Sfinţi (mucenici moldoveneşti)

Locuiesc deja de aproape şase ani în Bucureşti dar unul din multele lucruri cu care nu m-am obişnuit şi cu care nu o sa mă obişnuiesc niciodată e obiceiul muntenilor de a mânca mucenicii sub formă de paste scăldate într-un sirop cu mirodenii, pe 9 martie, când se sărbătoresc cei 40 de mucenici din Sevastia. În viziunea mea, mucenicii (sau sfinţii, cum le spuneam acasă) sunt nişte opturi mari din aluat de cozonac de pe care se scurg râuri de miere şi nucă măcinată din care mănânci până nu mai poţi. Adică ceva în genul acesta:

Să vă povestesc cum îi face mama (şi cum îi fac şi eu, începând de anul acesta): se ia un kilogram de făină şi se pune într-un castron mare; se presară puţină sare. Separat se înmoaie 50 grame de drojdie în 300 ml de lapte cald. În mijlocul făinii se face un cuib în care se pune laptele cu drojdia. Se ia puţină făină de pe margini şi se face o maia (un aluat lichid) care se lasă la crescut. Separat se amestecă trei gălbenuşuri cu 150 grame de zahăr, o lingura de esenţă de rom, un plic de zahăr vanilat şi patru linguri de smântână. După ce maiaua a crescut, se adaugă această compoziţie în aluat şi se începe frământarea adăugând treptat unt topit (până la 15o grame, în funcţie de cât “ia” făina). Aluatul trebuie să fie elastic şi uleios, nu uscat şi tare. Lăsaţi-l la crescut minim o oră, acoperit cu un şervet. După ce şi-a dublat volumul, începeţi să formaţi sfinţii. Faceţi două frânghii de aluat cam cât degetul mare de groase, răsuciţi-le împreună şi apoi formaţi optul. Ungeţi-i cu ou bătut şi daţi-i la cuptor vreme de aproximativ 40 de minute. Nu-i puneţi prea apropiaţi unul de altul în tavă, căci ei mai cresc şi la copt.  Se ung cu miere cât sunt fierbinţi şi se presară nucă măcinată. Se servesc neapărat cu patruzeci de păhărele (mici!) de vin. Vă asigur că sunt o minune gastronomică!