Despre lucruri femeieşti

Această postare este adresată exclusiv doamnelor şi domnişoarelor, aşa că rog eventualii domni care îmi citesc blogul să sară peste postarea asta 🙂

Dragele mele, astăzi vom vorbi despre un subiect delicat şi anume despre menstruaţie şi despre produsele pe care le folosim când suntem în perioada “aceea” a lunii. Bănuiesc că majoritatea dintre voi foloseşte tampoane interne şi absorbante, puţine folosesc absorbante refolosibile şi extrem de puţine spre deloc folosesc Moon Cup. Eu despre Moon Cup nici nu vreau să aud, nu detaliez aici de ce, însă le apreciez pe fetele care o fac, bravo lor că nu sunt aşa de comode ca mine! Idem despre absorbantele refolosibile, eu chiar cochetez cu ideea, deşi mă înspăimântă gândul de a le spăla sau de a le purta în poşetă după ce l-am schimbat (în oraş sau la serviciu, de exemplu). Eu în adolescenţă am avut o menstruaţie foarte abundentă şi foloseam în medie două pachete de vată pe lună (ce ciudat, nu? Încă nu apăruse minunea de unică folosinţă pe atunci). Uneori aveam nevoie şi de mai mult de atât dar pentru că nu-mi permiteam sau mi-era ruşine să-i cer mamei bani pentru un al treilea pachet de vată, mai foloseam pe ascuns şi cârpe. Vă spun sincer că am reţineri să revin la metoda aceea, îmi dă impresia că mă întorc înapoi în trecut. Aşa că apelez la produsele cele mai folosite, şi anume tampoanele interne (foarte rar) şi absorbantele externe (cel mai des).  Motivul pentru care foloseam foarte rar tampoanele interne era nu că mă speriase pdf-ul care a circulat peste tot pe net (eu nu cred nimic din ce scrie într-un pdf care se încheie cu “dă mai departe la n-şpe oameni, că de nu…”) ci pentru că nu aveam încredere în ele, pentru că paragraful cu sindrom de şoc toxic era cam lung pe instrucţiuni şi pentru că eram sigură ca lasă în urmă reziduuri, lucru deloc plăcut de imaginat.

Când s-a pornit campania de testare a tampoanelor Masmi pe Super Părinţi, m-am înscris imediat, mai mult din curiozitate să văd dacă produsul e aşa cum se laudă. Am fost una din norocoasele alese să testeze produsele şi am primit câteva tampoane Masmi interne, două absorbante lunare şi trei absorbante zilnice.

Tampoanele interne Masmi sunt din bumbac 100% certificat organic. Nu conţin parfum şi substanţe absorbante şi nici vâscoză în miezul absorbant (tampoanele obişnuite conţin vâscoză!). Nu sunt albite cu clor sau cu dioxină şi nu conţin celuloză din respect pentru mediul înconjurător. Şi, cel mai important, nu lasă în urmă reziduuri. Astea sunt motivele pentru care le-am încercat şi pentru care le recomand, pentru că în materie de comoditate sau de absorbţie nu am remarcat nicio diferenţă faţă de un tampon obişnuit. Singura diferenţă, una vizuală, să spunem, e că nu se umflă când absoarbe lichidul, ci rămân la dimensiunea lor normală, chiar nu ştiu care o fi şmecheria.

Şi pentru că ceea ce convinge în primul rând este preţul, am făcut o analiză şi am descoperit că tampoanele Masmi nu sunt cu mult mai scumpe decât cele O.B., de exemplu, care costă 14 lei cutia cu 16 bucăţi sau cele Bella care costă 7 lei cutia cu 8 bucăţi (preţ de farmacie). Un pachet de Masmi cu 14 bucăţi costă 18 lei, un preţ foarte rezonabil zic eu.

De absorbantele externe am fost foarte mulţumită şi sigur se vor afla pe listele mele viitoare de cumpărături. Sunt comode, au aceleaşi caracteristici ecologice ca tampoanele interne şi putere de absorbţie mare. Din păcate, acestea sunt mai scumpe, un pachet cu 10 bucăţi costă 25 de lei, pe când un pachet de Allways Sensitive cu 20 de bucăţi costă 10 lei (preţuri alte mărci: Bella Medica, 10 buc – 4,8 lei; Everyday, 10 buc – 6,5 lei; Marca Cora, 10 buc – 4,45 lei, Libresse, 10 buc – 5, 24 lei).

De absorbantele zilnice am fost mulţumită şi nu prea. Eu le ştiam, am cumpărat mai demult o cutie din alt magazin cu produse eco. Senzaţia de confort este uimitoare, vă spun sincer, însă nu ţine foarte mult pentru că absorbantele se dezintegrează foarte repede. Nu ştiu cât de des schimbaţi voi absorbantele zilnice în cursul unei zile, însă acesta se face praf şi pulbere după două ore de purtat. Însă m-au ajutat mult când am făcut o iritaţie usturătoare în zonă şi le recomand pentru cele cu pielea foarte sensibilă. La preţ sunt relativ ok, 15 lei cutia cu 30 de bucăţi (o cutie cu alldays de 20 de buc, de ex, costă 9,5 lei). Eu personal le prefer pe cele ecologice din DM, o cutie cu 40 de bucăţi costă în jur de 6 lei.

Voi aţi încercat vreunul din aceste produse? Ce părere aveţi de ele?

9 Replies to “Despre lucruri femeieşti”

  1. Draga Laura,

    eu , dupa doua luni de folosire, sunt iremediabil indragostita de MoonCup! Dupa cum stii, eu stau acum acasa, ceea ce face folosirea ei foarte comoda si usoara (nici o toaleta nu se compara cu toaleta proprie!!), dar sunt pregatita si pentru alte toalete: am in geanta mereu o sticla cu apa sigilata si servetele pentru igiena mainilor si igiena intima. Sa fiu sincera, aceste lucruri existau oricum in geanta mea, asa ca nimic nou pana acum. Am doar grija ca sticla de apa sa fie sigilata.

    Citind review-urile despre absorbantele Masmi, sunt convinsa si eu sa le incerc pe cele externe, dar doar atunci cand voi fi plecata de acasa si nu voi avea conditii pentru a folosi MoonCup-ul. Pe post de backup. Deocamdata nu se anunta astfel de momente, dar cu siguranta ca le voi avea in considerare pe viitor.

    Pana la urma, cu absorbante interne sau nu, refolosibile sau nu, este bine ca femeile sa constientizeze impactul negativ asupta corpului lor atunci cand folosesc un absorbant, dar si impactul asupra mediului inconjurator. Despre impactul asupra mediului, ma declar mult mai multumita cu MoonCup, pentru ca este reutilizabila, o spal cu apa si sapun si o sterilizez la sterilizatorul de biberoane. Nu mai am rafturile pline de cutii si cutiute, nu mai alerg inebunita la farmacii si supermarketuri pentru ca am ramas fara, este incredibil de comod din acest punct de vedere. Asta de doua luni incoace. Daca nu as fi auzit de MoonCup, cu siguranta m-as fi apucat de Masmi :). Toate review-urile sunt excelente, imi place faptul ca sunt atenti cu mediul inconjurator si cu corpul nostru, bravo lor.

    1. Laura Frunza says: Reply

      Draga Nedeia, vorbesti cu atata inflacarare, incat e musai sa te conving sa scrii un guest post despre Moon Cup. Ce zici?

      1. se face 🙂 poate reusesc in acest weekend, dar cu poze de la ei, nu pot poza un mooncup deja folosit :-)))))

        1. Laura Frunza says: Reply

          Super, abia astept sa vad ce reactii starnim.

  2. ** iritatia usturatoare in zona respectiva s-ar putea sa fie un pic alinata cu ulei virgin de cocos . Emolient, fungicid, cameala pielea, mi se pare minunat. Din pacate e cam incomod in timpul zilei, deoarece absorbantele externe (panty liners sau nu) se pot imbiba cu ceva ulei, daca dati mai mult, si sa se .. dezintegresze si mai repede. Seara in schimb cred ca merita incercat

  3. Am folosit si eu absorbatele zilnice si e putin spus ca se dezintegreaza dupa doua ore. Nici la baie nu merg atat de des pe cat ar trebui schimbate (si eu chiar merg des la baie). In ceea ce priveste cele interne pot sa spun ca sunt total multumita si voi renunta la o.b. in favoarea lor desi nu sunt la fel de la indemana ca cele obisnuite. Nu stiu nici eu care e faza de nu isi schimba dimensiunea insa e un avantaj enorm. Sunt foarte comode, se aplica usor, nici nu le simti.

  4. eu sunt multumita de cele zilnice..chiar mi-am comandat o cutie:)..si pretul e super bun….poate eu nu am asa “abundent”, ideea e ca la mine doar primele doua-maxim trei zile sunt mai “abundente”..eu si inainte tot asa foloseam ff multe absorbante zilnice Bella….mai am cateva..dar le alternez cu Masmi….de cele interne sunt la fel multumita, insa pt mine e important sa nu simt tamponul…si e o chestie daca nimeresc e super tare:) daca nu nu rezist mai mult de jumatate de ora si-l scot….cred ca -mi mai trebuie antrenament…..:):):)

    nedeia: stiu si am citit si eu de MoonCup.Am vazut ca e si o investitie considerabila..asa dintr-o data:)…nu stiu zau daca as putea, intrucat Cristian ma tine ff mult pe afara, cand ma voi intoarce la job..soon:(..o sa am drumul la gradi, apoi job-ul e in celalalt capat de oras, autobuze, populatie etc etc..nu cred ca m-as obisnui .

  5. Laurita, am scris deja review-ul meu la MoonCup, si i l-am trimis Laurei. Ce nu mai stiu acum daca am scris, dar, in functie de cantitatea de sange care se elimina, mooncup se “curata” intre 2 ore daca ai o problema mare (ultima menstruatie la mine a fost in mod special f f abundenta si cu chisturi mari) si 8 ore. DUpa acele zile dificile, am inceput sa o schimb cam la 4 ore, apoi int re8 si 12 ore.

  6. […] sa scriu o recenzie a cupei menstruale MoonCup, despre care am pomenit in comentariile facute review-ului sau dedicat tampoanelor Masmi. Acest review este parerea mea, subiectiva, referitoare la cupa menstruala mai sus amintita. Nu […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.