Cărțile lunii aprilie 2020 – partea a doua

Cărțile lunii aprilie 2020 – partea a doua

Mă așteptam să citesc mai multe cărți în a doua parte a lunii, însă am întâlnit iar un blocaj, atât de timp cât și de dispoziție, și nu am mai reușit. Am început încă vreo două cărți pe lângă ce prezint aici, dar toate erau triste, cu războaie și pierderi umane și nu am mai…

Poți să devii scriitor dacă ești nevăzător? Interviu cu autoarea irlandeză Siobhan Parkinson

Poți să devii scriitor dacă ești nevăzător? Interviu cu autoarea irlandeză Siobhan Parkinson

Am făcut acest interviu atunci când autoarea irlandeză de cărți pentru copii, Siobhan Parkinson, a venit în România, dar apoi, câteva zile mai târziu, a izbucnit pandemia și nu am mai apucat să-l prelucrez. Nu-i nimic, căci e gata acum și are câteva lecții de viață impresionante în el. Pentru cine nu știe, Siobhan Parkinson…

Cărțile lunii martie 2020 – lecturi ușoare de izolare

Cărțile lunii martie 2020 – lecturi ușoare de izolare

Luna asta pur și simplu nu am putut să citesc nimic ”serios”. De când a început nebunia cu coronavirusul, parcă sunt incapabilă să mă concentrez și nici nu mai am așa de mult timp. Culmea e că am mai puțin timp pentru citit decât înainte, când mergeam la serviciu. Atunci aveam măcar ora aia la…

Tu ce tip de cititor ești? Stai acasă și citește! Totul va fi bine!

Tu ce tip de cititor ești? Stai acasă și citește! Totul va fi bine!

Multe edituri din România au pus la punct, într-un timp foarte scurt, campanii de promovare a statului acasă și a cititului, oferind reduceri, materiale gratuite pentru copii și părinți, lecturi live sau donații de cărți pentru persoanele afectate. M-am gândit să compilez aici ofertele editurilor, poate vă interesează ceva. Dacă aveți informații pe care eu…

Recomandări de cărți-cadou: non-ficțiune istorică și biografii

Recomandări de cărți-cadou: non-ficțiune istorică și biografii

Recomand atât de multe cărți de ficțiune pe blog de obicei, atât pentru copii, cât și pentru adulți, că uit că eu, în jurul meu, în viața reală, în imediata apropiere, am mai mulți oameni care citesc biografii și non-ficțiune istorică decât beletristică 😀 Soțul meu citește multă non-ficțiune istorică, soacrei mele îi plac biografiile…

Cele mai frumoase cărți de Crăciun pentru copii – noutăți 2019 (1)
|

Cele mai frumoase cărți de Crăciun pentru copii – noutăți 2019 (1)

Iată că a venit din nou perioada aceea frumoasă a anului, în care facem recensământul celor mai frumoase cărți de Crăciun pentru copii nou apărute sau re-editate de editurile din România. Cred că este unul dintre articolele mele preferate de pe tot anul și sper să reușesc să îl fac în fiecare noiembrie, înainte de…

Romanele vacanței pentru 10-12 ani de la Corint Junior

Romanele vacanței pentru 10-12 ani de la Corint Junior

Cei de la Corint Junior s-au întrecut în a scoate cărți frumoase pentru categoria 10-12 ani, așa că la cel mai recent Bookfest, am selectat câteva pentru a vi le prezenta și vouă. Se pare că intuiția mea a fost excelentă, pentru că mi-au plăcut foarte mult toate cele trei cărți. Summerlost sau visul unei…

”Scrie finalul!” Sfaturi pentru scriitorii începători de la Ross Welford

”Scrie finalul!” Sfaturi pentru scriitorii începători de la Ross Welford

Unul dintre scriitorii străini care au ales să-și lanseze cartea la Gaudeamus a fost și Ross Welford, autorul a patru cărți minunate despre copilărie, dintre care două publicate până acum în România: Băiețelul de o mie de ani, despre care am povestit aici, și Călătorie în timp în compania unui hamster, publicată recent la Corint…

Șapte lucruri importante – Shelley Pearsall, editura Corint

Șapte lucruri importante – Shelley Pearsall, editura Corint

Șapte lucruri importante de Shelley Pearsall este o nouă apariție din categoria 9-12 ani de la editura Corint junior. Inspirat din povestea reală a unui artist pe nume James Hampton, a cărui operă de artă mențioată în carte este acum expusă la Smithsonian American Art Museum, romanul spune povestea fictivă a lui Arthur, un băiat…

Cele mai frumoase cărți de Crăciun – noutăți 2018
|

Cele mai frumoase cărți de Crăciun – noutăți 2018

Cling, cling! Simțiți deja că vine Crăciunul sau preferați să așteptați 1 decembrie ca să vă miroasă a brad? Eu cu siguranță simt deja că vine Crăciunul, iar în alți ani ascultam deja colinde pe vremea asta, însă acum am decis să mai aștept cu colindele măcar până la spectacolul Poveste de Crăciun al Operei…