La film – Bunul dinozaur

Am fost săptămâna trecută cu Eliza la acest film. Citisem înainte un articol laudativ la adresa lui şi am plecat cu aşteptări destul de ridicate. Nu mă aşteptam, totuşi, să fiu atât de dezamăgită. Filmul urmăreşte povestea de maturizare a unui pui de dinozaur care îşi ia ca animal de companie un copil. Da, aţi înţeles bine, un copil (de om, în caz că nu m-am făcut suficient de clară) care se comportă ca un câine: merge în patru labe, vânează, amuşină urma, se freacă de picioarele stăpânului etc. A, şi are chiloţi (pe care probabil îi dă jos când face pipi – există şi un asemenea moment în film).

Motivul principal pentru care nu mi-a plăcut filmul, în afară de faptul că specia umană e considerată involuată faţă de dinozauri: felul în care se comportă părinţii lui Arlo. Probabil că sunt adepţii parentingului egal, adică toţi copiii să fie trataţi la fel, ignorând însă că Arlo este, oarecum, un dinozaur cu nevoi speciale. Ieşit din ou foarte mic (Eliza chiar a zis: uite, mami, e mic la fel ca şi copilaşii prematuri) şi cu picioarele strâmbe, Arlo nu se ridică la înălţimea aşteptărilor părinţilor. Nu e un fermier suficient de muncitor şi de puternic (da, dinozaurii din film sunt fermieri, cultivă porumb şi varză) şi în permanenţă este dojenit de părinţi şi luat în râs de către fraţi. După ce moare tatăl, mama îi spune “trebuie să faci mai mult, Arlo”, uitând că el nu poate să facă mai mult, oricât s-ar strădui. Mi se pare una să ceri ajutorul copiilor atunci când nu mai poţi şi alta să le pui lor pe umeri această responsabilitate uriaşă. Mi s-a părut că iubirea părinţilor este condiţionată de cât de mult porumb culege sau de câte găini hrăneşte sau de orice altă treabă domestică pe care ar trebui s-o facă Arlo cu brio ca să-şi pună şi el amprenta piciorului pe silozul familiei.

Evident, Arlo porneşte fără voie într-o călătorie iniţiatică alături de cel care va deveni prietenul său credincios, Ţâr (în engleză Spot), călătorie din care se va întoarce, cum altfel, mai curajos şi mai maturizat. Singura fază care mi-a plăcut din film e cea în care un tată T-Rex (un dinozaur cowboy) le povesteşte copiilor că e ok să-ţi fie frică şi că dacă simţi frică înseamnă că trăieşti. Şi că până şi el, un dinozaur mare, fioros şi trecut prin grele încercări, simte frica. Asta aş fi vrut să reţină şi Eliza din film, dar din păcate fix în momentul ăla se hlizea împreună cu prietena ei şi marea lecţie de viaţă a trecut pe lângă ea 😀

Aveam de ceva vreme la filmul acesta două invitaţii primite cadou de la editura Litera. Mă tot gândeam, încă de când le-am primit, cât de tare s-ar bucura Eliza dacă am lua-o la film şi pe prietena ei cea mai bună, însă nu ştiam cum să fac, având doar două locuri ar fi însemnat să le bag doar pe ele în sală şi eu să aştept afară, lucru care nu prea îmi surâdea (să las două fetiţe singure şi zăpăcite în sala de cinema). Am tot alungat ideea, nu i-am zis Elizei nimic şi chiar în ziua filmului, Eliza mi-a spus: “Mami, putem s-o luăm şi pe S. la film?” N-am ştiut ce să răspund, mi-era şi cam jenă s-o sun aşa din senin pe mama fetiţei, fără avertisment, m-am tot sucit, m-am învârtit şi până la urmă am decis să fac ceea ce spuneam de mai demult că o să fac: surprize şi bucurii din senin oamenilor care nu se aşteaptă la ele. Am sunat-o pe mama fetiţei, am rugat-o frumos s-o lase şi am plecat spre cinema în formulă de trei. Am dat fetelor invitaţiile şi eu mi-am cumpărat un bilet separat. Când am ajuns la cinema, am întrebat-o pe S. dacă a mai fost la film în Sun Plaza şi mi-a răspuns: “nu, n-am fost niciodată la film.” Eu am insistat: “niciodată, niciodată?” “Nu, niciodată,” a răspuns ea. Mi s-a strâns, efectiv, stomacul. S. a fost impresionată de experienţa la cinematograf, în special de de 3D (“parcă plutesc”) şi m-am bucurat enorm că am făcut asta.

La final, le-am dăruit fetelor ceva dulce şi câte o carte cu Bunul Dinozaur de la editura Litera, dacă tot le-a plăcut filmul 🙂 Probabil am uitat să menţionez că lor, spre deosebire de mine, le-a plăcut povestea lui Arlo şi nu au căutat atâtea implicaţii în film cum am făcut eu.

Mulţumim editurii Litera pentru invitaţii şi pentru cărţi, aţi făcut o bucurie foarte mare acestor două fetiţe!

Save

Save

Save

Save