Crede şi [nu] cerceta – să mai dezbatem un mit

De când mă ştiu am fost mereu genul de om care a contestat dictonul “crede şi nu cerceta”. Nu mi-a plăcut niciodată să înghit informaţia ca pe hapuri fără să mă întreb înainte dacă e reală sau nu, ce anume o face reală sau nu, cine decide că e reală sau nu şi, în cele din urmă, să o îngurgitez cu un dram de sare, cum ar zice englezul. Adică să judec şi eu cu căpşorul meu dacă ce zice acolo e real sau nu. Evident, la treaba asta ajută şi faptul că am puţină educaţie, că ştiu să citesc, că ştiu mai multe limbi străine (adică pot consulta surse în diferite alte limbi) şi că am acces la surse de specialitate prin intermediul unor profesionişti pe care îi cunosc (din mai multe domenii).

Zilele acestea vuieşte netul pe tot felul de subiecte însă două mi-au atras atenţia pentru că au legătură cu subiectul pe care îl voi expune azi. 1. Un comerciant face rebranding la un produs. Cineva pune o poză din campanie. Alţii (mulţi) sar repede că fabricantul minte când declară că fabrică produsul într-un anume mod. Că au citit ei undeva. Altcineva îi dă o sursă: un link spre un site de profil (din industria respectivă) în care o persoană autorizată declară public că nu e chiar aşa cum se scrie peste tot şi că ei îşi respectă procedeul de fabricaţie pentru produsul respectiv. Cu accent pe site de profil şi persoană autorizată. Nimeni nu crede sursa oficială, toţi sunt dispuşi să creadă teoriile conspiraţiei publicate pe bloguri obscure sau în ziare generaliste de scandal. 2. Se distribuie în disperare eticheta unui produs alimentar pentru copii mici (lapte praf, fără să se specifice vârsta, dacă e pentru sugari sau lapte de creştere) cu menţiunea că “uite, dom’le ce otrăvuri”. Nimeni nu verifică ce înseamnă mai exact acele denumiri chimice. Că aşa îi pot spune şi eu ţaţei Frusina că pun natriu clor în mâncare şi o să zică “huo, mă otrăveşti cu clorul tău”. Când ştim cu toţii că natriu clor e, de fapt, banala sare.

Revenind la subiectul etichetei distribuite, evident că am rămas şi eu cu o curiozitate. Că am încercat de mai multe ori să demitizez şi să descompun miturile urbane distribuite grămadă pe Facebook nu mai e un secret pentru nimeni, doar mă ştiţi de ceva vreme. Iată că acum mi s-a căşunat pe povestea asta cu eticheta şi produsul pe care îl reprezintă care a devenit aşa un bau-bau al tuturor. În general, eu am evitat să mă poziţionez de vreo parte a baricadei în ceea ce priveşte aşa zisele mommy wars din simplul motiv că nu mă interesează ce fac alte mame în bătătura lor. Nu ţin să alimentez flama nici de o parte, nici de alta, nici în războiul alăptare vs alte alternative, nici în ceea ce priveşte cosleepingul, baby wearingul, vaccinatul sau BLW. Însă chestia aia cu eticheta pe mine m-a deranjat foarte mult la un nivel personal (în special pentru că eu aşa am hrănit-o pe Eliza) deoarece se promovează ideea că un astfel de produs este otravă şi se induce sentimentul de vinovăţie mamelor care aleg să-l folosească, din diverse motive pe care nu le judecăm noi aici. Şi cred că mamele au destule chestii de care să se preocupe în cotidianul lor imediat ca să nu mai vină cineva (de obicei o persoană fără niciun fel de studii în domeniu şi care citează ca surse articole obscure şi nedovedite ştiinţific de pe net) ca să le spună şi că le dau copiilor otravă. Prin urmare, când am primit invitaţia de a participa la o prezentare/dezbatere pe tema laptelui de creştere la copii, mi-am luat agenda, am notat întrebările şi m-am dus să aflu detalii de la nişte oameni calificaţi să răspundă la întrebările astea şi îmi permit să postez răspunsurile pe blog în speranţa că, dintr-atâtea femei care-şi caută informaţiile pe net, deşi ar trebui să le ia de la medic, cineva va beneficia, într-un fel sau altul, de informaţia asta. Ca menţiune, prezentarea respectivă a ţinut mai puţin de o oră şi jumătate, din care 40 de minute s-a discutat despre cât de frumos şi miraculos şi imperios necesar e să alăptezi cât mai mult timp posibil. Mi s-a părut o discuţie nemaipomenită, iar doamna doctor neonatolog prezentă acolo (mamă a patru copii, toţi alăptaţi) mi s-a părut cea mai faină doctoriţă pe care am cunoscut-o vreodată! Sinceră să fiu ar trebui s-o clonăm şi s-o distribuim în toate maternităţile din ţară!

Întrebările pe care le-am avut eu (a trebuit să mă rezum la întrebări despre laptele de creştere pentru că despre asta se discuta) sunt trecute cu roşu, răspunsurile medicilor (medic neonatolog şi medic pediatru) sunt citate aşa cum mi le-au dat ei, cu foarte puţine completări din partea mea.

– de ce lapte de creştere? Dacă nu mai poate fi continuată alăptarea, n-ar fi mai bine să renunţăm de tot la lapte, că doar e mai comod? De ce să nu înlocuim lactatele cu iaurt, de exemplu?

Un lapte de creştere este special conceput pentru a acoperi nevoile crescute ale copilului mic faţă de un adult. Prin nevoi crescute înţelegem de 2 ori mai multă vitamina D, de 4 ori mai mult fier, de 5 ori mai multă vitamina A, de 5 ori mai multă vitamina C, de 5 ori mai mult calciu, de 5 ori mai mult iod (toate raportate la kilogram corp) decât un adult. Laptele rămâne şi după vârsta de 1 an sursa principală de calciu, zinc, fier şi vitamine. Când laptele de mamă nu mai este disponibil, este necesar ca laptele să rămână un aliment de baza în dieta zilnică a copilului pentru asigurarea unei creşteri sănătoase şi armonioase, echilibrate. Când ne gândim să clădim viitorul propriului nostru copil, eforturile  depuse pentru a-l hrăni  în mod optim, cu un produs potrivit vârstei şi cerinţelor sale de creştere, îşi vor vedea roadele mai tarziu.

Dacă am renunţa complet la laptele din alimentaţia copilului mic ar trebui să îi oferim o cantitate mai mare de derivate lactate pentru a putea asigura necesarul nutriţional adecvat. În procesul de prelucrare a laptelui pentru obţinerea derivatelor lactate, se “pierd” o parte din fracţiile laptelui (de exemplu: proteinele din zer sunt eliminate în procesul de obţinere a brânzei). Într-un lapte de creştere se echilibrează cu mare atenţie proporţia dintre diversele fracţii ale laptelui (de exemplu: un lapte de creştere conţine o proporţie mai mare de proteine din zer decât laptele de vaca). Specialiştii recomandă 2 mese (porţii) de 250ml dintr-un lapte de creştere pe zi, alături de o alimentaţie diversificată (cereale, legume, fructe, carne, brânzeturi şi iaurt).

– de fapt, ce înseamnă lapte de creştere? Nu am auzit de expresia asta până acum câţiva ani. E doar o scorneală de marketing?

În conformitate cu poziţia EFSA (European Food Safety Authority) din octombrie 2013, asupra cerinţelor nutriţionale şi aportului alimentar ale sugarilor şi copiilor mici, laptele de creştere pentru copii mici reprezintă unul dintre mijloacele prin care poate fi crescut aportul de nutrienţi (ca de ex. acizi graşi polinesaturaţi – PUFA/poli unsaturated fatty acids, Fierul, vitamina D, iod) identificaţi că au un risc de aport inadecvat pentru unii copii mici. Laptele de creştere reprezintă un sprijin în alimentaţia copiilor cu vârsta de peste 1 an, aducând un aport constant şi important de nutrienţi necesari în perioada de creştere, susţinând dezvoltarea armonioasă.

– de ce nu lapte de vacă? Noi am crescut cu lapte de vacă (eu de la 4 luni chiar, am primit lapte de vacă şi lapte praf care se dădea gratuit la dispensar) şi n-am avut alergii, n-am murit, plus că îmi închipui că şi condiţiile de administrare erau mai precare pe vremuri.

Pentru că laptele de vacă este laptele unei alte specii, având o serie de dezavantaje pentru copilul mic:

• are conţinut proteic mult mai ridicat decât necesarul organismului unui copil mic
• este greu de prelucrat/digerat la copilul mic, în contextul conţinutului său mare de proteine şi grăsimi versus rezerve enzimatice  reduse la un organism în formare
• poate induce alergii  cu risc  imediat asupra sănătăţii copilului, iar la copiii cu predispoziţie genetică de alergii, poate induce chiar şoc anafilactic (risc de deces)
• poate proveni de la vaci a căror stare de sanatate este discutabilă (nu sunt controlate şi atestate “sănătoase”)

Laptele praf despre care povesteaţi a constituit Program National derulat de Ministerul Sănătăţii pentru îmbunătăţirea statusului nutriţional al copiilor. (nota mea: asta nu ştiam, eu am crezut mereu că acel program era derulat pentru a face mamele să se întoarcă mai repede la serviciu)

 În concluzie:

• Alimentaţia cu lapte de vacă constituie un risc asumat la copilul mic
• Alimentaţia modernă a copilului mic se face pe baze ştiinţifice serioase – EBM/Evidence Based Medicine (medicină bazată pe dovezi), care demonstrează clar, fără dubii, superioritatea  administrării unui lapte de creştere, de bună calitate, verificat, standardizat şi corespunzător categoriei de vârstă din care face parte copilul.

– explicaţi pe înţelesul tuturor lista de ingrediente de pe o cutie de lapte de creştere. (am fost într-un magazin şi am pozat şi cutia înainte de a cere răspuns la întrebarea asta)

Lapte praf degresat este obţinut din laptele de vacă, care, după ce este standardizat şi pasteurizat, este transformat în lapte praf cu un conţinut redus de grăsimi.

Lapte degresat – pentru că astfel înlăturăm grăsimea animală şi o înlocuim ulterior cu ulei de peşte şi uleiuri vegetale din diferite surse (rapiţă, floarea soarelui, Mortierella Alpina – surse de acizi grasi nesaturaţi LC-PUFA – au rol important in imunitatea organismului si care se gasesc şi în laptele matern).

Maltodextrina este un carbohidrat obţinut în general din porumb.

Permeat de zer şi concentratul proteic de zer contribuie la aportul de proteine, cu roluri importante în dezvoltarea şi creşterea armonioasă a copilului.

Lactoza este un glucid natural din lapte, care se găseşte în mod natural şi în laptele matern.

Lecitina are un rol funcţional în produsul finit, liant între componentele principale ale laptelui (de ex. susţine structura omogena a produsului finit, să se poata amesteca zerul cu uleiul vegetal).

Adaosurile de vitamine şi minerale sunt în formatul recomandat de legislaţia în vigoare şi care respectă, cantitativ şi calitativ standardele în vigoare. Acestea completează aportul zilnic de nutrienţi din alimentaţia copilului.

Culturile probiotice (Bifidus BL) sunt bacterii care există în mod natural în organismul uman şi au rol în realizarea unui microclimat corespunzător la nivelul florei intestinale.

 

Concluzia: când aveţi îndoieli, în special legate de sănătatea voastră şi a copiilor voştri, consultaţi un SPECIALIST sau chiar mai mulţi! Vă puteţi informa de pe internet dar nu luaţi de bun şi de adevărat tot ce citiţi pe bloguri/forumuri/site-uri etc.