Alice T – radiografia unei adolescențe răzvrătite

Am fost săptămâna trecută la avanpremiera de la cinema Elvire Popescu a filmului Alice T – o producție românească în regia lui Radu Muntean, deja premiat la Locarno cu premiul pentru cea mai bună interpretare feminină, care i-a revenit actriței din rolul principal, Andra Guți.

Am scris atunci pe Facebook că filmul este o felie crudă de viață și așa îl și consider. Deși se întâmplă niște chestii în film și pornim dintr-un punct și ajungem oarecum într-alt punct, nu e un film de acțiune, ci o felie decupată din viața personajelor. Concluziile îi aparțin exclusiv spectatorului, care decide ce vrea el la finalul filmului.

Așa cum spune și titlul, filmul o are în centru pe Alice Tarpan, o adolescentă de clasa a unsprezecea, care locuiește cu mama ei adoptivă, (acum divorțată și într-o relație nouă), și care descoperă că este însărcinată. Alice nu este o adolescentă obișnuită: este manipulatoare, agresivă și mincinoasă în relația cu toți cei din jurul ei.

Prin urmare, mama lui Alice, în ciuda tuturor eforturilor pe care le face, nu reușește să aibă o relație apropiată cu ea. Căci mama se străduie, așa cum poate, și, pe parcursul filmului, vedem că oscilează între momente de mamă-leoaică și momente în care îi vine să se lase lehamite pentru că se simte depășită de situație.

Deși, după titlu, ar părea un film despre adolescență, de fapt este un film despre raportarea adulților la adolescență și provocările ei. Pe parcursul filmului, urmărim relația lui Alice cu mama ei adoptivă, cu tatăl adoptiv mai mult absent, cu iubitul mamei, cu bunicii, cu profesorii și cu alți adulți care apar și dispar din viața ei.

Alice este un personaj antipatic, nu cred că prea multă lume din public reușește s-o simpatizeze. Da, se confruntă cu problemele obișnuite ale adolescenței, însă este alegerea ei să taie canalele de comunicare cu cei din jur, în special cu mama.

Nici despre sarcină nu i-ar fi spus nimic, dacă mama nu i-ar fi confiscat telefonul și chiar și atunci, pretinde că vrea să păstreze copilul, deși deja făcuse pași în direcția efectuării unei întreruperi de sarcină.

Mama se străduie să-i fie alături, îi ia apărarea la școală, o susține în decizia de a păstra sarcina după ce trece de șocul inițial, dar pentru Alice nimic nu este suficient. Disperată după atenție, Alice face orice pentru a o obține: face scandal la școală, se ceartă cu profesorii, flirtează cu prietenul însurat al tatălui ei, întârzie acasă, nu răspunde la telefon, își ține prietenele într-un soi de relație de vasalitate.

Mi-a plăcut foarte mult ce a zis mama lui Alice la un moment dat, într-o discuţie în contradictoriu cu directoarea şcolii, când aceasta foloseşte o sintagmă de genul “rolul dumneavoastră de părinte”: “Ce, doamnă, eu joc un rol aici? Eu sunt mama ei!” Deci vorbim aici de o femeie care şi-a asumat totul, cu bune şi cu rele, chiar dacă nu a născut-o pe Alice, ci a adoptat-o.

Mi s-a părut o dovadă formidabilă de dragoste necondiţionată, şi chiar dacă sunt multe momente în care femeia simte că a eşuat pe undeva ca părinte, de nu mai reuşeşte să se înţeleagă cu fiica ei, eu am toată compasiunea şi înţelegerea pentru această mamă.

Spectatorul încearcă să creadă în Alice până la finalul filmului, înşelat un pic de măiestria regizorului şi a scenografului, însă părerea mea e că Alice nu reuşeşte să-şi câştige spectatorul adult de partea ei. Nu ştiu cum e cu spectatorul adolescent (eu recomand filmul pentru 16+ pe motiv de limbaj licenţios, nuditate şi o scenă cam sinistră, cu sânge menstrual pe pereţi) şi chiar aş fi curioasă să aflu dacă ei reuşesc să empatizeze cu protagonista.

Am plecat de la film temându-mă pentru viitoarea adolescenţă a fiicei mele, temându-mă că nu voi reuşi să menţin deschise liniile de comunicare şi că nu voi reuşi să o feresc de toate pericolele de care vreau să o feresc. Văzând filme de genul acesta, mă gândesc uneori că o potenţială sarcină la adolescenţă e cea mai mică dintre problemele noastre şi că probleme precum drogurile, agresiunile sexuale, bullyingul şi cyber-bullyingul sunt mult mai mari, cu consecinţe mai dezastruoase şi mult mai greu de gestionat.

Le recomand părinţilor din lista mea să vadă filmul, o să fie ca un duş rece şi o să vă facă să reconsideraţi anumite păreri pe care le aveaţi despre adolescenţa copiilor voştri. Plus că el, per ansamblu, e un film bine făcut, bine jucat şi cu un scenariu bine scris.

Alice T ajunge în cinematografe începând cu data de 9 noiembrie. Puteţi urmări detalii despre proiecţii şi evenimente legate de film pe pagina de Facebook Alice T.