|

Decoraţiune de Paşti cu temă religioasă

Am avut o mulţime de iepuraşi, de puişori şi de alte decoraţiuni asociate cu sărbătorile pascale, însă nimic care să arate adevărata semnificaţie a Paştelui. Am vrut să fac această decoraţiune de Paști cu temă religioasă încă de anul trecut când am văzut diverse modele pe un blog străin, însă nu am reuşit decât anul acesta când m-am apucat din timp şi mi-am pregătit toate cele necesare.

Materiale necesare decorațiune de Paști

un vas din ceramică, un ghiveci mic din ceramică, o piatră mare, pe cât posibil mai plată, pământ, seminţe de iarbă (eu am folosit grâu, n-am avut iarbă) şi patru beţe subţiri de amestecat în cafea.

Mod de realizare decorațiune cu temă religioasă

Cred că fotografia vorbeşte de la sine: se pune pământ, se îngroapă ghiveciul, culcat, şi se pune piatra în faţa lui, pe jumătate, apoi se plantează seminţele.

După ce creşte iarba, se formează crucile: un beţişor de cafea se taie în trei, iar bucăţile se lipesc pe celelalte trei bețe rămase. Se înfig crucile în pământ, mai în spate. Mie nici dealul nu prea mi-a ieşit bine că n-am avut suficient pământ.

DSCN9425_1 (Large)

Asta e varianta mea, cu grâul crescut cam tare pentru că am pus-o pe pervaz şi n-am mai apucat să mă ocup de ea cum trebuie. Aş fi vrut să fac crucile din beţe adevărate şi să mai decorez cu nişte pietricele ca în varianta originală, dar până la urmă a rămas aşa. Iată şi varianta după care m-am inspirat, mult mai frumoasă şi mai bine pozată – raza aceea de soare, care mie mi-a lipsit, chiar face totul 🙂

Similar Posts

17 Comments

    1. I-a placut si chiar s-a uitat mai bine sa vada daca Doamne-Doamne chiar nu e inauntru, apoi am citit din Biblia pentru copii pasajele cu rastignirea si Invierea.

        1. Ei, nu chiar toata ziua, avem si multe activitati separat, Eliza a depasit etapa in care nu se juca deloc singura si are momente in care se duce in camera ei si inventeaza tot felul de jocuri, de una singura, in timp ce eu bricolez diverse sau gatesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.