Ali şi Nino

tn1_15_said_iubiriDe când editura All a inaugurat colecţia Iubiri de altădată m-am ambiţionat să-mi cumpăr şi să (re) citesc toată colecţia. Cărţi clasice, de autori consacraţi, ce poate fi mai frumos de atât? Între timp nu am reuşit să îmi întregesc colecţia dar sunt pe drumul cel bun. Ultima intrată în bibliotecă este Ali şi Nino (mulţumesc, Miha!) şi, de cum am primit-o, m-am şi apucat de ea. Deşi nu e chiar subţire, am reuşit s-o termin repede pentru că povestea se grăbea să se desfăşoare în faţa mea şi eu muream de curiozitate să aflu finalul. Cu toate acestea, m-am abţinut să citesc ultimele pagini aşa cum fac de obicei, şi am aşteptat cuminte să aflu deznodământul atunci când trebuie.

După primele pagini m-am aşteptat la o carte mai sângeroasă decât este. Conflictul dintre creştini şi musulmani a fost deseori pătat cu sânge iar o iubire dintre un musulman şi o creştină nu putea decât să sfârşească la fel, în viziunea mea. Din fericire, cartea m-a contrazis. Ali Şirvanşir este un erou surprinzător şi foarte uman. Copiază la examene dar ajunge să facă politică (ups, asta n-a ieşit cum trebuia, fără nicio referinţă la situaţia politică actuală, da? 😀 ), omoară din onoare dar parcă îl înţeleg, ajunge şi în momente de fanatism religios dar bea şi vin când situaţia o cere. Nino Kipiani m-a surprins la fel de tare: nu ştiu de ce, dar mă aşteptam, în cele din urmă, să cedeze presiunilor şi să facă vreo greşeală fatală, însă Nino rămâne fermă pe poziţii până la capăt, este o femeie demnă de admirat, a ştiut de la început ce vrea şi nu s-a lăsat până n-a obţinut, în ciuda greutăţilor. Personajele secundare fac tot deliciul cărţii, fiecare cu patimile şi cu credinţele lui, iar printre ele l-am remarcat îndeosebi pe tatăl lui Ali care ştie să accepte schimbarea atunci când trebuie şi să nu ducă lupte inutile de principii.

Cartea are multe pagini de istorie despre luptele din Azerbaidjan de la începutul primului război mondial, dar şi pagini lirice în care sunt descrise frumuseţea stepei şi magia pădurilor.

Această recomandare de carte a fost scrisă în cadrul campaniei Valluntar 2 iniţiată de editura All în parteneriat cu Romsilva, în cadrul căreia vor fi plantaţi copăcei pentru fiecare cincisprezece comentarii primite la articolele de pe blogurile participante. Prin urmare, vă aştept să comentaţi la acest articol pe tema conflictului dintre creştini şi musulmani – dacă aţi mai citit ceva de gen, dacă credeţi că mai este actual, dacă ştiţi căsnicii între persoane de religii atât de diametral opuse şi care sunt fericite, dacă aţi citit această carte şi orice mai aveţi voi de adăugat. Nu uitaţi, la fiecare cincisprezece comentarii, va fi plantat un copăcel, prin urmare e pentru o cauză bună. Să sperăm că unii dintre copăcei vor fi şi tei ca să îi înlocuiască pe cei măcelăriţi, pur şi simplu, de primăria Iaşi în numele modernizării 🙁 (ieşenii ştiu despre ce vorbesc)

48 Replies to “Ali şi Nino”

  1. Poate ca am eu mintea ingusta sau o mare preconceptie legata de casniciile intre crestini si musulmani insa mi se pare ca suntem atat de diferiti incat n-ar merge asa o dragoste (decat daca fiecare e foarte detasat religios). Nu am vorbit niciodata cu o romanca ce poarta val sa o intreb daca dragostea e atat de puternica incat sa renunte la a umbla cu parul descoperit si la tricouri si fuste scurte si sa stea imbracata din cap pana in picioare la 40 de grade. Ma gandesc ca diferentele sunt mult mai profunde dincolo de imbracaminte si nu stiu cum s-ar putea lega o familie. Dar sunt sigura ca sunt si cazuri fericite si trebuie doar sa ma deschid eu mai mult la minte. Vreau si eu cartea 🙂

    1. cum?! tocmai TU nu crezi in asa ceva??:)))))
      eram convinsa ca tu sustii ca nici un sacrificiu nu e prea mare cand vine vorba despre dragoste.:D

      subscriu: “n-ar merge asa o dragoste”. si nu e vorba numai de haine. e vorba de respect. mie mi se pare ca in zonele alea femeile sunt doar un pic mai sus decat cainii. sau, ma rog, camilele.:))

      1. Cred in dragoste insa cred ca are granitele ei. Cred ca la inceput poate fi frumos insa mai cred ca in timp se vad tot mai tare diferentele de opinii si de credinte si de obiceiuri. Istoria fiecaruia apasa in prezent oricat de prezenti am vrea sa fim.

  2. Pare interesanta cartea.Si din cate inteleg se termina cu happy end 🙂
    Asa ca mi-ar placea sa o citesc.Multumesc pentru recomandare 🙂

    1. Eu n-am zis ca se termina cu happy-end 🙂 Dar nici trist. Mie mi s-a parut un final care da speranta.

  3. Colectia aceasta este,intr-adevar, obligatorie pentru iubitorii de literatura. Recunosc ca ma intriga subiectul si voi citi si eu cartea.Iti multumim pentru recomandare.

    1. Cu drag, si da, sunt carti foarte frumoase in aceasta colectie si sunt genul acela de carti care nu se demodeaza. Mai bine investesti in ele si stii ca le vor citi si copiii tai decat in cine stie ce fantasy care peste doua luni va fi bun de sprijinit usa si cam atat.

  4. Si eu cred ca “unde dragoste nu e, nimic nu e”, fie ca e vorba de religii diferite sau persoane din acelasi cult, chiar de aceeasi natie. Iar iubirea sa nu fie confundata cu atractia fizica. Multumim, Laura!

    1. Da, asa este, nu trebuie confundate cele doua. Din fericire in carte nu se intampla asta, e vorba chiar de dragoste adevarata intre personaje.

  5. comentez si eu pentru copacei :). din pacate lista de carti in asteptare e destul de lunga de cand cu cei doi piticei din dotare :(, dar promit sa o trec si pe aceasta pe lista, pentru ca descrierea ta, Laura, mi-a starnit curiozitatea. te pup si la cat mai multe bloguri participante la aceasta initiativa, si la cat mai multi copacei plantati din dragoste si dor de carte!

    1. Multumesc, Cristina! Sa treci sigur pe lista cartea asta, e foarte frumoasa.

  6. Coperta cartii ma duce cu gandul la 1001 de nopti. Aveam doua volume copertate absolut superb si ma fascinau de cand eram mica.:)

    Mi se pare interesant si daca este vorba de un final datator de speranta cu atat mai bine, avem nevoie si de astfel de povesti de viata, nu? In fond de ce dragostea adevarata nu ar putea sparge tiparuri si darama bariere.

    Draga Laura, poate copacul (primul primit) tau va fi chiar un tei si il vei putea planta chiar tu, de ce nu?:)

    1. Rux, te duce cu gandul la 1001 de nopti pe buna dreptate, avem parte si de legende specifice lumii arabe, si de descrieri ale caselor, ale obiceiurilor, ale traditiilor lor, incat pe alocuri chiar te simti ca in lumea din 1001 de nopti.

  7. Prietena mea este crestina si este casatorita cu un musulman.
    Impreuna formeaza unul dintre putinele cupluri fericite pe care le cunosc, in care cei doi se iubesc si traiesc in armonie. Pentru mine sunt o lectie de viata si dovada vie ca prejudecatile nu inseamna nimic :).
    Recenzia ta mi-a adus aminte de povestea lor :).

    1. Ana, prietenii tai locuiesc in Romania sau intr-o tara musulmana?

      1. In Turcia.
        Si stii care e culmea? Ca au facut cununia religioasa in Bucuresti. La biserica crestina. Ceea denota (din punctul meu de vedere) ca pana si preotii sunt mai toleranti ca noi (in unele situatii).

  8. Când istoria e îmbinată cu ficțiunea îmi face și mai mare plăcere să citesc 🙂 E și cartea asta pe lista mea.

    PS: Nu uita linkul către cartea de pe all.ro, altfel riști să nu fie considerată validă recenzia 🙂

    1. Multumesc, Oana, eram sigura ca l-am pus dar se pare ca l-am uitat 🙂 Am actualizat postarea acum.

  9. Si pe mine ma atrage mult colectia aceasta. Unele dintre titluri le-am citit deja in alte editii dar cred ca acesta va fi primul pe lista.
    Spor la copacei! 🙂

    1. Diana, ce ai mai citit din colectie si imi recomanzi?

      1. Pai am citit Jane Austen pe care o recomand mereu dar de preferat in engleza. In colectia All este Dragoste si prietenie. Si mi-a placut si Turgheniev – Prima iubire.

  10. mie coperta cartii imi inspira o poveste de dragoste un pic naiva 🙂
    dar nu e prima oara cand ma insel asupra cartilor.

    Descrierea personajelor asa cum apare aici la tine este a unor oameni normali, care au si plusuri si minusuri insa care nu pun scopul inaintea mijloacelor. cam asa vad eu. insa, ca si dulcea mea casa, de mai sus, consider ca o iubire adevarata face fata tuturor presiunilor din afara (si nu numai) doar daca este o cauza comuna, cum sa zic eu.. o experienta impartasita, nu doar o atractie fizica, care la un moment dat o poti inlocui.

    sper sa primesti un tei 🙂

    1. Sakura, ai dreptate, sa stii ca chiar mi s-a parut dragostea lor un pic naiva 🙂

  11. Laura, pentru doi practicanti nu se poate relatie armonioasa. Cum spunea Mihaela, nu se poate decat daca amandoi sunt foarte neimplicati religios, insa, din cate am inteles, sotia crestina ajunge sa se converteasca in cele mai multe cazuri la Islam. In plus, conditia primordiala este ca in primii 14 ani copiii sa fie crescuti in traditie si religie musulmana.

    1. Asa e Raluca. Si eu am cunostinte care au trecut prin asta. Pana sa se casatoreasca a fost cea mai mare iubire neingradita de nimeni . Dar dupa casatorie femeia s-a supus noului statut de sotie de musulman. si incet incet( sau mai repede) a inceput sa cedeze din “drepturile” ei de femeie crestina. Ceea ce parea la inceput un avantaj, sau mai multe 🙂 s-a transformat intr-o povara. si doar dragostea le mai face sa mearga inainte prin noul statut.
      Dar, cum zicea cineva mai sus, sunt si cazuri fericite.

  12. […] cadrul campaniei vALLuntar 2 am mai scris şi aici. Şi Laura Frunză recenzează şi plantează deci treceţi şi pe la […]

  13. Comentez și eu pentru copăcei, tocmai pentru că sunt din Iași și era o adevărată plăcere să te plimbi pe Ștefan cel Mare, primăvara, în parfum de tei… 🙁

    1. Da, o sa-mi fie dor de acel miros pe care il asociam doar cu Iasiul 🙁

  14. Mi-ai facut pofta de citit (si de plantat cu copac, de altfel)! 🙂

  15. Eu nu mă mai împac cu iubirea din cărţi. Deh, vârsta. Îmi plac însă recenziile altora şi îţi mulţumesc pentru cele aflate. Sper să ai copacul dorit.

    1. Multumesc pentru comentariul lasat, v-am descoperit blogul si imi place, o sa mai revin la dumneavoastra.

  16. Nu am cunoscut persoane care sa isi fi schimbat religia de dragul fiintei iubite, dar cred ca dragostea adevarata poate trece peste aceasta bariera. Pare sa fie o carte foarte interesanta.

    1. Eu am cunoscut dar o trecere nu atat de radicala (de la ortodoxism la catolicism). Eram curioasa daca stie cineva o crestina trecuta la islamism si daca stie sigur ca e fericita… Oricum, pentru personajul din carte nu se pune nicio clipa problema sa-si schimbe religia.

  17. E o carte interesanta. Imi place recenzia ta.

  18. Ma alatur celor care cred ca nu e posibila o dragoste curata si profunda intre doua persoane de religii diferite, cum sunt musulmanii si crestinii. Pentru unul din ei, sau poate pentru amandoi, devine o povara aceasta diferenta.

    Am scris acest comentariu cu mirosul florilor de tei in nari ….

    1. Da, si eu cred la fel ca acest lucru devine, in timp o povara. Religia (si implicit credinta) e ceva atat de personal, face parte din tine inca de la nastere, astfel ca a renunta la ea atunci cand o simti cu tot sufletul e ca si cum ai renunta la un organ. In timp, ajungi sa te imbolnavesti din cauza absentei acestuia…

  19. Eu cred ca este posibila dragostea intre un musulman si o crestina, ca in cartea in discutie, dar mai cred si ca, in majoritatea cazurilor, constrangerile de tot felul duc la destramarea relatiei, in cele din urma. Cu alte cuvinte, te poti indragosti, indiferent de religie, cultura, statut social, dar unele dintre aceste diferente se dovedesc uneori mai puternice decat iubirea. Am cunoscut odata (pe internet, nu personal) o femeie aflata intr-o astfel de situatie, dar nu as putea sa spun cat de fericita era… imi parea mai degraba impacata cu situatia.

    Revenind la carte, sper sa reusesc sa o citesc si eu candva, pare o carte pe gustul meu.

  20. in ultima vreme am citit cateva recenzii interesante ale cartilor din aceasta colectie. cartea asta o trec neaparat pe lista de lecturi obligatorii. felicitari pentru recenzie!

  21. Bianca Roxana Anitei says: Reply

    Interesanta lectura! Nu e chiar pe gustul meu, dar recenzia promite..
    Spor la plantat copacei!

  22. Abia asteptam o noua recomandare din partea ta! Multumesc!

  23. Eu cunosc o astfel de familie- ea crestina, el musulman, dar ambii sunt destul de detasati de ce tine de religie. El nu ii impune ei obiceiuri tipice religiei lui, ea ii respecta obiceiurile lui. Desigur, e posibil ca in timp, sa devina evidente deosebirile fundamentale, dar acum par fericiti, dupa doar vreo 5 ani de relatie – au o fetita de 4 ani-. Nici nu as fi banuit ca e vorba de o religii diferite. E drept ca in ziua de azi nu se mai pune un accent foarte mare pe aceasta latura.

    Cartea pare interesanta, de altfel toata colectia e una minunata si mi-ar place sa adun si eu toate carticelele din ea.

  24. Uite ca daca citesc aceasta recenzie mi se deschide gustul pentru altfel de carti decat lecturez de obicei!

  25. Cartea are un subiect interesant, intrigant chiar așa încât sunt sigur că pinde la public.
    Felicitări pentru recenzie și pentru implicarea în campanie.

    Spor la citit și plantat copaci!

  26. Si eu tot pe Ali si Nino ii am pentru recenzie, mi-a placut ca ne-a purtat cartea in locuri noi si am descoperit o alta lume 🙂

  27. Mi-ar placea sa citesc cartea, cand am facut alegerile m-am uitat mult dupa colectia iubire de alta data si pana la urma am ales Fara dogma…

  28. Cartea asta imi doresc si eu sa o citesc. In urma acestei campanii am o lista luuuunga de carti “de citit in viitorul apropiat” 😀

  29. […] Iubiri de altă dată şi mi-am pus în plan să le citesc pe toate anul acesta. Prima a fost Ali şi Nino şi a doua, Femeia de ciocolată de Gib Mihăescu. Am vrut musai să fie asta a doua pentru că e […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.