La numai 29 de ani, Morgane Moncomble a ajuns deja pe locul al treilea al celor mai bine vânduți autori francezi în 2025, imediat după Melissa Da Costa (locul 1) și Guillaume Musso (locul al doilea) cu 984.144 exemplare vândute doar în Franța.
Scrie de la 12 ani, a făcut furori pe Wattpad și a publicat primul roman, Viens, on s’aime („Vino, să ne iubim“) la 21 de ani. A câștigat mai multe premii pe segmentul New Adult (Prix de la Meilleure New Romance française la Festival New Romance, în 2018 și 2022), lucru care a propulsat-o în carieră, devenind enorm de apreciată printre cititorii tineri.
În opt ani de carieră a publicat 13 romane scrise singură și încă 3 în colaborare cu altă scriitoare, iar seria Anotimpuri s-a bucurat de succes pe plan internațional.
Morgane Moncomble a venit la București la FestivalYA, festivalul de literatură pentru tineret organizat de Cărturești și, prin intermediul editurii Trei, care publică în România cărțile ei, am reușit să-i iau un interviu.
Deși definite ca romance, cărțile tale nu sunt doar despre dragoste. Crezi că poveștile de dragoste nu mai sunt suficiente pentru a atrage publicul cititor?
Ba da, cred că dragostea e suficientă pentru ca o carte să fie atrăgătoare. Îmi face bine la inimă, ador poveștile de dragoste, sunt minunate, dar ca scriitoare mă plictisesc să scriu doar despre asta. Îmi plac ca cititoare, dar ca scriitoare vreau să fac ceva diferit. Așa că abordez subiecte grele precum sănătate mentală, feminism, prietenie și diversitate și alte lucruri importante care mă preocupă. De exemplu, O toamnă ca să te pot ierta am vrut să aibă ceva diferit și surprinzător, și am introdus firul polițist și finalul neașteptat.
Nu-mi place să scriu cărți previzibile și cred că cititorii de romance nu erau pregătiți pentru asta în Franța, dar le-a plăcut și acum e la modă și vrem mai multe cărți de genul ăsta, pentru că poveștile de dragoste sunt uimitoare, dar atunci când ai și altceva pe lângă asta, cartea devine mai bună.
Ce te-a inspirat să scrii „Sufletele noastre zbuciumate” și de ce ai decis să abordezi tematici atât de sensibile precum abuzul, slut shaming-ul și sinuciderea?
Sunt niște teme pe care îmi doream foarte mult să le tratez, pentru că mă preocupă. N-am trecut prin asta, dar știu că sunt mai des întâlnite decât credem. Eu am scris cartea când aveam 20 de ani și pe atunci nu se vorbea atât de mult despre asta. Oamenii care treceau prin asta nu povesteau nimănui, pentru că nu erau crezuți.
Dar eu am vrut ca oamenii care au trecut prin așa ceva să nu se simtă singuri, să se recunoască în personaje și să le dau curajul de a spune cuiva și de a cere ajutor. Am vrut să le spun că nu e vina lor, că nu e o rușine ce li s-a întâmplat și că nu asta îi definesc pe ei ca persoane.
Am vrut să vorbesc despre social media, pentru că oamenii sunt atât de răutăcioși pe social media pentru că nu-și dau seama că vorbesc cu o persoană reală, cu o ființă umană. Și lucrurile pot deveni foarte serioase, oamenii se sinucid din cauza asta.
Sunt lucruri care mă preocupă și am vrut să transmit prin intermediul acestei cărți mesajul că trebuie să te porți frumos cu oamenii pentru că nu știi prin ce trec în spatele ușilor închise.
Mi-a fost greu să scriu cartea asta, pentru că am fost în capul personajelor, au făcut parte din mine și eu din ei și am plâns mult când o scriam.
„Sufletele noastre zbuciumate” ar putea fi descris ca un roman feminist. Protagonista are un podcast numit „Dragă patriarhie” și vorbește mult despre drepturile femeilor. Crezi că literatura este o formă de activism?
Am vrut să scriu un roman feminist, asta a fost intenția mea de la bun început.
Da, scrisul e o formă de activism, pentru că poți vorbi despre lucrurile care te preocupă și e un mod de a-ți găsi vocea și asta fac eu. Vreau să-i ajut pe oameni, să-i educ pe diferite teme pe care le ignoră.
Când citești cartea asta, nu poți să ignori acest subiect, pentru că e acolo și te confrunți în mod direct cu el și te pune pe gânduri. Ca feministă, încerc să am în toate cărțile mele personaje feminine puternice și independente și relații pline de respect și să vorbesc despre lucrurile prin care trec femeile.
Tu te adresezi femeilor și cred că ele n-au neapărată nevoie să fie educate pe aceste subiecte, pentru că ele le trăiesc zi de zi. Cum facem să ajungem la bărbați?
Nu-i chiar așa, pentru că eu scriu pentru publicul tânăr și atunci când ești tânăr nu știi multe lucruri și poți fi influențat negativ de social media, de exemplu. Vreau ca ei să citească asta și să înțeleagă anumite lucruri. De exemplu, dacă ăsta e primul lor model de relație, vreau să includ noțiuni precum consimțământ și respect.
La bărbați e mai greu să ajungi și cred că e complicat. Însă cred că se întâmplă și asta, și bărbații au început să citească. Eu am remarcat că la evenimentele mele au început să vină și bărbați, chiar dacă aduși de iubitele lor. Și femeile îmi spun că iubiții lor le-au citit și le-au plăcut.
Ziceai că scrii pentru publicul tânăr, pe care vrei să-l educi. Tu când ai început să te educi pe teme feministe, când ai știut că ești feministă?
Nu știu exact, dar cred că eram la liceu. Însă eu în familie eram cunoscută ca „sparge cheful” tuturor, mă contraziceam cu toată lumea. Le atrăgeam atenția asupra anumitor comportamente sau cuvinte care nu erau OK și toată lumea își dădea ochii peste cap și mă lua în râs. Dar acum, după 15 ani, au început și ei să gândească la fel ca mine. Și-mi aduc aminte că m-am educat prin cărțile pe care le citeam, ele mi-au deschis ochii. Nu-mi aduc aminte titlurile, dar cititul a contribuit foarte mult la asta.
Personajele tale feminine trec prin multe lucruri rele, dacă luăm ca exemplu Sufletele noastre zbuciumate și O toamnă ca să te pot ierta. Ce mesaj ai vrut să transmiți despre puterea femeilor și capacitatea lor de a depăși greutățile?
Cel mai mult vreau să vorbesc despre reziliență (= capacitatea unei persoane de a face față, de a se adapta și de a se recupera în urma unor situații dificile, traume sau schimbări majore – nota mea ). Cred că femeile trec în general prin multe lucruri. Uneori mi se pare că ne-am născut doar pentru ca viața noastră să fie dureroasă, e greu să fii femeie. Și da, trecem prin greutăți, dar asta ne facem să fim cine suntem, ne formează să devenim mai puternice dar și mai atente cu cei din jur.
Îmi place psihologia, îmi place să am personaje complexe și imperfecte. Nu vreau să am personaje care au avut o viață perfectă, pentru că e plictisitor.
Dacă ai putea transmite un mesaj femeilor care trec prin experiențe traumatizante similare cu cele din cărțile tale, care ar fi acela?
Cred că le-aș spune să nu renunțe. Știu că e greu și știu că uneori vrei să renunți, dar nu ești singură, chiar și atunci când crezi că ești singură, în realitate nu ești. Mereu vor fi oameni dispuși să te ia de mână și să te ajute. Sunt atâtea lucruri minunate care te așteaptă. Ce ți s-a întâmplat nu te definește ca persoană. Ți s-a întâmplat, dar nu e singurul lucru despre tine care te face să fii tu. Poți fi o mulțime de lucruri!
Ce schimbări crezi că sunt necesare în societate pentru a lupta contra misoginiei și stigmatizării sexualității femeii?
Sincer, nu știu. Încercăm de atâta timp să facem aceste schimbări și cred că e greu. Lucrurile se schimbă cu pași mărunți. Nu știu ce-am putea face mai mult, doar să vorbim despre asta.
Cred că totul trebuie să vină de la educație. Din păcate, cred că pentru unele generații e prea târziu. Dar ne putem educa copiii și în special băieții ca să producem o schimbare în acest domeniu. Vorbim mereu despre femei, dar e greu și pentru băieți. Trebuie schimbată și educația lor, să-i împăcăm cu emoțiile lor, să știe să le recunoască și să le proceseze.
De ce crezi că e nevoie să punem și lucruri triste în cărți?
Pentru că trebuie să vorbim despre asta. Da, folosim lectura ca o formă de escapism, viața noastră poate e deja tristă și vrem să ne simțim bine când citim. Dar cărțile sunt o reprezentare a vieții reale și chiar dacă sunt triste, eu am pus finaluri fericite în toate, ca să le arăt oamenilor că lucrurile vor deveni mai bune la un moment dat.
Trăiești din scris sau ai și altă meserie?
Da, trăiesc din scris acum. E greu și în Franța. Am început să fiu publicată când aveam 20 de ani și studiam Literatura la facultate și scriam în același timp. Pe vremea aia lucram la o editură și apoi a venit epidemia de Covid și mi-am pierdut locul de muncă. Apoi mi-a fost greu să-mi găsesc de lucru, dar nici nu țineam neapărat pentru că eu voiam să scriu, dar nu aveam destui bani ca să trăiesc, așa că m-am angajat la o companie de jocuri video și am făcut asta cam un an, dar apoi am reușit să fiu scriitoare cu normă întreagă.
Oamenii încă nu înțeleg exact că a scrie poate fi o meserie.
În Franța romance-ul e cel mai bine vândut gen în acest moment. Anual avem un top 10 al celor mai bine vânduți autori și anul acesta am fost pe locul al treilea, ceea ce e minunat, nu mi-am imaginat că așa ceva ar putea fi posibil și citeam comentariile din social media și oamenii spuneau că e o prostie, cum e posibil așa ceva ca o scriitoare de romance să ajungă în top trei cei mai bine vânduți autori. Dar eu mă bucur că sunt acolo!
