|

Ouă umplute cu surprize

Mi-am propus ca săptămâna asta să vă prezint în fiecare zi câte o activitate/carte de Paşte, în afară de joi, când avem zi de parenting 🙂 Sper să reuşesc pentru că timpul e scurt şi treaba e multă. După cozonacii lui Păstorel şi pârjoalele moldoveneşti, iată ce am mai meşterit cu gândul la sărbătoarea care se apropie.

De Paşte, la masa noastră de familie, toată lumea va primi pe farfurie câte un ou surpriză:

Când vor sparge ouăle, din ele vor curge… bombonele:

Pentru aceste ouă minunate aveţi nevoie de: ouă, foiţe pentru bomboane (sunt la fel ca cele pentru brioşe, numai că mai mici, se găsesc în Carrefour si sunt foarte ieftine, sau le puteţi recicla de la diverse bomboane, gen Rafaello), dulciuri micuţe, un adeziv bun, colorant pentru ouă, hârtie pentru mesaj.

Ouăle se sparg în vârful părţii mai bombate cu coada unei linguri şi se îndepărtează câte puţin din coajă, cât să îi scoateţi conţinutul (nu-l aruncaţi, faceţi omletă din el).  Se spală bine şi se pun la fiert pentru a le steriliza. Se dau câteva clocote până se ridică spuma la suprafaţă. Se scot şi se lasă la răcit cu gaura în jos. Se vopsesc în culoarea preferată, conform instrucţiunilor de pe ambalajul de vopsea. Se manevrează cu nişte beţe de frigărui sau creioane şi se lasă la uscat într-un borcan:

După ce s-au uscat se umplu cu dulciuri, umblând cu ele cu grijă ca să nu se spargă. Eu le-am umplut cu jeleuri şi cu ouă mici de ciocolată:

Am pregătit bileţele tăiate cu foarfeca zimţată pe care am scris “Hristos a înviat!”. Am lipit foiţele pentru bomboane, peste gaură, având grijă să introduc şi bileţelul cu urarea. Le-am ascuns într-un cofraj până la Paşte când le vom ciocni şi vom gusta surprizele dulci din ele.

Sărbători frumoase tuturor! Voi ce bunătăţi şi ce surprize pregătiţi?

M-am inspirat de aici.

Similar Posts

20 Comments

    1. Da, a si sutit un “ou di cocioata” in timpul manufacturarii, oricat m-am straduit eu sa le ascund. Are un al saselea simt pentru dulciuri.

  1. Sunt moarta dupa variatiuni pe tema oualor de Paste! Imi place ideea foarte tare si cred ca va fi mult entuziasm si bucurie la aceste oua cu surprize 🙂

  2. Buna!
    Sunt foarte frumoase =] am sa incerc sa fac cu ajutorul mamei 🙂 Acum .. pun in practica o idee gasita pe un sit pe care nu il mai gasesc .. dar am tinut minte .. cum se pune in practica .. voi face niste poze si ti le voi trimite pe emai .. sunt un pic mai greu de facut .. si iti trebuie foarta multa rabdare ( eu am stricat 2 oua din greseala ) pana m-am invatat cum trebuie sa le fac .. =] Se procedeaza astfel : iti trebuie ori ce fel de ou .. golit si ata mai grosuta … infasori ata cu grija in jurul oului si astfel iese o minunatie .. mai ales daca pui ata in degrade 😡 mai am cam 3 oua de facut si indata ce termin le fac poze sa le vezi poate vei face si tu ideea acesta =]
    Pe curand , Teodora .

  3. Ce idee absolut grozava!!!!!! Esti tare ingenioasa 🙂 Pentru copii cel putin cred ca e surpiza cea mai tare. Bravo!!!!
    PS: Daca ai chef te invit la un concurs simplu la mine pe blog, cu tragere la sorti, si nu trebuie decat sa lasi un comentariu. Pup.

  4. Interesanta idee, felicitari, am vazut ceva asemanator cu lamanari in interiorul oului.
    Sper sa am timp sa incerc si eu.

  5. Buna!
    Foarte frumoase ouale tale! Nu am mai vazut pana acum, esti foarte ingenioasa.

    Ti-am trimis si eu un mail acum cateva zile. Stiu ca esti ocupata, dar te rog cand ai timp sa ma ajuti cu un sfat.
    Multumesc mult.

  6. le-am facut!:D

    mi-a fost teama ca vor crapa in timpul fierberii, dar nici vorba de asa ceva.:)

    multumesc, din nou, ca ne-ai impartasit “reteta”.:)

    cand ai timp, “doamna profesoara”, sa vii sa dai nota.:P

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.