La film – Pete şi dragonul

Ca să fiu sinceră, una dintre îndatoririle de mamă pe care le antipatizez destul de mult e să mă uit la filme sau animaţii pentru copii. De fapt, eu nu mă uit nici la filme pentru adulţi, nu ştiu de ce am devenit aşa un Grinch în materie de filme dar cred că e vorba de faptul că simt că îmi pot ocupa mai bine alea două ore şi mă pot scuti de a urmări dramele fictive ale unor personaje fictive. Am avut parte de suficiente drame în viaţa mea până acum ca să nu mai am răbdare sau empatie să le văd pe cele (inventate) ale altora.

Însă pentru că, în calitate de părinte, mai faci şi chestii pe care nu vrei să le faci, am văzut în ultima vreme şi destule filme/piese de teatru/spectacole/concerte destinate copiilor şi unele dintre ele mi-au plăcut sau au reuşit măcar să-mi atragă atenţia într-un mod pozitiv. Aşa s-a întâmplat şi cu filmul Pete şi dragonul pe care l-am văzut aseară în avanpremieră la Cinema City (Afi Palace). Cred că a contat mult şi faptul că nu ştiam absolut nimic despre film, ba chiar până m-a contrazis Eliza (care văzuse trailerul în deschidere la În căutarea lui Dory), am crezut că e o animaţie.

Vă spun din start la ce să vă aşteptaţi la acest film ca să nu plecaţi dezamăgiţi de acolo, în caz că aveţi aşteptări de senzaţii tari: este un film întocmai pe placul meu, exact ceea ce aş numi eu un “film de familie”, mai exact fără personaje negative extreme care trebuie pedepsite doar prin moarte, ba chiar personajul vag negativ este cel care sare în ajutorul personajelor pozitive la un moment dat. În afară de momentul tragic iniţial când lui Pete îi mor părinţii într-un accident de maşină, filmul are o cheie pozitivă pe tot parcursul lui. Pleci de acolo cu ideea că, în viaţă, poţi fi fericit şi ducând un trai sălbatic (aviz celor care se visează sihaştri fugind de civilizaţie 😀 ) dar şi adaptându-te regulilor. Poţi fi fericit şi singur, dar şi înconjurat de oameni. Şi, mai ales, dacă crezi în magie, ai parte de ea, evident 😀 Un personaj mai în vârstă spune la un moment dat: “dacă treci prin viaţă văzând doar ce e în faţa ta, o să pierzi multe”. Filmul ne îndeamnă să vedem şi dincolo de realitatea imediată, să descoperim frumuseţea şi magia ascunse de noi.

Colateral, filmul abordează şi problema despăduririlor excesive, o ocazie bună să discutaţi cu copiii despre cum lăcomia tăietorilor de lemne afectează habitatul natural al animalelor. În plus, coloana sonoră e deosebită, mie mi-a plăcut foarte mult, nici nu ştiu la ce gen muzical s-o încadrez, un soi de country, cred. Acţiunea se petrece într-un orăşel de provincie tipic american, cândva pe la începutul anilor ’80 (nu  existau telefoane mobile şi oamenii încă se orientau cu harta şi busola).

În fond filmul este despre noţiunea de familie şi cum aceasta poate fi diferită pe parcursul vieţii noaste. Dacă mai întâi Pete are doi părinţi iubitori, rămas singur în pădure după accident, el este adoptat de dragonul Eliott. Descoperit întâmplător de o fetiţă, Pete este primit cu braţele deschise într-o altă familie formată dintr-o “ranger” (o doamnă pădurar) care nu crede decât ce vede cu ochii ei şi un tăietor de lemne văduv, cu o fetiţă de vârsta lui Pete. La asta se mai adaugă şi un bunic solitar în persoana lui Robert Redford care reuşeşte să fie fermecător şi la vârsta venerabilă pe care o are.

Filmul este un remake în stilul Disney al unui musical din 1977 şi este distribuit în România de CineForum. Îl puteţi vedea în cinematografe începând de azi, 19 august 2016. Noi l-am văzut în avanpremieră la invitaţia RanEvents, dar, pentru că Eliza mi-a spus că vrea să-l revadă, s-ar putea ca ea să mai meargă o dată săptămâna viitoare (asta dacă păcălesc pe careva să meargă cu ea 😀 ), mai ales că cei de la Cinema City au o tombolă unde poţi câştiga diverse premii şi am câştigat nişte bilete gratuite (la un bilet cumpărat, unul gratuit).

Şi ca să nu recunosc că am şi ceva de criticat: filmul are câteva scăpări de traducere. Una dintre cele mai flagrante: “mă duc la moară să vorbesc cu Gavin”, dar nu e vorba de nicio moară, e cât se poate de clar că e vorba de un joagăr. Şi mai sunt câteva astfel de scăpări pe parcursul filmului, dar dacă nu sunteţi atenţi la ele, probabil nu le veţi remarca. Nici dublajul nu prea m-a încântat, mai ales că unele nume sunt pronunţate de parcă cei care dublează rostesc pentru prima oară cuvinte în limba engleză. Dar nu mă băgaţi în seamă, serios, mergeţi la film, e fain 😀

Save