Cărțile lunii mai 2024 – trei scriitoare românce pe care vi le recomand

Azi începe Bookfest, așa că pun mai devreme cărțile lunii mai ca să vă inspir. Luna asta se pare că am citit doar două genuri: smutty romance (adică romane de dragoste cu scene de amor picante – Întunericul lui Romeo am citit-o pentru că m-a amuzat micul scandal bookish stârnit în jurul ei, iar Mireasa pentru că e Ali Hazelwood și trebuia să văd ce se mai scrie cu vampiri și vârcolaci în ziua de azi) și trei cărți frumoase scrise de femei, scriitoare pe care le admir și care m-au impresionat, fiecare în mod diferit, prin tematica abordată și felul în care au ales s-o prezinte.

O să postez separat despre cele patru cărți, pentru că sunt mai mult decât sigură că mă adresez unui public diferit 😀

Castelul din orașul meu, Ioana Bâldea Constantinescu, editura Litera

Sâmbătă, 1 iunie, de la ora 13.00 la standul Litera, va avea loc o lansare de carte și sesiune de autografe Castelul din orașul meu de Ioana Bâldea Constantinescu. Participă: Ioana Bâldea Constantinescu, Dana Pîrvan,Tania Radu, Radu Vancu.

Am ascultat cartea pe Voxa în lectura minunată a Ioanei care a împrumutat cărții o emoție aparte. Ioana are o voce perfectă pentru cărți audio și cred că ar trebui să facă mai des asta.

Am ascultat cartea înfrigurată, zile la rând, în autobuz și la cozi și la salon și oricând am prins un moment de liniște, dornică să aflu „povestea”. O s-o citesc și tipărită de dragul cuvintelor pe care Ioana le stăpânește cu măiestrie, le împletește și le țese într-o tapiserie veche, nobilă care te absoarbe înăuntrul ei, te învelește, te încălzește și te ține într-o stare de permanentă mirare.

Am urmărit cu sufletul la gură povestea lui Hano/Johannes, a Clarei și a Martei, a surorilor Schell și a familiei din zilele noastre, formată din Teo, Ioan și Sebastian și m-am bucurat când toate piesele de puzzle s-au așezat la locul lor la final și ni s-a dezvăluit, dintr-odată, imaginea completă. Povestea este atât de complexă și totuși Ioana nu lasă niciun lucru, oricât de mic, nerezolvat și ne-explicat (cu excepția finalului, poate, care e la latitudinea noastră și poate fi oricum ne dorim să fie).

„Castelul din orașul meu” e o poveste de un lirism extraordinar, un poem în proză pe alocuri sfâșietor de dureros, un roman în care conceptul de „amintiri din copilărie” se schimbă și alternează cu prezentul, într-o pendulare care îl ține pe cititor atent si implicat, aproape parte din poveste.

E genul de carte care ar trebui recomandată studenților la Literatură Comparată sau la Germanistică, are foarte multe informații din cultura germană (muzică, literatură, etnografie și folclor – foarte interesantă povestea Fraților Grimm) și, în general, trimiteri culturale și bibliografice multiple din secolele 19 și 20 care vor îmbogăți bagajul de cunoștințe al cititorului.

Măștile fricii, Camelia Cavadia, editura Trei

Dacă doriți autografe, pe Camelia Cavadia o găsiți la standul editurii Trei sâmbătă, 1 iunie.

Ar trebui, poate, să spun: „atenție, carte care v-ar putea afecta emoțional!” la fel ca înaintea buletinelor de știri despre acte de violență de o cruzime greu de închipuit. Poate de asta am avansat atât de greu cu lectura ei, aveam nevoie după fiecare parte să las lucrurile să se așeze o vreme și să-mi fac curaj să ascult mai departe (am ascultat-o pe Voxa, în lectura autoarei).

Scrisă sub formă de jurnal, cartea este o mărturie cutremurătoare despre o copilărie plină de abuzuri și despre felul profund în care acestea au modelat caracterul, comportamentul și viitorul celor trei frați: David (băiatul cel mare și protectorul familiei), Ema (mijlocia și naratoarea) și Sofia (fata cea mică). „Măștile fricii” ilustrează foarte bine felul în care trauma transgenerațională se transmite și cum, adesea, iese la iveală în moduri evidente, iar alteori în moduri subtile, dar care fac la fel de mult rău. Pe parcursul mărturisirii, Ema caută răspunsuri, dar nu le primește niciodată, cel puțin nu în forma pe care și-ar fi dorit-o ea. Frustrarea ei se adună și, în cele din urmă, se transformă în resemnare. Mi-a fost greu să empatizez cu Ema, e ca și cum și-a scris povestea în așa fel încât să n-o facem, pentru că simțea că nu merită. De altfel, viața ei întreagă este trăită în umbra acestui „nu merit” și parcă face tot posibilul să saboteze dragostea celor din jur față de ea.

„Cine spune că nu există dragoste la prima vedere își provoacă destinul. Îndrăgostirea asta nu e ceva de care să te poți feri. Se întâmplă pe loc și știi că orice ai face, vei fi cu gândul la acel moment.”

„Cât nu cunoști adevărul poți construi toate scenariile de care ai nevoie. Poți găsi toate explicațiile care să-ți convină, toate motivele care să te disculpe, toate luminile care să-l înfrumusețeze. Adevărul nu e niciodată unul singur și nu e nici același pentru toată lumea. El se modifică în timp, se tulbură sau se clarifică în funcție de partea pe care o privești. Oricum ar fi, adevărul nu dispare niciodată. Există în fiecare dintre noi, după cum există și în afara noastră. Numai curajoșii au puterea de a-l privi în ochi. Oricât de mare ar fi tentația de a-l cunoaște, întotdeauna va exista și frica provocată de aflarea lui.”

„În fiecare dintre există un robot care preia frâiele când suntem doborâți. Fără el am fi niște păpuși stricate, rămase fără baterie, în mijlocul unor secunde oarecare, căzute într-o inerție hidoasă ce ne lasă cu dedesubturile la vedere, cu gurile strâmbe, cu pleoapele căzute, cu mâinile încovoiate. M-am trezit pur și simplu făcând lucrurile care trebuiau făcute, spunând cuvintele care trebuiau spuse. Robotul a preluat controlul și m-a scos la liman.

„Cu unele lucruri poate e mai bine să te lupți toată viața dacă știi că, ascunzându-le, le faci un bine celor din jur.”

Tăcerea vine prima, Ioana Maria Stăncescu, editura Trei

Încă citesc cartea asta, n-am terminat-o, dar presimt tot un impact emoțional mare până o termin. Am inclus-o aici ca să n-o ratați la Bookfest. Pe Ioana o găsiți la standul editurii Trei vineri, 31 mai, de la ora 17.00.