Articol valabil pentru 2012.
Când mi-am planificat concediul la Iaşi am luat în calcul şi ideea ca Eliza să ia nişte lecţii de înot, mai mult ca să se distreze, să socializeze şi să facă puţin efort fizic şi nu neapărat să înveţe să înoate, deoarece ştiam că e destul de dificil la vârsta asta, mai ales pentru un copil destul de precaut, aşa cum e Eliza. Iniţial am făcut programare la piscina Union (45 de lei ora), însă după ce m-am consultat cu prietena mea din Iaşi, am înscris-o pe Eliza la aceleaşi cursuri urmate de băieţelul ei, la Baia Comunală.
Eu nici nu ştiam că există o asemenea instituţie în Iaşi, însă se pare că există – oferă piscină, saună, masaj, servicii de cosmetică. Clădirea pare o casă veche boierească recondiţionată, când o vezi de la stradă, nici nu-ţi imaginezi ce ascunde. Intri în interior şi au un vestiar mare, cu cabine pentru schimbat, cu uscătoare de păr, cu papuci de plastic pe care îi poţi împrumuta, şi cu alte accesorii pe care le poţi închiria. Apoi intri la bazin şi de acolo mergi spre saune şi duşuri.
Bazinul e cel din imagine, nu e imens dar e încăpător, nu mirosea a clor, aşa că nu ştiu să vă spun cu ce e dezinfectată apa. Din fericire, nu am remarcat vreun efect secundar pe pielea sau în respiraţia Elizei. Partea neplăcută e că în timp ce copiii îşi desfăşurau lecţia au mai venit şi alte persoane la înot, însă două persoane, am remarcat că nu e aglomeraţie deloc.
Te poţi duce oricând să înoţi (de fapt, nu oricând, femeile în zilele de femei şi bărbaţii în zilele de bărbaţi. Da, ştiu, şocant, nu? Miercurea, vinerea şi sâmbăta merg bărbaţii, marţea, joia şi duminica femeile şi vinerea cred că e mixt, nu am priceput exact, însă miercuri nu m-au lăsat să intru, dar vineri, da, şi mai era şi un bărbat acolo, un bunic care îşi învăţa de unul singur nepotul să înoate).
Eu am plătit accesul la piscină ca să intru să mă uit, însă au mai intrat şi alte mame (fără costum de baie) doar ca să se uite şi nu cred că au plătit, deci îmi imaginez că măcar la prima şedinţă vă puteţi strecura înăuntru. Nu am întrebat cât de des se schimbă apa, însă arăta foarte curată, eu cred că se schimbă în fiecare zi, mai ales având în vedere alternanţa sexelor, însă data viitoare voi întreba.
La lecţie au fost vreo opt copii, cred, însă instructorul s-a ocupat foarte bine de fiecare. De fapt, nu am decât cuvinte de laudă pentru el, e răbdător, nu ţipă la ei, acordă atenţie fiecăruia şi chiar pare să-i placă să antreneze copii. Se numeşte Radu Severincu, în caz că vreţi să-l căutaţi şi numărul lui e 0744 34 36 49 (e afişat public la Baia Comunală, nu-l pun eu aici doar pentru că îl am).
Pe afişe scrie vârsta minimă 5 ani, însă primeşte şi copii mai mici dacă nu plâng fără voi şi au puţină disciplină, să respecte când li se spune să facă duş, să stea cuminţi şi să nu se aventureze de lângă el, să nu alerge în jurul bazinului etc. Şi apropo de disciplină, toţi copiii ieşeau din apă în timpul lecţiei şi se duceau la toaletă să facă pipi, deci nici vorbă de apă contaminată cu urină.
Din ce am văzut eu la curs, mai întâi fac o lecţie de respiraţie sub apă, apoi fac încălzire la bară, dau din picioare cu burta în jos şi apoi cu burta în sus . Toţi copiii primesc aripioare, nu se intră în apă fără aceste accesorii, nu e nevoie să le aduceţi voi, sunt oferite de instructor.
Apoi urmează diverse exerciţii de traversare a bazinului, cu plută simplă şi cu plută din aia ca un baston. Mai întâi cu faţa în jos, apoi cu faţa în sus.
La final exersează săritura în apă, îi urcă pe copii pe bară şi aceştia sar în apă şi îi prinde el.
În încheiere, e un exerciţiu care pare un joculeţ, îi ia pe fiecare în braţe şi îi învârte, iar pe cei mai măricei îi aruncă în apă. Toţi copiii au părut foarte amuzaţi de joculeţ, niciunul nu protesta, ba se vedea că abia aşteaptă acest moment.
Ca şi echipament, e bine să aibă costum de baie, cască (mai ales fetiţele cu părul lung) şi, eventual ochelari cu sistem de prindere din silicon. Cele mai bune preţuri la echipamente sunt la Decathlon (în Iaşi, complex Era Păcurari), eu cu 70 de lei am luat costum de baie (22,9 lei), cască (22,9), papucei (17,9) şi aripioare (6,9 lei) – toate sunt cele din imagine. Săptămâna asta îi iau şi ochelari. Atenţie la numărul costumului de baie, Eliza nu are nici 4 ani şi cel de 5 ani îi este mic, l-am luat dar cred că o să rămânem cu el, trebuia să-i fi luat de 6 ani. La fel şi casca de la copii (mărimile sunt universale, Junior şi Adult) îi este mică, o să îi iau de la adulţi data viitoare.
Adresa Baia Comunală
Strada Cantacuzino nr. 16 (în spatele Mitropoliei)
Program
10-20.oo (e deschisă de la 8 dimineaţa, dar între 8 şi 10 e program de duş social)
Preţuri
- acces copii – 12 lei (lecţia de înot se plăteşte separat, la instructor, şi costă 10 lei)
- acces adulţi la bazin – 20 lei
- saună 30 min – 15 lei
- masaj relaxare 50 m – 23 de lei (cât e copilul la înot aveţi ce face)
- masaj anticelulitic – 30 de lei
M-ai pus pe ganduri cu Baia Comunala. Am ajuns si noi in Iași si cum eu nu pot sa stau decât 3 zile trebuie sa mă decid repede cum ii organizez programul. Azi i-am făcut deja abonamentul la salina si urma inotul. După ce am citit postul tau vreau sa merg mâine sa vad BC. Prețul este mult mai bun. Exista abonament pentru un nr de ședințe ? Dacă da, cât este ?
Din ce am remarcat eu, exista abonamente doar la intrarea la piscina, acolo ti se da bon fiscal. Lectiile de inot le platesti antrenorului in mana si nu primesti bon sau factura. Cred ca poti vorbi cu el sa platesti in avans cateva sedinte. Cel mai bine e sa-l suni sa-l intrebi daca il poate primi in grupa si ceri de la el mai multe detalii. Noi mai mergem joi la ora 3, atunci are el curs.
Frumos interior,are aerul acela interbelic si bine ingrijit.
Sunt foarte frumoase cursurile…dar bebe al meu areabia 2 ani…defapt, nu mai e bebe, tre sa ma obisnuiesc cu ideea:)
Pont: e semn bun ca apa nu miroase a clor. De fapt, clorul pus in apa ca sa o dezinfecteze are acel miros specific doar in prezenta unui numar mare de bacterii. O apa curata nu miroase a clor 🙂
Multumim de pont, e bine de stiut!
cam cat costa un abonament la inot pentru adulti
Nu stiu daca au si abonamente, am pus in articol preturile pe care le stiu.
ce adancime avea apa din bazin ?
Nu stiu exact, cred ca in jur de 1,50 – 1,60 m. Instructorul avea cam 1,70 si din poze se vede ca ii ajunge apa cam pana la umeri. Cred ca se mai adancea intr-o parte, dar eu n-am intrat sa verific.
Buna, imi poti da un nr de telefon de contact de acolo, am cautat pe net dar in zadar, ma intereseaza si pe mine pentru baietelul meu de 4 anisori.
Buna, am vazut postat un filmulet legat de o lectie de balet la ziua fetitei tale, imi poti spune unde pot da si eu fetita la astfel de lectii in Iasi? Am fost la Lic O. Bancila dar mi-au spus ca e prea mica (are doar 3 ani) insa are abilitati sportive si vreau sa o orientez spre inot sau balet. Pot indrazni sa-mi trimiti raspunsul pe mail: pcristina80@yahoo.com, am intrat intamplator pe acest forum si nu prea am timp sa intru pe site-uri de acest tip sa pot verifica raspunsul. Multumesc anticipat, Cristina.
In legatura cu baletul in Iasi, as fi ineresata si eu de aceste cursuri. Am vazut ca la Asociatia Club Sportiv Dance au cursuri de balet cu perioada de inscriere 1/14,03 2013. A mers careva la aceste cursuri? Poate oferi ceva informatii?
Cursuri de balet, pentru copii de la 6 ani, si de dans sportiv, pentru copii de la 4 ani, se fac la Ateneul din Tatarasi. Pe profesoara de dans sportiv o cheama Dna Bodron si are nr 0740756704. Am vrut si eu sa duc fetita dar mi s-a imbolnavit si n-am mai apucat, deci nu stiu cum e..
Cite sedinte dureaza un curs ? De cite lectii e nevoie ca un copil sa invete sa inoate ?
Emilia, nu stiu daca e un curs organizat cap-coada, il duci cat vrei. Nu stiu cat dureaza sa invete un copil, asta depinde de fiecare copil in parte, de implicarea lui si de varsta. Il duci cat timp ii place, pana vezi ca se descurca.
Cursurile se fac si iarna ?
Nu stiu, cel mai bine e sa suni sa intrebi.
[…] lecţii de înot în Bucureşti pentru Eliza caut încă de acum doi ani când a început să ia lecţii de înot la Iaşi. Din nefericire, distanţa faţă de piscină şi/sau preţul m-au împiedicat să fac o alegere […]