O să vă spun de la bun început că nu sunt foarte mulțumită de cum mi-au ieșit acest desert de Paște, însă nu am avut timp să le refac pentru a obține poza perfectă, așa că vi le arăt așa, poate vă ies vouă mai bine.
Deși arată ca niște jumătăți de ouă, de fapt desertul este format din panna cotta cu un miez de jeleu din suc de portocale. Dar înainte de a ajunge la etapa propriu-zisă a preparării, trebuie să pregătim cojile de ou în care le vom face.
Cel mai bine ar fi să aveți niște forme din silicon în formă de jumătăți de ou, dar eu nu am avut, așa că am folosit coji reale de ouă. Am luat oul, l-am înțepat în vârf cu o forfecuță de unghii, apoi am tăiat, efectiv, cu forfecuța oul în jumătate, pe lung.
La tăiere, jumătate de coajă a ieșit tăiată drept, jumătate cam fărâmițată, așa că am păstrat doar jumătățile drepte. Pentru efectul foto, am folosit și o coajă ruptă în două, dar pe lat (ca atunci când spargeți ouăle pentru prăjituri sau omletă).
Jumătățile se spală bine cu apă cu puțin oțet, pentru a îndepărta pielița din interior și se lasă la uscat, ideal ar fi măcar vreo două zile.
Iar dacă nu aveți răbdare să faceți asta, puteți folosi jumătățile de la Kinder Surprise (nu de la ouă) – acelea cu jucărie într-o jumătate și două bombonele în cealalată jumătate. Dar farmecul e dat tocmai de cojile de ouă, așa că faceți un efort 😀
Ingrediente desert de Paște
2 cutiuțe mici de smântână pentru frișcă (400 ml), 100 ml lapte integral, 50 grame de zahăr, 2 pliculețe de gelatină (de 10 grame fiecare), 200 ml suc de portocale proaspăt stors și strecurat. Dacă aveți în casă, adăugați în panna cotta și puțin extract de vanilie de bună calitate. Eu, de obicei adaug, semințe, dar acum am vrut să păstrez desertul perfect alb, așa că nu am mai adăugat.
Mod de preparare ouă din panna cotta
Un pliculeț de gelatină se pune la înmuiat în lapte, iar smântâna cu zahărul se pun pe aragaz într-o crăticioară, la foc foarte mic. Adăugați și extractul de vanilie, dacă îl aveți. Smântâna trebuie să devină un pic fierbinte, dar să puteți băga vârful degetului în ea și să fie suportabil.
Dați crăticioara deoparte, adăugați laptele cu gelatina și amestecați bine până se dizolvă. Luați între două degete puțină compoziție și dacă nu mai simțiți deloc gelatina, atunci e gata.
Fixați jumătățile de ou într-o farfurie specială pentru ouă sau într-un cofraj. Turnați panna cotta cu lingura până se umple și dați la frigider. Restul de panna cotta o puneți în castronele umezite cu apă rece și o savurați mai târziu 😀
Jumătățile de ou se vor întâri destul de repede, trebuie să fie suficient de ferme să poată fi scobite cu lingurița.
Sucul de portocale se împarte în două: 150 ml se pun într-o crăticioară pe foc și 50 ml se pun cu 5 grame de gelatină (eu am cântărit gelatina). Când gelatina din sucul rece s-a umflat și sucul de pe aragaz s-a încălzit, turnați gelatina peste sucul cald (niciodată invers).
Scoateți jumătățile de ou. Folosiți un capac de sticlă (ideal ar fi un capac metalic) pentru a demarca linia galbenușului, apoi scobiți un pic cu o linguriță. Turnați cu ajutorul unei linguri sucul de portocale cu gelatină, apoi dați iar la frigider. După ce se întărește și stratul de jeleu, panna cotta e gata de mâncat.
Pentru gălbenuș, pe repede înainte, mai puteți folosi un gem de caise foarte deschis la culoare sau bucăți decupate din piersici din compot.
Dacă vreți să mai testați un desert în coji de ouă, încercați brioșele-ou, o să vă placă și vouă, și copiilor!
Am obosit doar citind primul paragraf din modul de preparare :-)))) Dar efectul este… wow! Ce familie fericita trebuie sa ai, daca ii rasfeti mereu cu bunatati dintr-astea!
Doar când mănâncă sunt fericiți :))) Atât timp cât au gurile închise 😀 În rest, și noi ca toate familiile :)))))) Știi tu, fiecare familie e nefericită în felul ei, sau cum era citatul din Anna Karenina?