Book review & club: Rămășițele zilei, Kazuo Ishiguro, ed Polirom

La Clubul din ianuarie al doamnelor de miercuri s-a discutat despre Rămășițele zilei, cartea lui Kazuo Ishiguro, scriitorul britanic de origine japoneză, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 2017. De Kazuo Ishiguro am mai citit Klara și soarele și acum citesc Să nu mă părăsești, pentru alt club de carte.

O carte tristă despre regrete – așa aș rezuma Rămășițele zilei în câteva cuvinte. Evident, o carte despre regrete nu poate fi veselă, dar tristețea e ca o ceață în cartea asta, învăluie totul fără să-ți dai seama, e mai degrabă ceva ce simți tu, ca cititor, când lecturezi, și nu ceva ce manifestă în mod deosebit personajele, chiar dacă știi că și ele o simt.

Stevens este un majordom de modă veche care a lucrat pentru un aristocrat englez și care, în prezent, lucrează pentru un american care a cumpărat conacul fostului său angajator. Nu se menționează niciodată vârsta lui, dar deducem că are în jur de 60 de ani sau peste, însă Stevens pare bătrân inclusiv în amintirile sale. Singurul lui scop în viață a fost să-și facă meseria cu demnitate și consideră că a atins cele mai înalte culmi ale demnității atunci când el continuă să servească la o masă oficială a lordului, în timp ce tatăl său își dă ultima suflare într-o cameră la etaj și chiar și după ce primește vestea decesului acestuia.

Singura care pare că ar reuși să-l scoată din cochilie, sau care încearcă măcar, ește domnișoara Kenton, intendenta casei, care pare chiar îndrăgostită de el la un moment dat. Nu știu dacă Stevens își dă seama de asta sau nu, cert e că e incapabil să meargă pe această cale, rămânând în continuare fidel doar meseriei lui.

Călătoria pe care o face cu mașina, având ca scop final actuala reședință a domnișoarei Kenton (acum căsătorită) servește ca un pretext pentru a rememora câteva evenimente importante din viața lui personală și profesională și pentru a-și pune, în sfârșit, întrebările pe care nu și le-a pus niciodată la momentul respectiv, legate de relația lui cu intendenta și de moralitatea lordului Darlington (acuzat că ar fi fost colaborator nazist în timpul WWII)

„Lordul Darlington nu a fost un om rău. Nu a fost deloc un om rău. Și cel puțin a avut privilegiul de a fi în stare să-și recunoască propriile greșeli la sfârșitul vieții. Înălțimea sa a fost un om curajos. A ales un anumit drum în viață, acesta s-a dovedit a nu fi cel bun, însă și l-a ales singur; cel puțin poate spune acest lucru. Cât despre mine, eu nici măcar așa ceva nu pot să afirm. Vezi dumneata, eu am avut încredere. Am avut încredere în înțelepciunea înălțimii sale. Toți anii în care l-am slujit, am avut încredere că făceam un lucru care merita să fie făcut. Nici măcar nu pot să spun că mi-am trăit propriile greșeli.”

Mi-a plăcut o idee care s-a vehiculat la club, și anume că toți suntem „majordomi”, adică avem niște slujbe mărunte pe care ni le facem (uneori pătrunși de propria importanță) și uităm de viață. Deși autorul se consideră britanic, noi am agreat la club că obsesia pentru muncă ar fi ceva tipic japonez și că Ishiguro redă ceva din cultura japoneză în cărțile lui, chiar dacă o face, poate, în mod inconștient.

Foarte de actualitate este și felul în care prezintă situația politică premergătoare WWII, e incredibil câte asemănări există cu situația politică la nivel mondial de azi – și am dezbătut și niște subiecte mai spinoase ridicate de scriitor (de ex, ar trebui să aibă toată lumea drept de vot, în condițiile în care mulți oameni nu știu absolut nimic despre politica internă și externă a țării?)

Ca și curiozități legate de acest roman, aș menționa faptul că autorul a declarat în interviuri că n-a cunoscut niciodată un majordom (și totuși a scris atât de bine despre asta) și că a terminat acest roman în patru săptămâni, scriind continuu de la 9 dimineața la 10 seara. Ce minunat ar fi dacă scriitorii ar avea și la noi acest timp prețios pentru a scrie și n-ar fi nevoiți să aibă joburi ca să-și plătească ratele și facturile!

După „Rămășițele zilei” s-a făcut și film, cu Anthony Hopkins și Emma Thompson în rolurile principale și mi l-am pus pe listă să-l văd la un moment dat (nu l-am găsit pe nicio platformă de streaming acum).