Pacheţelul de prânz (fie al meu, fie al soţului) a reprezentat mereu o problema crucială. Având în vedere că niciunul dintre noi nu mănâncă dimineaţa, evident prânzul a devenit cea mai importantă masă a zilei, care nu poate fi acoperită pur şi simplu cu un sandviş sau cu merdenele cu iaurt, cum fac unele persoane pe care le cunosc 🙂 Dacă eu am (aveam, de fapt) condiţii la serviciu sa încălzesc mâncare, să prepar o salată, să prăjesc pâine sau să fac nişte sandvişuri calde, soţul meu nu are niciun fel de condiţii din astea luxoase (cum le spune el), nici măcar de depozitare adecvată a alimentelor. Prin urmare, trebuie să improvizez pacheţele pentru prânz care să nu necesite încălzire sau orice tip de preparare ulterioară. Acum câteva zile eram complet în pană de idei şi de ingrediente şi am evaluat cu disperare conţinutul infim (sau infam) al frigiderului. La apel s-au prezentat: trei cartofi, un ou, nişte castraveţi muraţi, două linguri de maioneză pe fundul unui borcan. Decizia unanimă a juriului din capul meu: salată de cartofi, cu ou fiert, castraveţi muraţi, dreasă (sau dressed) cu maioneză. În timp ce tăiam de zor la cartofi, am avut o epifanie: în fundul congelatorului se afla o tăviţă minusculă cu nişte somon afumat pe care îl păstram pentru ocazii speciale. Pe principiul “e criză, dom’le, lasă ocaziile speciale, că nu vor mai veni” am scos somonul, am decupat o bucată pe care am lăsat-o la dezgheţat şi am adăugat-o ruptă în fâşiuţe în salata, care devenea în mod miraculos mai specială şi mai săţioasă. Caserola s-a întors la domiciliu goală, deci rezultatul a fost apreciat (şi mâncat)!
One Comment