Ne-am propus pe anul acesta să facem un total de zece drumeții în familie, din martie până cel târziu octombrie, dar momentan luna aprilie a trecut fără nici una, deci nu știu dacă vom reuși. Drumeția cu care am deschis lista a fost una foarte frumoasă, în martie, într-o zi ca de vară, în care am stat în tricou pe zăpadă: Gura Diham – cabana Diham, triunghi albastru.
Am plecat cu trenul până la Bușteni, deoarece planul a fost să ne întoarcem în aceeași zi și nu voiam să stăm aiurea în trafic pe Valea Prahovei. Pentru unele stațiuni, trenul e cea mai rapidă și mai accesibilă soluție, dacă nu aveți multe bagaje de cărat. Din gara Bușteni am luat un taxi până la cabana Gura Diham – nu mai circulă acel trenuleț pe care poate îl știați de acum câțiva ani. A costat 25 lei cursa și am luat numărul taximetristului pentru a-l suna și la întoarcere.
Am intrat pe traseu chiar lângă cabana Gura Diham, la ora 09.10 și am ieșit la 15.10, cu pauze la Șaua Diham și cabana Diham (unde am și mâncat). Traseul nu este unul cu dificultate ridicată, noi l-am făcut cu copiii, iar Vlad a mers fără niciun fel de probleme tot drumul. Prima parte, vreo 20 de minute sunt de urcat mai pieptiș și aici o să obosiți și o să bombăniți, dar după ce treceți de partea asta (care mai e cunoscută și ca „panta prostului”), o să fie destul de ușor.
Peisajul este superb. Noi am fost în martie, cum vă ziceam, și am prins o căldură de ne-am dezbrăcat repede toți în tricou și, cu cât ne apropiam de Șaua Diham, au început să apară petice de zăpadă, până când ne-am trezit că mergem în zăpadă până la glezne.
Prima cabană pe care o întâlniți este Șaua Diham, momentan în renovare (doar am băut un ceai acolo) și am plecat mai departe spre Diham.
Cabana Șaua Diham (vă pun poza, ca să n-o confundați și să știți că mai aveți de mers de aici):
Drumul spre Diham a fost foarte noroios și cu mari porțiuni cu gheață, dar noi am făcut traseul ăsta și vara, în august, și atunci chiar n-am avut nicio provocare.
Aproape de Diham am făcut cele mai frumoase poze, cu brândușe și Vârful Bucșoiu pe fundal.
N-aș ști să vă spun care e treaba cu ursul pe traseul ăsta, dar e un traseu foarte cunoscut și circulat și părerea mea e că șansele să dați nas în nas cu Moș Martin sunt foarte mici. În orice caz, fiți prudenți, faceți gălăgie și luați la voi un fluier, pentru orice eventualitate.
La cabana Diham se poate mânca, se plătește doar cash, așa că nu plecați doar cu mijloace de plată electronice la voi. Dacă vreți o experiență autentică de cabană, vă puteți și caza la Diham, fie în camere individuale, fie la comun cu alți turiști. Mai în tinerețe, noi ne-am cazat odată la Diham la comun și a fost o experiență absolut îngrozitoare pe care sper să n-o mai repet niciodată 😀 În viața mea, n-am auzit pe cineva sforăind în halul ăla cum sforăia unul dintre colegii noștri de cameră, cred că a fost singura dată în viața mea când mi s-au trezit la viață instinctele criminale :)))
Ca de obicei, țin să atrag atenția: nu plecați pe munte fără echipament adecvat! Am văzut pe traseul ăsta vara o grămadă de turiști în sandale, teniși, șlapi etc, oameni cazați prin Bușteni, dornici de-o plimbare până la Diham. Trecând peste faptul că vremea e foarte imprevizibilă la munte și da, traseul nu e cu lanțuri sau pericol de cădere în vreo prăpastie, dar vă rog mult să nu plecați pe munte fără încălțăminte antiderapantă, mi se pare minimul de echipament în care să investiți. În rest, să aveți la voi hanorac, haină de ploaie (chiar și din aia subțire, de 3 lei, tip sac), cremă de protecție solară (soarele arde și la munte), apă suficientă și sandvișuri dacă aveți nevoie.
Drumuri frumoase tuturor vara asta și o să vă țin la curent cu traseele pe care o să alegem noi să le facem!