De la Bach la Mozart: atelier-concert de educație muzicală cu Tiberiu Soare

Acum aproape o lună am fost la unul dintre cele mai frumoase concerte de muzică simfonică la care am fost vreodată. A fost un concert de muzică pre-clasică organizat de Fundația Calea Victoriei, cu Symphactory Orchestra, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare și cu Rafael Butaru ca violonist invitat.

Cu ce s-a deosebit acest concert de altele la care am participat (am fost și la Concertul de Anul Nou, organizat tot de Fundația Calea Victoriei la Opera Română și a fost o splendoare) a fost faptul că înainte de fiecare piesă muzicală interpretată, Tiberiu Soare ne-a povestit câte ceva despre ea, despre compozitor și despre cum l-a influențat acesta pe Mozart. Nu sunt o cunoscătoare în materie de muzică simfonică, dar am plecat de acolo cu mult mai educată decât am venit 😀

Vă redau și vouă câte ceva din ce-am notat. Dacă o singură informație vă rămâne în minte, atunci înseamnă că nu m-am chinuit degeaba să iau notițe și să le și redau pe blog. Folosiți-o ca să căutați mai departe, să vă documentați și să ascultați muzică. Eu am descoperit câteva piese muzicale noi și de atunci le tot ascult și mă bucur de ele! Vă las aici playlistul pe care mi l-am făcut pe YouTube, în caz că vreți să ascultați toate piesele despre care vă voi povesti în cele ce urmează (trebuie să dați click pe Watch on Youtube ca să vedeți toată lista de melodii).

Tiberiu Soare a început prin a spune că „există doar două tipuri de muzică: muzica de tip ecstatic și muzica de tip transă, și pe ele am încercat să le aduc în programul de azi. […]Fragmentele din seara asta sunt frânturi, ecouri ale unor lumi dispărute.”

„Mozart a fost un cul-de-sac al muzicii, el a deviat de la traseu, a avut predecesori, dar nu și succesori.”

Partea I

Prima piesă a fost un fragment din La Musica Notturna delle Strade din Madrid de Luigi Boccherini, un compozitor italian, care a fost de departe piesa mea favorită din toată seara. Mozart a moștenit de la Boccherini capacitatea de a descrie imagini și umorul, ne-a explicat dirijorul.

A doua piesă a fost Danse du Grand Calumet de la Paix de Jean Philippe Rameau – „Mozart a moștenit eleganta și elocvența de la barocul francez.”

A treia piesă a fost Air from Orchestral Suite nr. 3 în Re major de Johann Sebastian Bach. Tiberiu Soare l-a denumit pe Bach ultimul mare maestru al barocului, cheia de bolta cu care se închide barocul. Bach, alături de Händel, au fost inspirația lui Mozart. Mozart a știut sa importe reculegerea spirituală în muzica lui, gloria muzicii reformei, spiritul luteran, etosul protestant care se resimt în muzica lui Bach. Ador această piesă muzicală și cred că e și una dintre cele mai cunoscute din ce s-a cântat în concert.

A patra piesă a fost Rondeau from Abdelazer de Henry Purcell. El a scris la granița dintre Renaștere și barocul timpuriu și este primul mare compozitor baroc englez (dpdv cronologic). Ceva din spiritul specific barocului englez (divertismentul) a împrumutat și Mozart în menuetele pt suflători.

A urmat Joseph Haydn cu Serenade for String Op. 3 Nr. 5 (Serenadă pentru coarde). Haydn a fost printre primii care s-au grăbit să-l recunoască pe tânărul Mozart ca un geniu al muzicii. I-a scris tatălui lui Mozart o scrisoare ajunsă celebreă, spunându-i că fiul lui va rămâne în istoria muzicii. A fost superbă serenada lui Haydn, mi-a plăcut foarte mult!

Partea I s-a încheiat cu Antonio Vivaldi și La Stravaganza – Concertul RV 279 în E minor, Op. 4 nr. 2, cu Rafael Butaru la vioară. La Stravaganza conține experimente de ordin armonic, face modulații (tonalități), și asta l-a inspirat pe Mozart să treacă dintr-o culoare a muzicii în alta, de la un centru sonor la altul cu mare măiestrie.

Partea II

Tiberiu Soare despre epoca barocului: Reconstituim prin metode arheologice muzicale ce anume aveau în minte oamenii când scriau și interpretau muzica. În perioada aceea, aveau libertate mai mare decât ulterior în clasicism, când notația a devenit mai rigida, aducând mai mult limitări compozitorilor. În baroc, notația era sumară, de foarte multe ori compozitorii treceau în partituri niște voci care rămâneau ambigue, le cântau la ce instrumente aveau. Instrumentația nu era atât de precis notată ca în zilele noastre, deoarece structurile orchestrelor erau variabile. Limbajul era vernacular.

Dirijorul a ilustrat cele spuse despre baroc, cu Fandango, de Luigi Boccherini.

A doua piesă a fost una de Johan Pachelbel, care la fel ca Lampedusa cu Ghepardul, a rămas celebru pentru o lucrare, Canonul. La spectacol s-a cântat și Canonul și Giga de Pachelbel. Giga este unul dintre dansurile obligatorii din suita preclasică, dans rapid de origine engleză, dansul care incheia spectacolele de teatru din epoca pre-clasica a dramaturgilor francezi. Maroon 5 s-a inspirat din Canonul lui Pachelbell și probabil o mai știți din filme, ca muzica pe care intră mireasa la nunți. Pachelbell este Precursorul lui Mozart din punct de vedere al măiestriei contrapunctice . Mozart a fost unul dintre cei mai mari contrapunctiști.

A urmat o piesă de Georg Friedrich Händel, compozitorul care l-a influențat cel mai mult pe Mozart. Mozart are un fel de licărire din muzica lui Händel, o muzică plină de noblețe, de un sentiment înălțător. S-a cântat Bouree din Uvertura Focuri de artificii – o suită scrisă la semnarea păcii de la Westfalia, după Războiul de 30 de ani. Bouree este un dans înrudit înrudit cu Gavota, din zona Occitane a Franței.

După Händel au fost două piese de Jean-Baptise Lully: Le Roi representant le soleil levant din Ballet de la Nuit și Marche pour la ceremonie des Turcs din spectacolul de teatru Burghezul gentilom de Moliere. Lully, deși italian de origine, a fost naturalizat francez și a devenit fondatorul tiparului muzical francez. A fost compozitorul curții lui Ludovic XIV. Lully creeaza un nou gen muzical, tragedie lyrique (tragedia lirică).

Spectacolul s-a încheiat, evident, cu două piese de Wolfgang Amadeus Mozart: Divertimento în Re major, K. 136 (Un divertisment era o simfonie în miniatură, o lucrare scrisă în perioada timpurie de creație, o dovadă a geniului mozartian). și Serenata Notturna nr. 6 în Re major, K. 239, cu soliștii Rafael Butaru (vioară), Monica Postolache (vioară), Tamara Dica (violă), Iustin Carp (contrabas).

La finalul concertului, dirijorul Tiberiu Soare a dat autografe pe cele două cărți noi ale lui: Pentru ce mergem la Operă? și Nouă povești muzicale, care au fost disponibile pentru achiziție în foaierul sălii și pe care le găsiți pe site-ul Fundației. Eu am luat una și am început deja s-o citesc și e minunată! Oricum Tiberiu Soare e unul dintre cei câțiva oameni de cultură din România pe care i-aș asculta citind și cartea de telefoane și nu m-aș plictisi 😀

.