Jocuri educaţionale de la Eduteca

Acum ceva vreme am primit cadou de la Eduteca un set de CD-uri educaţionale cu jocuri pentru copii între 3-7 ani. Din motive personale, eu mă cam feresc s-o las pe Eliza să se apropie de calculator, însă sunt conştientă că jocurile pe calculator sunt un rău necesar, aşa că am cedat şi am lăsat-o să joace unul din aceste jocuri (pe care le-am testat eu înainte şi până şi eu, care urăsc jocurile, m-am lăsat vrăjită de ele).

Cel pe care Eliza l-a testat se numeşte Bogăţiile toamnei. Cât timp l-am instalat pe calculatorul mare, a ţopăit pe lângă mine de nerăbdare să se joace. O atrăgeau vocea zânei şi a greieraşului, precum şi culorile extrem de vii.

După ce am reuşit să instalez jocul (avantajul a fost că am putut instala jocul şi pe laptop şi pe calculator, fără probleme, mi-era teamă că licenţa e doar pentru un singur calculator), s-a jucat încântată timp de maxim douăzeci de minute, după care a declarat singură că nu mai vrea – prin urmare trebuia să am de la început încredere în ea că va şti cât să se joace, fără să “se uite” pe sine în faţa calculatorului.

Pentru că Eliza nu a mai stat la calculator până acum, a trebuit să îi explic eu ce înseamnă mouse, cursor, dă click etc şi abia după aceea a priceput cum să se joace – ba chiar a trebuit să lipesc pe mouse o frunzuliţă decupată cu perforatorul din hârtie autocolantă pentru că nu apăsa deloc pe mouse acolo unde trebuie.  Era atât de încântată când zâna îi spunea “bravo, ai reuşit!” că repeta şi ea, plină de bucurie “am reuşit!” sau “am câştigat jocul!”.

Personajele din joc sunt o zână şi un greieraş şi acestea dau instrucţiunile pentru fiecare modul. Zâna e mereu în colţul din stânga jos şi încurajează sau felicită copilul pentru fiecare mişcare (bravo, eşti foarte dibace, aşa este, nu e bine, mai încearcă). Un avantaj major al acestui joc este că instrucţiunile sunt verbale şi nu scrise, cum am mai văzut la alte jocuri adresate preşcolarilor.

Jocul e împărţit în cinci capitole care ilustrează bogăţiile toamnei:

  • Coşul cu fructe de toamnă (jocuri cu fructe)
  • Sărbătoarea recoltei (jocuri cu legume)
  • În dar (jocuri cu flori de toamna)
  • Hora legumelor vesele (jocuri cu legume şi legate de Halloween)
  • Calendarul naturii (când se întâmplă anumite evenimente)

Jocurile sunt destul de variate, de tipul ordonează, caută, colorează, adună, culege, fă mulţimi, potriveşte întregul, răspunde la ghicitori etc. Pe site-ul Eduteca aveţi patru jocuri exemplificative pentru cd-ul Toamna, precum şi informaţii variate despre celelalte cd-uri şi despre ofertele lor. Mai jos aveţi trailerul jocului:

CD-ul costă doar 15 lei şi poate fi comandat de pe site. Pe lângă cd-ul cu Toamna, eu am mai primit încă trei cd-uri (În vacanţa mare, Oamenii şi primăvara, Clinchet de clopoţei) despre care vă voi povesti când va veni momentul lor.

Save

4 Replies to “Jocuri educaţionale de la Eduteca”

  1. frumoase …

  2. Ne plac mult

  3. […] Chiar că e darnică toamna asta – vreme bună am tot avut, fructele şi legumele au umplut tarabele iar multitudinea de flori colorate nu mai pridideşte să scadă în braţele ţărăncilor care stau pe la colţurile pieţelor. Şi pentru că mie îmi place mult toamna, am ales să sărbătoresc acest anotimp cu un concurs pe blog care să aibă drept premii trei CD-uri educaţionale Bogăţiile toamnei de la Eduteca, CD-uri de care v-am mai vorbit aici. […]

  4. eu am cumparat cd-ul pentru grupa mea, insa cand am vrut sa il instalez si pe un alt computer nu a mai mers. deci se poate instala sau nu si pe alte computere????

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.