Edit: din motive independente de voința organizatorilor, conferința a fost reprogramată pentru o dată din 2024, care va fi comunicată ulterior.
Toamna nu se numără doar bobocii ci și evenimentele educaționale pentru părinți și copii! Unul dintre acestea este Conferința de Parenting 3.0 – Parenting de succes în era schimbării, organizată pe 29 septembrie la Sala Radio (str. Gen. H.M. Berthelot, 60–64, București) de Humanitas și Librăriile Humanitas, în parteneriat cu Desprecopii Media.
Evenimentul este mai mult decât o conferință de parenting obișnuită – este un prim pas în parenting 3.0 și un prilej să discutăm despre cele mai noi teorii și concepte de parenting împreună cu speakeri de talie internațională, dintre care unii aflați pentru prima oară în România.
Printre vorbitori se vor număra trei autori de cărți de parenting publicate în România:
- Jordan Shapiro (doctor în filozofie și cercetător, autorul volumului „Noua copilărie. Cum să ne creștem copiii în lumea digitală“ apărut la Humanitas, în colecția „Parenting“) – va vorbi despre „Tatăl la intersecție: Tradițional versus modern în era contemporană”.
- Michele Hutchison (TED speaker, redactor, traducător și co-autoarea volumului, alături de Rina Mae Acosta, „Cei mai fericiți copii din lume. Parenting în stil olandez“ apărut la Humanitas, în colecția „Parenting“) va vorbi despre „Realitățile de azi, provocările de mâine. Mai sunt copiii olandezi cei mai fericiți din lume în 2023?”
- Jessica Joelle Alexander (expert în parenting și autoarea volumului „Metoda daneză de educare a copilului“, apărut la editura Litera) va vorbi despre „Parentingul danez în 2023. Formând copii încrezători pentru o lume în evoluție.”
Pe aceeași scenă veți avea ocazia de a-i auzi și pe:
- Ileana Iliescu (Specialist Comunicare BCR, Profesor Școala de Bani și autor de carte pentru copii), care va susține un workshop cu tematica „Pregătind copiii pentru succes: Rolul educației financiare și al antreprenoriatului în lumea viitorului.”
- Florin Popescu (Expert IT cu peste 25 de ani de experiență, fondatorul platformei de parenting Desprecopii.com) va vorbi despre „Inteligența artificială și evoluția parentingului: succesul generației Alpha în noua eră tehnologică.”
- Andrew Okukura (Master of Science –MS, Physics, University of Oxford), un GenZer născut în Japonia, dar crescut și educat în România, care a ajuns să studieze la Oxford, cu un parcurs nu lipsit de provocări, care ne va împărtăși povestea lui personală despre cum a ajuns să studieze la Oxford.
Meseriile viitorului, AI, încălzire globală, sustenabilitate, sănătatea generației viitoare, provocările parenting-ului modern sunt doar câteva dintre temele care vor fi abordate în cadrul evenimentului. Nu vor lipsi sesiunile interactive, în care le puteți adresa întrebări vorbitorilor!
Părinții informați și care țin pasul cu lumea într-o continuă schimbare înseamnă copii fericiți: iată ecuația unei vieți echilibrate!
Vă așteptăm la Conferinta de Parenting 3.0, în data de 29 septembrie, la Sala Radio, str. Gen. H.M. Berthelot, 60–64, București. Un eveniment ce nu trebuie ratat! Bilete pe conferintadeparenting.ro.