La clubul din luna iulie al Doamnelor de miercuri am avut de citit o carte la alegere din două titluri propuse. Am ales Scurtă istorie a tractoarelor în limba ucraineană de Marina Lewycka, pentru că am găsit-o cu ușurință pe site-ul Polirom în ediția de buzunar.
Am început această carte cu așteptări destul de clare, fiindu-mi recomandată cu căldură de prietena mea, Marilena Iovu. Mă așteptam la un roman cu accente comice, poate chiar satirice, despre un bătrân excentric și o poveste bizară de dragoste. Ce am descoperit, însă, a fost cu totul altceva: un amestec greu, apăsător, care doar în aparență se joacă cu umorul.
Povestea urmărește un văduv trecut bine de 80 de ani care se îndrăgostește de o tânără ucraineancă de 36 de ani, pe care decide s-o ia de soție pentru a-i facilita obținerea dreptului de ședere în Marea Britanie. Deși pare o comedie de situații, romanul atinge teme dureroase și complexe: degradarea fizică și psihică adusă de vârstă, disfuncționalități familiale, traume moștenite, istorie marcată de războaie, foamete, Holocaust, gulaguri, regimuri opresive, abuzul asupra bătrânilor, condiția femeilor și provocările imigrației est-europene.
Contrar descrierii din recomandări, romanul nu mi-a stârnit zâmbete nici măcar pe alocuri. Nu l-aș încadra nici în categoria „dark comic”. Umorul, dacă există, este sec, distant, aproape inexistent pentru un cititor sensibil la nuanțele dramatice ale temelor abordate.
Pasajele despre tractoare – care dau și titlul romanului – mi s-au părut excesiv de lungi și, sincer, plictisitoare. Dincolo de metafora posibilă (progres, mecanizare, o paralelă cu viața rigidă sau cu trecutul ideologic al personajelor), am simțit că rup ritmul narativ și nu le-am sărit doar pentru că nu mă lasă conștiința să fac asta în cărți.
Personajele sunt conturate cu accente grotesco-caricaturale, inclusiv cele pe care, teoretic, ar trebui să le simpatizăm. Tatăl, deși victimă a unei relații abuzive, nu reușește să trezească empatie, ci pare mai degrabă naiv, enervant prin lipsa de luciditate. Surorile, deși îngrijorate, nu intervin cu adevărat, iar conflictul este gestionat pasiv, de la distanță. Valentina, tânăra ucraineancă, mi s-a părut o caricatură. E greu de crezut că o femeie est-europeană, indiferent de nivelul de educație sau de context, ar fi atât de lipsită de pricepere gospodărească.
Totuși, romanul are și un punct forte: contrastul subtil dintre cele două surori, una născută în timpul războiului și cealaltă în vreme de pace. Acest contrast generează două perspective diferite asupra lumii: una marcată de lipsuri, frică și neîncredere, cealaltă mai relaxată, crescută în libertate, dar poate mai puțin înțeleaptă în fața greutăților. E o tensiune care funcționează bine și adaugă profunzime.
Pe alocuri, romanul mi-a amintit de Grădina de iarnă a lui Kristin Hannah, o altă poveste despre traume istorice, imigrație și secrete de familie greu de dus. Diferența e că Hannah reușește să îmbrace aceste teme într-o narațiune mai coerentă, emoționantă și credibilă.
O scurtă istorie a tractoarelor în limba ucraineană nu este o lectură ușoară sau amuzantă, așa cum ar putea sugera titlul. Este o poveste despre derapaje familiale, greșeli umane și istorie personală pe fundalul unei istorii colective dureroase.
