Zilele astea am încercat mai multe reţete naturiste, unele mai reuşite, altele mai puţin reuşite, unele cu succes, altele un eşec total. Încep cu succesul, în caz că vă plictisiţi de istoria mea lungă, ar fi păcat să nu ajungeţi tocmai la partea mai importantă!
Am încercat să fac un unguent cu gălbenele şi cătină şi mi-a ieşit nemaipomenit! Am folosit untură curată de porc (am citit pe diverse site-uri că s-ar potrivi şi untul), flori proaspete de gălbenele, cătină proaspătă, o lingură de pastile de ceară pentru cosmetică (aveam în casă şi ştiam că se pune, dar nu e obligatoriu, mătuşa mea a făcut fără ceară şi a ieşit la fel de bine) şi, pentru că m-am simţit generoasă, şi puţin ulei de argan (cel mai bine mergea ulei de gălbenele, evident, dar n-am avut). Mi-a fost teamă că nu se întăreşte pentru că stătea deja de ceva timp la temperatura camerei şi arăta tot ca o loţiune, dar după ce am pus cutiile la frigider, s-au întărit. Cum se procedează: se pune untura la topit într-un vas care se pune la bain-marie – în niciun caz nu puneţi untura direct pe foc! Acum e momentul să vă povestesc prima mea încercare de a face unguent de galbenele, de când eram copil – am pus untura direct pe foc (untură sărată 😀 ) şi apoi am trântit gălbenele uscate pe care le-am prăjit bine! După ce untura se lichefiază, adăugaţi florile de gălbenele tocate grosier, cătina, ceara şi uleiul de argan (sau de ce-o fi). Lăsaţi să fiarbă bine, apoi strecuraţi prin două straturi de tifon. Eu am pus unguentul în două cutii metalice, una rămasă de la un unt de corp solid şi una veche de la un breloc. Evident, recipientele bine spălate şi uscate!
Ia uitaţi ce culori frumoase, nu?
Următoarea reţetă a fost una de imunizare pentru Eliza şi pentru mine, al cărei rezultat a fost cel puţin hilar. Eliza a scuipat instant ce i-am dat iar eu m-am întors cu spatele ca să nu vadă că mă strâmb când îmi iau porţia şi Eliza (poreclită şi “ochiul soacrei”) mi-a trântit-o: “vezi, mami, că nici ţie nu-ţi place?” Am făcut reţeta la recomandarea unei prietene care mi-a spus că fiica ei înghite fără probleme respectiva combinaţie, aşa că eu vă dau reţeta, poate copiii voştri fac parte din categoria celor care înghit maglavaisuri cu aspect dubios şi miros înfiorător. Bănuiesc că reţeta e din vreo revistă gen Formula As, nu am sursa exactă, v-o reproduc exact cum am primit-o.
Preparat: se ia un borcan cu capac de 800g. Se pun în el 200 g de polen de albine cumpărat de la Apicola. Se toarnă apoi peste acesta conţinutul a 2 sticluţe de tinctură de echinaceea (60 ml). Se mai pune sucul de la o lămâie bine filtrat să nu conţină pulpă. Se acoperă pentru 2 ore borcanul. După aceste 2 ore se ia o lingură (preferabil de lemn) şi se zdrobesc grăuncioarele de polen (sunt învelite în echină de către albine şi organismul nu le poate digera dacă nu sunt zdrobite). Cei care doresc o întărire a organismului mai puternică (dacă nu au dereglări glandulare, diabet, hipertiroidie, agitaţii psihice, obezitate) pot să mai adauge şi 5 fiole de lăptişor de matcă cu solvent (sunt de vânzare la Apicola). După aceasta se va umple borcanul cu miere polifloră.
Administrare: se va lua de către adulţi câte 1 lingură de 3 ori pe zi, cu 15 minute înainte de fiecare masă până la terminarea preparatului. Cei care au sub greutatea normală vor lua după mese la 15 minute, cei cu greutate peste normal vor lua înainte „taie pofta de mâncare”.
Copiii peste 5 ani vor lua câte 1 linguriţă de 3 ori pe zi. Cei slabi după mese şi cei graşi înainte de mese. Este un preparat foarte util pentru întărirea imunităţii. Se poate lua de 2 ori pe an. Se interzice la: diabet, hipertiroidie, boli psihice, dereglări endocrine.
Al doilea eşec – ştiţi mailul ăla cu ceapa care circulă peste tot (pe bloguri, pe mail, pe facebook, nu se poate sa nu-l fi văzut) în care ceapa mai are puţin şi e canonizată? E o porcărie! I-am pus eu Elizei ceapă seara la cap ca s-o ajute, chipurile, la răceala minoră pe care o are şi singurul lucru pe care l-am obţinut a fost să îmi pută în dormitor ca la ghenă şi să arunc o pernă care n-a mai putut fi salvată din ghearele duhorii. Ceapa arăta bine-mersi dimineaţa, doar se uscase puţin, în rest era tot albă ca zăpada. Asta e din categoria – nu încercaţi aşa ceva acasă! 😀
Voi ce eşecuri şi succese naturiste aţi avut în ultima vreme?
eu n-as fi pus untura de porc in acel unguent cu catina si galbenele. de fapt nu as fi pus plantele proaspete, pentru ca inca mai contin apa si unguentul va rancezi sau are potential sa dezvolte bacterii prin el.
Cel mai bine este sa pui florile de galbenele uscate intr-o sticla (sau borcan de sticla), le acoperi complet cu ulei, si le lasi 2 saptamani la soare, amestecand din cand in cand, si mirosind sa te asiguri ca nu a rancezit compozitia. daca e nevoie, mai pui ulei asa incat sa fie mereu acoperite florile.
Dupa cele doua saptamani, faci unguentul, doar cu ceara de albine si ulei de galbenele. Sau macerat de galbenele.
Cred ca poti face la fel si cu catina, dar sa fie uscata. Orice iarba umeda pusa in ulei vine cu un foarte foarte mare risc de rancezire a uleiului.
tine unguentul la frigider si verifica mereu cum miroase inainte de a aplica pe piele. Crede-ma, daca pui galbenele uscate iese la fel de bun uleiul 🙂
Da, la frigider il tin, evident. Matusa mea a facut cu plante proaspete acum aproape o luna si inca e in stare perfecta.
* later edit: de fapt nu as fi pus NICI plantele proaspete… Adica nu as pune untura de porc si nici plante verzi 🙂
hahaha ce m-a distrat aia cu galbenele prajite!:))
stiu ca am citit pe Ecomami ceva despre ceapa, ba am si comentat. bine ca esti mai curioasa ca mine 😛 si incerci toate alea, altfel si mie mi-ar mirosi casa a gunoi.:))
mie nu prea imi vine sa incerc retetele astea naturiste. stiu pe una care experimenta de-a dreptul pe fetita ei. i-a dat niste picaturi in nu stiu ce scop si cea mica a ajuns in scurt timp sa planga si sa sara in sus de cate ori facea pipi [in scutec]. iti dai seama ca o ustura.:( si a durat ceva pana a iesit chestia aia din organism…
Sper sa fie la categoria “succesuri”:
Catina spalata si pusa pe prosop sa se usuce, data bine de tot in blender, strecurata in tifon. Sucul rezultat se pune 1:1 cu miere si se lasa 6 saptamani (eu am pus la frigider desi am inteles ca nu e nevoie). Se ia o lingurita pe zi. Poate fi inghitita fara probleme :).
Despre beneficiile catinei este plin internetul, nu mai citez surse.
Eu stiu ca tocmai semintele alea pe care le-ai strecurat sunt bogate in vit C.
am incercat si eu faza cu ceapa si efectul a fost acelasi: zero. Am incercat in schimb ceaiul de ceapa cu miere si lamaie si a “mers” reteta. Este foarte bun pentru raceli, dureri de gat, tuse.
Pentru tuse stiam si eu varianta ceai din coji de ceapa. Dar cum e la gust? Banuiesc ca e horror.
E bun la gust si acceptat de copii. Eu le-am dat siropul de ceapa (ceapa pusa cu tot cu coaja) si miere, fara lamaie. E bun si pentru tuse si pentru laringita.
Eu am inceput imunizarea cu laptisor de matca pur. Fetele m-au refuzat cand l-am servit pur dar in combinatie cu mierea (proportie 1:25) nu se simte. Pe cutie spune ca se tine cura 6 saptamani, se servesc 2 lingurite/zi.
sanatate multa Laura si multumim de info!
Cornelia, o sa incerc si eu, am o cutie de laptisor de matca in frigider. Deci amestec cu miere in proportia 1:25, asta ce inseamna? La un borcan de miere pun o cutiuta mica de laptisor?
eu am luat de la apiland si la ei pe cutie e specificata proportia. Ca sa nu-l diluez prea mult eu am inceput sa reduc mierea, fara insa a-l simti copiii. eu am borcan de 100 gr de laptisor si fac treptat combinatia, pentru 1-2 zile.
Eu sunt usor sceptica atunci cand vine vorba de leacuri facute in casa insa cred ca pana la urma si cu pastile si cu leacuri vindecam sufletul/psihicul care are si el atata de suferit cand avem o problema de sanatate. De aceea cel mai important este sa crezi in leacul pe care-l prepari. Daca tu crezi ca iti iei calciu din coji de oua pisate cu miere de albine atunci cred ca te poti simti mai putin anemic dupa cateva zile de “tratament”. Deci recomand, ca un leac mai mult decat naturist si homemade: increderea si gandirea pozitiva. Si cum asta nu ajunge, mai adaugati si ceva ierburi (legale if course) 🙂
Hai c-ai fost simpatica la faza cu ceapa :))
Subscriu referitor la povestea cu ceapa!! Pentru imunizare folosesc ulei de catina 5 picaturi in o lingurita de miere, pentru ca Ioana nu accepta catina in alta forma, si incercam sa consumam multe fructe si legume in stare proaspata cat inca le mai avem. Ca rezultat in o luna de zile a racit de 2 ori..:(.am sa incerc si alte retete naturiste de imunizare…Sanatate!!
Ioana, eu am trecut pe sirop cu propolis (Propolis C Kids de la Fiterman Pharma), ursuleti cu propolis (ori Tutti din farmacie, ori unii din DM), Redoxon (vit C) si tratament preventiv la salina de suprafata (care e o porcarie, dar deja am achizitionat abonamentul, asa ca o trimit). Deocamdata n-am avut decat o raceala usoara. Sa vedem pe mai departe. Cum mai stati cu gradinita? Eliza s-a acomodat inca dintr-a doua zi si se trezeste fara probleme si cere la gradinita. Ioana s-a mai obisnuit?
Anul trecut am folosit pentru prima data (pentru imunizare), catina cu miere (3/4 dintr-un borcan de 800 gr cu catina, 1/4 miere). Nu se recomanda folosirea inoxurilor in contact cu catina, dar eu le-am blenduit, ca na, am mofturoasa. Am tinut amestecul la frigider si am consumat tot familionul (4 persoane) din el, timp de o saptamana. Nu e prea grozav gustul catinii, dar te obisnuiesti. Recomandabil, repetarea consumului si in saptamanile urmatoare (in Cta ajunge mai greu catina, asa ca tot vorbim cu diverse persoane care ajung la munte sau vin de la munte spre mare sa ne aduca macar pentru 2-3 saptamani).
Racelile au fost usoare, fetele au primit antibiotic abia anul asta, culmea pe timpul verii, dupa ce ultima data cand primisera a fost in sept, respectiv octombrie anul trecut. Deci, cred ca si-a facut treaba.
In general, nu ma arunc sa fac preparate naturiste (dar nici altfel) in casa, inca n-am spatiu si disponibilitate, dar te admir pentru incercari!
Hm, oi fi singura la care a functionat ceapa in camera? 🙂
si mie imi place sa ma joc cu ingrediente si sa incerc sa fac creme,unguente,balsam de buze.
iar cu imunizarea, am auzit si eu de boabe de catina in borcan cu miere. Eu la ai mei cei 3 le dau in unele perioade grau germinat cu miere,le place tare mult,mananca dimineata pe langa cerealele obisnuite.Si le mai plac batoanele de propolis,le considera guma de mestecat,ca tot nu le iau din aia. Sau miere cu fagure.
Oricum, cand incep gradinita iau tot felul de raceli,des. insa se raresc cu fiecare an.
Noi folosim de vreo 4 ani, mai bine zis de cand Deni avea 2 ani si a prins prima tuse 95% remedii naturiste. Am si un medic pediatru ce m-a invatat sa “citesc” despre plante si afectiuni si care incurajeaza toate acestea. Las un link, poate ajuta …. http://savollinne-handmade.blogspot.com/2012/03/despre-viroze-si-alternative-naturiste.html; am scris despre “naturiste” in urma “experientelor” noastre.
Mai mult, de un an utilizam cu succes si uleiurile esentiale, cu sfaturile unui specialist, bineinteles, in aromaterapie (specializare care la noi in tara din pacate nu exista), de la Vivasan. Pentru cei ce sunt din Bucuresti, va recomand sa mergeti macar o data la un seminar ce se tine la sediul lor (sunt seminarii in fiecare sambata din cate am inteles), este gratuit; toate tratamentele sunt personalizate si nu generalizate, asa cum gasim in prospectele altor firme.
Sanatate si numai bine tuturor!
eu am folosit cu succes amestecul de miere cu propolis, echinaceea, suc de lamaie proaspat stors, sirop de brad, catina si polen. Copilasii mei il tot cautau prin frigider si le explicam ca doar cate o lingurita pe zi. Am folosit toata familia cu succes, mai ales sotul care se pricopsea cu niste raceli si tuse foarte urate. Am mai folosit cu succes sirop de brad facut in casa, sirop din ceapa si zahar topit la bain marine. Va dorim multa sanatate si sa nu avem nevoie de medicamente!!
Preparatul cu miere, echinaceea si propolis, se poate da si la copiii mai mici de 5 ani? Multumesc anticipat
Teoretic, da, daca accepta gustul, dar intreaba un medic pediatru mai intai.