Cărțile lunii iunie 2023 – există „lecturi de vacanță” sau nu?

Dilema acestei veri este: există ori ba așa numitele „lecturi de plajă” sau „cărți de vară” ? E ok să etichetăm o carte astfel sau nu? Am citit recent un articol pe tema asta și se pare că există o întreagă industrie a cărților lejere, de vacanță, și văd că și editurile de la noi a început să înțeleagă că există dorință pentru așa ceva și ne-au regalat vara asta cu multe asemenea povești.

Dacă vă pasionează să aflați mai multe despre istoria lecturilor de plajă, puteți citi și voi acest articol din New Yorker: The Invention of the „Beach Read.”

Eu am început vara cu o carte ceva mai densă, ultimul volum din seria Cele șapte surori, și am continuat cu lecturi care bifează cam toate criteriile pentru a fi „lecturi de plajă”, așa cum le definește The New Yorker.

Atlas. Povestea lui Pa Salt, Harry Whittaker, Lucinda Riley, editura Litera

Am așteptat atât de mult timp cartea asta și nu m-a dezamăgit. Dezvăluie și încheie frumos o serie lungă de mistere, chiar dacă fiul scriitoarei a fost cel care și-a asumat rolul de scriitor după decesul mamei sale.

Povestea lui Pa Salt este lungă și uneori mult prea detaliată, dar mi-a făcut plăcere s-o citesc. Am realizat că erau multe detalii pe care nu mi le aduceam aminte, dar odată ce citești, multe lucruri din volumele anterioare încep să aibă sens.

Din Siberia anilor 1918 și până în Geneva în 2009, cartea ne poartă printr-un periplu uimitor de locuri, evenimente și persoane. Nici că se putea un omagiu mai potrivit pentru Lucinda Riley decât publicarea acestei cărți la aproape doi ani de la moartea ei.

Căsuța de la malul mării, Alice Clayton, editura Paralela 45

Cărțile lui Alice Clayton se pare că au o problemă cu coperțile neatractive și în original, nu doar în România. Dar sunt genul de cărți pe care le dai gata la plajă în câteva ore și cred că Alice Clayton nici nu a avut alte intenții atunci când le-a scris. Cea de față (Am mai citit Bocănilă, scrisă de ea) este amuzantă și a fost exact ce aveam nevoie acum.

E despre o tipă pasionată de calculatoare și de artă, scundă, tatuată și cu tot felul de cercei în tot felul de locuri, care nu s-a îndrăgostit niciodată și care visează cu ochii deschiși la un amor de tipul celor pe care le citește în cărțile picante de care e dependentă. În mintea ei zboară pasaje din cărți despre întâlniri fierbinți între pirați/prinți/CEOs sexi care dau pe spate femei pline de dorință.

Tot ce-și dorește Viv e să trăiască și ea același lucru. Așa că atunci când întâlnește un cowboy sexy și fără cămașă, Viv e convinsă că a aterizat în propriul ei roman de dragoste și nu trebuie decât să dea la o parte foița dură de pe cowboy ca să-i găsească miezul sensibil și iubitor. Exact la fel ca în romane. Doar că romanul ei nu merge chiar ca planificat și cowboyul se dovedește mai greu de cucerit decât crezuse, iar personajul secundar, bibliotecarul Clark, devine mai interesant cu zi ce trece…

Clayton scrie amuzant, chiar m-a pufnit râsul de câteva ori, pentru că e ca și cum ar face mișto de romanele de amor, dar fix într-un roman de amor scris de ea însăși. Și, deși imaginația lui Viv e… extrem de bogată, e o singură scenă de sex reală în carte și n-are 20 de pagini ca în alte cărți de același gen.

Mâine, când ne-am întâlnit, Doru Preda, editura Nemira

Am citit cartea asta într-o noapte pe tren, sunt curioasă dacă aș fi abandonat-o dacă nu eram obligată de împrejurări s-o duc până la capăt. Am început s-o citesc cu mare curiozitate, premiza mi s-a părut captivantă și prima jumătate chiar mi-a plăcut. Cred că m-a pierdut un pic pe la regresiile în timpuri imaginare, dar am urmărit cu interes povestea din prezent a lui Robert și a Francescăi și amintirile din jurnalul lui David.

Vara în care am spus doar DA, Lindsey Roth Culli, editura Nemira

O carte pentru adolescenți care trebuia să fie o lectură lejeră, dar care mi s-a părut mai mult de atât. Este o carte despre etichetele pe care ni le punem reciproc, fără să cunoaștem cu adevărat oamenii, bazându-ne doar pe ce aleg ei să ne arate, pe rolul pe care îl joacă în societate. În carte avem, evident, Fotbalistul, Populara, Tocilara, Rebelul, Prietena Haioasă etc.

Când Rachel, șefa de promoție, „tocilara”, își dă voie să exploreze relațiile sociale, își dă seama că oamenii sunt mai mult de atât. Descoperă și că percepția oamenilor asupra unor evenimente este greșită. Cât timp Rachel stă „în banca ei”, cât timp nu explorează, nici nu greșește. Rachel alege calea cea sigură. Când începe să-și dea voie să cunoască lumea din jur, are parte și de bucurii, dar face și gafe și e nevoită să se confrunte cu niște consecințe. Astfel, Rachel descoperă că viața e o sumă din toate astea și nu există doar momente bune sau doar momente proaste.

„Dacă e să fiu sinceră cu mine, a fost aproape o ușurare să cred că a dat-o în bară așa de repede. (…) Desigur, parțial, era un scepticism sănătos, un mod de a mă proteja, dar adevărul este că o parte din mine voia să creadă ce e mai rău despr el, pentru că asta dovedea că nu am greșit când m-am izolat atât de mult timp. Și cât de aiurea este asta? Să îți dorești ca cineva – să îți dorești ca lumea – să fie un dezastru, doar ca tu să simți că n-ai greșit când ai ratat diverse.”

Din cauza fricii de abandon, Rachel se ține departe de oameni. Așa evită să fie dezamăgită de ei. Dar la 17 ani e bine să lași loc și pentru neprevăzut, un neprevăzut care o sperie pe Rachel cea perfect organizată. Ea știe deja ce va face în viață și nu lasă loc pentru un potențial eșec, fiind convinsă că nu va păți așa ceva. La polul opus, majoritatea prietenilor ei nu știu ce vor face în viață, și-au ales niște facultăți, dar nu știu unde îi vor duce aceste alegeri, ei își lasă loc pentru a descoperi ulterior ce anume îi atrage sau ce le place.

”Of, fata mea, vreau să faci greșeli, să faci o grămadă de greșeli. Pentru că ieșind singură din încurcătură o să înveți și o să te dezvolți. Dacă totul merge întotdeauna perfect, conform planului tău, vei pierde atât de multe surprize și aventuri. (…) Dar, în mod clar, dr Paula Prescott nu a auzit niciodată de costurile de oportunitate. (…) Când spui da la ceva, în mod inerent, spui NU la aproape orice altceva. (…) Fiecare alegere are încorporată în ea un cost de oportunitate. Să spui da nu este gratuit. Când spuneai NU petrecerilor și băieților, spuneai da familiei tale, prietenilor tăi și responsabilităților tale. Și uneori asta – să înveți când să spui NU și mai ales la ce să spui NU – reprezintă un lucru la fel de important.”

S-a întâmplat într-o vară, Tessa Bailey, editura Nemira

Am început să citesc cărțile de vacanță înainte să ajung în vacanță, dar chiar simțeam nevoia să mă cufund într-o carte drăguță și fără pretenții, care să mă rupă un pic de realitatea cam stresantă.

Am fost surprinsă că mi-a plăcut cartea asta care e un clișeu aproape de la prima la ultima pagină: moștenitoarea bogată face o prostie și ajunge într-un orășel uitat de lume, unde se îndrăgostește de un pescar sexy. Pare un film Diva de Crăciun, doar că se petrece vara, mai ales că Piper renovează și barul familiei, se împrietenește cu localnicii, e fix protagonista care ajunge în orășel încălțată în pantofi cu toc și nu știe să aprindă aragazul.

Doar că ceva e un pic diferit la cartea asta: nu mai demonizează viața la oraș sau traiul în lumina reflectoarelor. Piper este, într-adevăr, o moștenitoare bogată. Nu i se pare nimic în neregulă cu asta, asta e viața pe care a cunoscut-o mereu și nimeni n-a așteptat vreodată altceva de la ea decât să joace rolul ăsta. Are un cont de Instagram și e o influenceriță cunoscută, își face poze și le postează cu citate inspiraționale, își arată corpul, iese la petreceri, promovează produse și nu vede nimic în neregulă cu stilul ei de viață. Mi-a plăcut chestia asta, că, deși se pune accent pe diferențele dintre ei (el, muncitor, așezat la casa lui, sclavul rutinei și ea, petrecăreață, interesată de chestii aparent superficiale, locuiește în casa tatălui ei vitreg, încearcă mereu ceva nou), autoarea nu încearcă neapărat să ne convingă că un stil de viață este neapărat mai bun în detrimentul celuilalt.

În general, genul ăsta de romance avea scene de sex mai cumințele, dar probabil că se cer pagini mai picante, așa că nici cartea de față nu dezamăgește. Cred că am îmbătrânit, pentru că pentru mine au fost un pic cam prea… picante, parcă nu se potriveau musai cu personajele (deși n-ai niciodată de unde ști ce comportament sexual are cineva, doar pentru că în societate e într-un anume fel).