Când am postat pe Facebook o fotografie cu Eliza în ultima zi de clasa a patra, o domnișoară foarte drăguță din familie (care tocmai termina clasa a opta) mi-a dat un mesaj privat să mă felicite și, din proprie inițiativă, mi-a scris câteva sfaturi pe care ea le-a considerat utile pentru cineva care trece în clasa a cincea.
Mi s-a părut o idee atât de grozavă! Căci cine știe mai bine cum e în clasa a cincea dacă nu cei care au trecut prin ea deja? Prin urmare, am contactat toate prietenele cu copii de gimnaziu și le-am rugat să ne scrie câteva sfaturi pentru Eliza. Iată cam ce răspunsuri am primit:
Andreea – 14 ani
Gata clasa a IV a? Bun venit in gimnaziu:)) Cred că ne potrivim perfect, eu părăsesc gimnaziul si îi ofer locul Elizei:)). Mult succes și orice obstacole întâlnește în anii ăștia 4, sa nu le bage in seama și să se bucure de colegii pe care îi întâlnește.
Rose – 14 ani
Vor fi mulți profesori si elevi noi deci să își scrie numele tuturor.
Probabil va trebui să își facă o introducere la ore sau cel putin la dirigenție, deci să își scrie o propoziție, maxim două, din timp
Sa se împrietenească cu toți colegii ca să vada cu care s-ar înțelege mai bine, dacă rămâne cu câteva persoane de la început ar putea pierde prietenii frumoase.
Să nu se sperie de profesorii care par mai duri.
Să învețe foarte bine la inceput și să ridice mâna mai mult, ca după aceea să nu se streseze foarte tare.
Oana, mama Mariei, 13 ani
Dacă schimbă colegii sau vin colegi noi să se poarte drăguț cu ei, să împartă cu cei pe care îi place ceva bun în pauză.
Să încerce sa facă impresie buna profesorilor din primele ore.
Să încerce sa ia note cât mai curând după începerea semestrului-până să se adune multă materie. Să încerce sa aibă deja notele necesare până în teze.
Să sublinieze în caiete ideile principale, cuvintele – cheie
Să își facă în weekend temele+învățat la materiile cu ore unice în săptămână (istorie, geografie etc). Să încerce sa nu facă nimic duminica dupa-amiaza. Să își pună activitățile extra (ex: lb străină) luni pentru că are temele pentru luni, marți făcute de sâmbăta.
Să nu îi pese prea tare de note – peste 8 e ok.
Să comunice mult cu diriga – orice.
Până învață să își ia notițe sa pozeze în pauză notițele unui coleg în care are încredere sau notițele de pe tablă. Dacă rămâne în urma când ia notițe să lase spațiu și să continue odată cu profesorul.
Să propună existenta unui grup whatsapp al clasei – e foarte util pt teme, teste, etc
Să își aleagă caiete subțiri – se aduna multe într-o zi de cărat…
Să facă o scurta recapitulare a celor mai importante noțiuni înainte de începerea scolii – util pt a face impresia bună initiala. De obicei profesorii dau la materiile importante (Ro, Mate, Lb străine) niște teste inițiale, de cunoaștere a nivelului clasei. Notele nu se trec, dar impresia făcută poate ajuta.
Să aibă câte un caiet mecanic pt fiecare materie importanta în care sa tina fișele lecțiilor – un fel de fițuici mari- numai noțiunile fff importante: definiții, clasificări, formule
Materia de Ro și Mate se tot reia în fiecare an. E aceeași, doar se mai adaugă câte un pic. De aceea CL a5-a e ff grea și următoarele doua usoare. A 8-a iar e grea, cu multe noutati.
Când învață să caute pe YouTube lecții video pe subiectul respectiv. Îți recomand din tot sufletul Profu online. M-a ajutat ffff mult.
Pe Maria a ajutat-o o folie whiteboard lipita pe ușa șifonierul pe care își făcea schema lecției foarte colorată.
Voi ce alte sfaturi mai aveți pentru școlărița mea care de luni intră în clasa a cincea?
Cover photo by Miguel Á. Padriñán from Pixabay
Volumul de munca, nivelul de concentrare… toate lucrurile astea se modifca mult incepand cu clasa a V-a. Este foarte important sa-si dozeze efortul, sa faca alegeri (nu-i musai sa fie raspunda 100% la solicitarile profesorilor, unele sunt optionale si, chiar daca par o idee buna, inseamna consum de energie).
Ajuta mult daca sa-si organizeze programul / activitatile … la noi oboseala s-a resimti si mai acut tocmai pt ca lipseste partea asta (pe care ne straduim din rasputeri s-o dezvoltam)
Mult succes Elizei la scoala!
Mi se pare tare trist că la 10-11 ani un copil trebuie “să facă impresie bună din primele ore”.
Nu profesorul ar trebui sa impresioneze noii elevi cu materia predată, cu cunoștințele lui, sa i facă sa astepte cu plăcere următoarea lui oră?
Elevii ar trebui sa meargă la școală pt a învăța, nu pt a fi in permanență evaluati.
Mult succes Elizei!
Asa ar trebui, dar vorbim aici de scoala romaneasca de stat si din pacate lucrurile stau asa cum stau.