Tort Victoria – reţetă adaptată după Jamie Oliver

Nu am mai pus de o grămadă de timp o reţetă şi asta pentru că au apărut atât de multe bloguri frumoase pline de reţete delicioase cu poze care-ţi iau ochii că nici nu îndrăznesc să mai pun şi eu ceva. Am mai multe dosare cu poze în calculator pe care le-am tot ţinut ca să le pun pe blog, dar lipsa luminii şi a locului potrivit în care să fac poze mă cam trag înapoi când e vorba de reţete. Dar dacă tot m-au întrebat în ultima vreme mămicile de reţete simple, de făcut şi de cineva cu două mâini stângi, am zis să vă dau, totuşi, reţeta de tort Victoria, o reţetă simplă, cu puţine ingrediente, care nu are cum să nu vă iasă. Reţeta este preluată şi adaptată din cartea Jamie’s Great Britain de Jamie Oliver.

DSCN8162 (Large)

Tortul Victoria este denumit după Regina Victoria căreia îi plăcea să mănânce o felie de chec la ceaiul de după amiază. De fapt, tortul Victoria asta şi este, un fel de chec care are în mijloc un strat de dulceaţă şi de frişcă.

Ingrediente: 250 de grame de unt, 250 de grame de făină, 250 de grame de zahăr (eu am folosit brun), 4 ouă, jumătate de linguriţă de praf de copt, puţină coajă rasă de lămâie sau de portocală, esenţă de vanilie. Pentru umplut – dulceaţă sau gem de căpşuni, frişcă proaspătă bătută. Tortuleţul meu e făcut din cantităţi înjumătăţite de ingrediente pentru că am folosit o formă de copt mică.

Untul la temperatura camerei se bate cu zahărul până devine pufos. Se adaugă, pe rând, ouăle. Nu adăugaţi următorul ou până nu este bine încorporat primul. La final adăugaţi făina (în care aţi pus praful de copt) şi coaja de lămâie sau portocală. În reţeta originală spune să împărţiţi în două tăvi şi să coaceţi, eu am copt doar într-una şi am tăiat la mijloc. Cuptorul trebuie să fie preîncins la 190 de grade şi se coace cam 45 de minute sau până iese scobitoarea curată.

Se taie în două, se unge cu dulceaţă sau gem şi apoi se pune un strat de frişcă. Pe deasupra se pudrează zahăr pudră. Pentru că eu aveam nişte cremă de unt rămasă de la nişte brioşe făcute în ziua precedentă, am pus în loc de frişcă, acea cremă de unt şi la fel şi pe deasupra. Am decorat cu nişte cireşe confiate cumpărate din Lidl care nu mi s-au părut aşa grozave dar care arătau frumos.

Dacă nu vă pricepeţi la gătit şi vreţi totuşi să faceţi ceva frumos pentru masa de Crăciun sau de Revelion, eu zic să încercaţi acest tort. Blatul este foarte simplu aşa că poate fi folosit în mai multe combinaţii, nu numai în aceasta simplă cu dulceaţă şi frişcă.

O cremă foarte, foarte simplă vă iese dacă amestecaţi o cutie de mascarpone cu zahăr pudră şi cu o lingură cu vârf de Nutella. Vă va ieşi o cremă atât de delicioasă încât puteţi uita de cremele cu lapte, gălbenuşuri, frişcă, unt care se taie şi aşa mai departe 🙂 Nu uitaţi, important e să vreţi să faceţi ceva delicios că sigur vă va ieşi!

15 Replies to “Tort Victoria – reţetă adaptată după Jamie Oliver”

  1. Eu fac practica in domeniu si stiu cateva retete bune, sunt pe partea de cofetar-patiser. Tortul arata super .

  2. Eu fac practica in domeniu si stiu cateva retete bune, sunt pe partea de cofetar-patiser. Tortul arata super .

  3. violeta.argatu says: Reply

    M-ai terminat mai doamna “doua maini stangi” (care nu esti)!!!!!!!!
    Arata super super tortul. O sa-l incercam si noi (ai mei copii sunt intotdeauna dornici sa pre/gateasca …de cateva zile nu mai am loc de Ana la bucatarie.cum m-apropii de aragaz, hop si ea: isi trage scaunul langa mine si zice”pun eu, pun eu!!!”. Am facut pt ziua Sfantului Nicolae o prajitura de post si efectiv n-am avut loc de ei. Doar le-am dat ingredientele in ordinea care trebuia si ei le-au amestecat. A iesit o super prajitura (e vb de o prajitura cu gem).

    Cred ca reteta postata de tine e numa’ buna pt micii mei bucatari :). Multumim! Sper sa mai postezi astfel de minunatii

  4. violeta.argatu says: Reply

  5. A picat la tzanc reteta, cautam o crema buna de tort pentru un blat. Ai o recomandare de crema mascarpone sau cea de la Lidl e ok? Si cat zahar pudra sa pun? Imagineaza-ti ca nu prea fac chestii din astea, am nevoie de detalii specifice 🙂

    1. Raluca, mascarponele din Lidl e ok. Incepe cu o lingura de zahar pudra si gusta, daca mai trebuie mai adaugi. Pt o crema mai pufoasa poti adauga si niste frisca deja batuta, o incorporezi usor cu spatula. Dar nu e musai.

      1. Mersi mult, Laura, chiar am fost la cumparaturi inspirata de tine!

  6. A picat la tzanc reteta, cautam o crema buna de tort pentru un blat. Ai o recomandare de crema mascarpone sau cea de la Lidl e ok? Si cat zahar pudra sa pun? Imagineaza-ti ca nu prea fac chestii din astea, am nevoie de detalii specifice 🙂

    1. Raluca, mascarponele din Lidl e ok. Incepe cu o lingura de zahar pudra si gusta, daca mai trebuie mai adaugi. Pt o crema mai pufoasa poti adauga si niste frisca deja batuta, o incorporezi usor cu spatula. Dar nu e musai.

      1. Mersi mult, Laura, chiar am fost la cumparaturi inspirata de tine!

  7. violeta.argatu says: Reply

    am facut tortuletul. tocmai l-am pus la rece.maine seara revenim cu impresii :P. Multumesc mult de tot pt reteta. A fost cel mai rapid tort pe care l-am facut in 3 :D.

  8. violeta.argatu says: Reply

    am facut tortuletul. tocmai l-am pus la rece.maine seara revenim cu impresii :P. Multumesc mult de tot pt reteta. A fost cel mai rapid tort pe care l-am facut in 3 :D.

  9. violeta.argatu says: Reply

    FFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFFF FFFFFFFFf BUN!!!!

    P:S: ceasul recomandat de tine este S U P E R! L-am pastrat pana ieri- i l-am daruit lui Ioan cu ocazia Nasterii Sf Ioan Botezatorul! Am stat/stam minute in sir in fata lui privind rotitele si incercand sa ne insusim diverse notiuni. Noua ne place fffff mult! Multumim! Sanatate si spor in toate!

  10. violeta.argatu says: Reply

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.