Obiceiurile alimentare ale copiilor mei: înnăscute sau educate?

De multe ori se spune că obiceiurile alimentare ale unui copil se formează în familie şi sunt de acord cu asta, cu menţiunea că fiecare copil este diferit şi, într-un fel sau altul, îşi va forma singur anumite preferinţe sau moduri de a consuma alimentele.

Eu am remarcat asta comparând cei doi copii ai mei, care sunt extrem de diferiţi în ceea ce priveşte modul în care abordează hrana.

Eliza a fost genul de bebeluş cuminte, care a stat în scaunul de masă şi a mâncat cam tot ce i s-a dat. Pe vremea ei, nu apăruseră atât de multe alimente noi, sau nu ştiam/nu-mi permiteam eu să le consum. Nu avea preferinţe alimentare deosebite, şi nu făcea nazuri la masă. Dacă aveam zile în care nu ştiam ce să gătesc sau nu aveam timp, îi făceam repede o mămăliguţă, puneam nişte brânză (Făgăraş, Almette sau brânză cu smântână) şi un ou poşat şi gata masa. Vlad nu mănâncă brânză sau ouă, deci la el varianta asta e exclusă.

Vlad nu mai stă în scaunul de masă de când a început să meargă, stă la masă cu noi pe scaunul lui (un taburet de lemn cu treaptă de la Ikea). Acum, la 1 an şi 7 luni, mănâncă singur cu furculiţa, cu lingura şi cu linguriţa. Îşi mănâncă singur supa (care nu trebuie să aibă zarzavat) şi iaurtul. Uneori bea supa direct din castron, lucru care mă face să tresar pentru că am învăţat-o manierele la masă pe Eliza de când era mică şi n-a sorbit supa direct din castron niciodată.

Eliza nici n-a pus gura pe broccoli, Vlad a mâncat tone de bucheţele întregi de broccoli fiert, combinate cu dovleac copt sau cartof dulce fiert sau copt. La Eliza nu am copt dovleac, deşi a mâncat şi ea destul cartof dulce.

Ambii copii au fost, teoretic, diversificaţi prin maniera clasică (piureri şi supe, deşi Vlad nu prea a mâncat supe), dar au trecut repede la bucăţele, fără nicio problemă. Le-am oferit alimente pentru degustat atunci când au cerut, lucru care s-a întâmplat mult mai repede la Vlad decât la Eliza. Vlad a muşcat mult mai repede din fructe, de exemplu, la 8 luni deja mesteca zmeură, caise, banane, iar la 9 luni muşca din nectarine, însă, spre deosebire de Eliza, căreia i-au ieşit primii dinţi la 11 luni, Vlad a început să aibă dinţi de la şase luni.

Acum mănâncă singur aproape orice fel de fructe, deşi nu e tocmai distractiv să culeg de prin cadă afine şi coji de struguri atunci când îl schimb de un scutec plin cu “numărul doi”. L-am lăsat să se murdărească cu mâncarea, deşi nu mai foloseşte baveţică de foarte multă vreme şi am ajuns să schimb tricouri şi de 3-4 ori pe zi. Faptul că am avut răbdare cu partea asta mi-a adus şi rezultate: acum putem sta cu toţii la masă şi mânca în acelaşi timp, nu trebuie ca cineva să-i dea de mâncare lui Vlad. Iar faptul că stăm la masă împreună îl face pe Vlad mult mai dispus să guste diverse lucruri noi.

Vlad nu mănâncă cartofi (piure, natur), aşa că nu se pune problema să-i aleg un piure cu grătar atunci când mergem la restaurant. Până acum, Vlad a gustat mai multe chestii decât gustase Eliza la vârsta lui. De altfel, orice e mai delicios dacă provine din farfuria Elizei şi nu am voie vreodată să-i pun mâncarea în castronele sau farfurii de plastic, trebuie să fie veselă de porţelan, la fel ca a Elizei.

Ambii mei copii au fost şi sunt foarte pofticioşi, dispuşi să încerce în permanenţă gusturi noi. Uneori le plac lucrurile noi încercate, alteori, nu. La Eliza nu insist dacă nu-i place ceva (acum), însă lui Vlad îi dau periodic respectivul aliment să văd dacă s-a mai schimbat ceva, eventual sub altă formă. De exemplu nu-i place să-i dau o bucată de caşcaval să muşte din ea, îl adună în gură apoi îl scuipă. Însă îi place caşcavalul ras, fie să-l îndese în gură cu furculiţa, fie întins pe pâine cu unt.

Pentru micul dejun are trei chestii mari şi late pe care le mănâncă: iaurt, pâine cu magiun (sau, ideal, magiunul gol, cu linguriţa) şi cereale (fulgi de porumb fără zahăr). Dacă e în toane bune, mănâncă roşii (a avut etapa roşii cherry), măsline sau castraveţi, niciodată combinate.

Vlad a învăţat foarte repede sa bea din cană sau cu paiul. La Eliza am folosit tot felul de cănuţe pentru băut, cu supapă, fără supapă, cu pai. La Vlad nu a fost cazul, are o singură cană cu supapă pe care n-o mai foloseşte de mult pentru că preferă sticluţele alea noi de la Aqua Carpatica. Cu paiul bea supe clare, iaurt de băut sau smoothies. Când plecăm undeva, nu trebuie să-mi lipsească din sacoşa lui un pai mai gros şi o linguriţă cu coada lungă (preferatele lui).

Când vine Eliza de la şcoală, Vlad îi scotoceşte prin ghiozdan să caute cornul de la “cornul şi laptele” şi cere să i-l desfacem. Din fericire, în ultima vreme primeşte biscuiţi şi am scăpat de scandalul cornului. Are zile în care nu mănâncă trei mese regulate şi zile în care pot să spun exact ce a mâncat la mic dejun, prânz şi cină.

Noi avem un stil de viaţă foarte activ, aşa că Vlad a trebuit să se adapteze. A trebuit să aştepte după soră-sa la diverse evenimente, să vină cu noi în oraş la diverse treburi, am plecat în concedii şi vacanţe. Ba chiar anul trecut, când Vlad avea mai puţin de un an, cred că am călătorit cel mai mult din viaţa noastră. A mâncat şi borcănele şi fructe şi iaurturi şi mâncare de la restaurant sau doar lapte.

Am încercat să n-o “pedepsim” pe Eliza că are un frate şi să renunţăm la concedii, dar ne-am adaptat destinaţiile. Am mers la mare doar la începutul lui iunie şi în septembrie, când era mai răcoare şi nu ardea soarele aşa tare, iar pentru vară am ales să mergem într-o staţiune balneoclimaterică, cu restaurant civilizat în cadrul hotelului, unde a mâncat supă de pui şi o grămadă de mămăliguţă cu brânză şi smântână.

La Vlad am descoperit chestii noi pentru gustări, de exemplu piureurile de fructe cu iaurt şi cereale în ambalaj din ăla care arată ca o pungă cu dop şi care reprezintă gustări numai bune la drum, şi, mai ales super igienice. De fapt, Miha i-a luat prima oară lui Vlad nişte piureuri de fructe de la Nestle şi noi am experimentat apoi cu alte firme (Hipp, Lidl) până ne-am oprit la cele de la Lidl, Day Up, care nu cred că sunt destinate neapărat copiilor (au un ambalaj neutru) dar au eticheta curată şi conţin doar piure de fructe, iaurt şi cereale (quinoa, ovăz). În plus au 120 grame faţă de cele destinate bebeluşilor, care sunt mult mai mici. Am testat şi cu piureuri din astea de legume, marca Annabel Karmel, de la Bebe Tei (combinaţii de diverse legume), dar tot ce pot spune e că am avut noroc că nu mi le-a pus în cap 😀

Nu ştiu cum au procedat alţi părinţi, dar eu la al doilea copil m-am mai relaxat puţin. Încă am anumite reguli (fără dulciuri din comerţ, de exemplu, fără mezeluri, fără afumături etc), dar nu mai sunt aşa de strictă. E cam greu să fii strict cu un copil mare în casă, care are altă dietă faţă de unul de un an şi, mai ales, cu un copil ca Vlad, care îţi bagă şi mâna în gură dacă vrea musai ceva ce mănânci. Evident, am eliminat şi noi din alimentaţie unele chestii (sau le mâncăm pe ascuns), dar este mult mai greu, mai ales dacă ai o viaţă socială activă şi obişnuieşti să iei copilul peste tot.

Voi cum aţi procedat la al doilea sau al treilea copil? Cât de relaxaţi aţi fost faţă de primul?