Poveste de dragoste

Acesta este titlul unui film, evident de dragoste, lansat în perioada asta de Zazu Film şi Media Pro Pictures. Am zis să fiu şi eu patrioată în apropiere de 1 decembrie şi să mă duc la cinema să dau banii pe un film românesc care se anunţa un sirop comercial de imitaţie hollywoodiană perfect pentru Crăciun, fără comunism, multă p***, cerşetori (mă rog, aproximativ), manelişti, proxenetism şi alte asemenea teme de mare angajament în filmografia românească de după ’89.

După ce am bombănit în prima jumătate de oră (din fericire sala era aproape goală, aşa că nu m-a auzit nimeni), până la urmă filmul a reuşit să mă captiveze. Cu un amestec de replici previzibile, de clişee a la love story, de personaje colorate şi de scene improbabile, filmul reuşeşte totuşi să fie simpatic. La asta contribuie, evident, şi faptul că e filmat într-un Braşov nins, şi presărat din belşug cu intermezzo-uri cu imagini din Piaţa Sfatului pe zi şi pe noapte.

Povestea îi urmăreşte pe Sebastian (un violonist talentat dar, cum altfel, sărac) şi pe Aprilia (o actriţă propulsată de un regizor mai în vârstă îndrăgostit de ea) care se îndrăgostesc, se mută împreună şi îşi cam ratează amândoi carierele timp de vreo doi ani cât îşi trăiesc povestea romantică, înfometată şi încălţată cu pantofi rupţi. El nu mai are concerte (nu pricepem de ce) şi dintr-un violonist cunoscut ajunge “să facă ciorbă pentru Albă ca Zăpada”. Ea, sabotată de regizorul părăsit, ajunge să joace roluri de animatoare într-un mall şi să respingă avansurile unui şef insistent. Personajele negative, regizorul şi proprietăreasa, le oferă amândurora perspectiva unui trai fără griji în schimbul unor favoruri de natură sexuală. Ambii refuză, se bănuiesc unul pe altul, se ceartă, se despart, se cântă mult la vioară, mai ninge puţin în Braşov, are loc o revedere improbabilă dar emoţionantă şi filmul se termină într-o coadă de peşte amuzantă şi oarecum suprinzătoare.

Mergeţi să vedeţi filmul. E cheesy, comfy, cozy, lovey, însiropat ca o baclava şi dulce ca o vată de zahăr pe care îţi doreşti s-o mănânci deşi ştii că o să-ţi vină greaţă ulterior. E un film pentru adolescente şi pentru cuplurile care sunt la început şi pentru cei care sunt sătui de filmele apocaliptice care rulează acum pe ecrane. Haideţi, de 1 decembrie, susţineţi şi voi cinematografia românească şi daţi 25 de lei să vedeţi filmul, o să vă placă (deşi nu veţi recunoaşte asta niciodată)!

P.S. Sunetul e chiar ok, eu de obicei am o problemă cu post-procesarea sunetului în filmele româneşti, dar la cinema chiar s-a auzit bine. Sunt şi nişte scene de sex, filmate mai artistic aşa, fără nuditate în zonele fierbinţi, dar tot nu aş recomanda să mergeţi cu copiii la filmul ăsta.