7. Crăciunul cu Bobiţă şi Buburuză

La editura Casa a apărut o nouă serie de cărţi, deocamdată doar în două volume, dar sper să se înmulţească pentru că ele sunt mult mai multe, care au ca personaje principale un băieţel melc, Bobiţă, şi o fetiţă mămăruţă, Buburuză. Crăciunul cu Bobiţă şi Buburuză este preferata mea şi a Elizei din cele două, pentru că e de sezon, dar şi pentru că cele două povestioare pline de inocenţă îi învaţă pe copii ce este prietenia, bunătatea şi în ce constă adevăratul spirit al Crăciunului.

În prima povestioară, Bobiţă este supărat pentru că Moş Crăciun nu i-a adus nimic şi pleacă în lume. Buburuză adună toţi prietenii şi pleacă în căutarea lui şi descoperă, până la urmă, că Moş Crăciun îi adusese şi lui un cadou dar era prea mare ca să fie pus în ghetuţe şi îl lăsase în altă parte.

În a doua povestioară, Bobiţă şi Buburuză pleacă în pădure să caute un brad şi vin acasă cu un miriapod rănit pe care îl îngrijesc şi îl invită să petreacă sărbătorile la ei acasă. Ilustraţiile sunt foarte drăguţe, colorate, simple şi ilustrative, cu multe detalii de descoperit de micul cititor, cum ar fi jucăriile împrăştiate pe jos prin casele personajelor sau expresiile faciale ale soarelui, chestii mici care dau farmec unei ilustraţii. De exemplu, Eliza a observat că miriapodului îi lipsesc trei cizmuliţe şi era foarte supărată că nu le are pe toate, că o să îi îngheţe cele trei picioare.

Din aceeaşi serie mai face parte şi Bobiţă şi Buburuză (prima carte), urmează să apară Bobiţă şi Buburuză la grădiniţă  şi Bobiţă şi Buburuză în orchestră, iar pe lângă cărţi mai există şi o serie de obiecte decorate cu cei doi prieteni, bluziţe, fustiţe, autocolante, precum şi un DVD care e pe lista Elizei pentru Moş Crăciun.

P.S. Cumpăraţi cărţile doar dacă sunteţi pregătiţi să le citiţi de patru-cinci ori pe seară! Eu deja înnebunesc când aud din gura Elizei “înc-o dată” cu zâmbetul ăla ştrengar al ei şi privirea şantajistă! 🙂

Later edit: Am văzut cărţile şi la Librăria Noi de la sala Dalles, costau 27 de lei. Pe site sunt 21 şi dacă le luaţi în combinaţie cu altceva (altă carte, DVD, hăinuţă) ieşiţi mai ieftin chiar şi cu poşta cu ramburs.

Similar Posts

11 Comments

    1. Andreea, nu stiam ca sunt pe Minimax, pe la ce ora? Oricum, Eliza e la gradinita dimineata, dar poate la difuzeaza si in week-end.

  1. Vai, sa stii ca pe mine ma chema inainte de casatorie Bobiţă. Cred ca o sa le iau si eu, chiar daca baietelul meu are doar 8 luni.

    1. Foarte frumos concursul tau, poate participam si noi, mai ales ca stam relativ aproape de Oraselul Copiilor. Dar astept sa se mai inscrie cineva ca sa nu fiu prima 🙂

      1. pai…sparge gheata!!!
        plus ca maine lansez al doilea concurs pentru toti piticii din tara….ceva legat de…litere si cifre 🙂 va asteptam si la acela si la urmatoarele…avem cateva surprize de sarbatori care vor face mai multi copii fericiti!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.