Ce am învăţat
Vă anunţ de pe acum că postarea de azi va fi mai lungă pentru că ieri am abordat la curs un subiect foarte sensibil şi cuprinzător, şi anume Autoritatea şi vreau să vă împărtăşesc mai pe larg ce am învăţat. Am început aseară să discutăm despre metodele de rezolvare a conflictelor de nevoi iar prima metodă era tocmai cea în care părintele este autoritar şi rezultatul este că părintele câştigă, copilul pierde. Evident, metoda nu e eficientă, deoarece apar resentimentele reciproce care dăunează relaţiei părinte-copil.
Reacţiile la autoritatate ale copilului sunt următoarele: lupta (răspunde, trânteşte uşa, ameninţă că pleacă de acasă etc), fuga (minciuna, fumatul, băutul, drogurile, chiulitul de la şcoală, dormitul şi mâncatul în exces, prieteni imaginari după vârsta de 4 ani, statul pe internet), supunerea (care pe termen lung are efecte negative).
Forme de exercitare a autorităţii: oferirea de resurse (recompensele, laudele: “dacă iei nota zece, primeşti cadou o rochie nouă” – acestea iau motivaţia din interiorul copilului şi o transferă în exterior) şi limitarea de resurse (pedepsele). De ce nu sunt eficiente: recompensele duc la dependenţă, pedepsele duc la teamă şi ambele iau liberul arbitru al copilului. Există un curent de parenting care se numeşte “control parenting” sau “the carrot and the stick” şi pe care îl practică majoritatea psihologilor pediatri de la noi şi mai toate Super-Nanny-le din lume. Dacă v-aţi uitat vreodată la televizor la Super-Nanny de la noi sau pe Travel&Living la Take Home Nanny, cred că aţi văzut că ele exercită fix tipul acesta de autoritate asupra copilului (“the carrot” – recompensa şi “the stick” – pedeapsa) – cu rezultate uimitoare, de altfel. Din nişte drăcuşori se transformă în îngeraşi în câteva zile. Însă nimeni nu se uită cu adevărat în sufletul acelui copil şi nici nu stă să urmărească ce se întâmplă cu el peste zece-douăzeci de ani.
Tipuri de pedepse: verbale (etichetare, ţipat), fizice (bătaie, tras de păr, tras de urechi), ignorare (“the silent treatment” sau “nu te mai iubesc”), time-out (când pui copilul singur într-un colţ sau în camera lui “să se gândească la ce a făcut”), ameninţarea (dau jucăriile la alţi copii dacă nu te joci cu ele, îţi iau televizorul, nu mai mergem duminică în parc etc).
Ideal ar fi să nu dăm pedepse deloc dar dacă trebuie, să folosim pedepsele cu consecinţe logice: a spart cana, nu mai are voie să se joace cu cănile. În niciun caz: ai luat note mici, nu mai ai voie o săptămână la televizor, pentru că nu există legătură între una şi alta şi pedeapsa nu va fi înţeleasă corespunzător. Un exemplu ar fi: ai luat note mici, stai în fiecare zi timp de o săptămână o oră în plus să studiezi la materia respectivă, consultând un atlas/o enciclopedie etc.
Laura informatiile expuse sunt foarte interesante. Nu am inteles foarte clar cum a fost prezentat “time out-ul”-cu sens pozitiv sau si acesta e dictat de autoritatea conditiei de adult fara sa-l ajute pe copil?
Adriana, a fost prezentat cu sens negativ. E dictat de autoritatea parintelui si nu-l ajuta pe copil, acesta nu se “gandeste la ce a facut”. Si cel mai probabil ce a facut el a fost un act rezultat dintr-o nevoie a lui care a fost incalcata si pe care noi nu am detectat-o.
foarte interesante aceste articole, ma bucur mult ca ne impartasesti ce inveti la acel curs, care ar trebui sa fie gratis pentru toti parintii. [bine, sunt constienta ca si instructorii aia trebuie sa traiasca :)]
multe multumiri, Laura.:)
Aha! M-ai pus pe ganduri, Laura! O sa reflectez la ceea ce ai scris.
Multumim! Interesant, ca de obicei!
Astazi ascultam conversatia dintre doua mamici la metrou (da, stiu nu trebuie sa stau sa ma uit in gura oamenilor la metrou dar ma plictiseam) si una dintre ele a zis ca ea le acorda copiiilor ei un buget la inceputul saptamanii sa-l foloseasca si daca la sfarsitul saptamanii au reusit sa si economiseasca ceva, le mai da inca pe atat cat era suma economisita. Ce parere ai despre astfel de recompense?
Hm, grea intrebare. Nu mi se pare neaparat un sistem rau, dar eu sunt o simpla mamica, nu un psiholog. Totusi tind sa cred ca e ok, e o recompensa logica, adica ban pe ban 😀