Marţi am făcut nişte sărăţele şi am rămas cu albuşurile. N-aveam chef să le mănânc prăjite sau omletă aşa că mi-am amintit de o reţetă pe care o văzusem la Teo şi mă tot gândeam dacă s-o fac sau nu. În principiu nu eram hotărâtă pentru că reţeta cere muuuuultă răbdare din partea gospodinei şi eu nu mă simţeam în stare. Dar, ca să vedeţi că zarurile erau aruncate deja ca eu să fac Pavlova ( 😀 ), dând click pe Stumble (o nouă jucărie pentru internauţi dependenţi) am ajuns pe acest site şi am decis că gata, asta e, trebuie s-o fac. Am muncit la ea o oră pe ceas şi încă o oră a durat coacerea. Am finisat-o azi cu frişcă şi căpşuni proaspete (nu prea mi-a venit să dau 8 lei pe o pungă de 500 g de fructe de pădure congelate când de aceeaşi bani puteam lua un kil de căpşune proaspete 🙂 ) E genul de prăjitură cu care impresionezi lumea şi dacă respecţi câteva reguli de bază îţi iese de juri că e luată acum din cofetărie (numai că mai bună). Nu cred că mai repet experienţa (prea mult de muncă, totuşi) că n-au cântat îngerii când am mâncat-o. E foarte bună, dar nu extraordinară. Rămâne la latitudinea voastră dacă o încercaţi. Eu zic că dacă vă rămân albuşuri s-o faceţi. Nu mai aveţi nevoie în plus decât de zahăr, oţet şi amidon. Ingrediente puţine, mod de preparare necomplicat, multă răbdare. Asta e Pavlova.
