Cândva înainte de jumătatea lunii martie, am primit un comunicat de presă de la biroul TIFF România. Comunicatul anunța începerea înscrierilor pentru juriul EFA Young Audience Award.
Preadolescenți din 38 de țări au putut selecta cel mai bun film european de tineret după vizionarea celor trei filme ajunse în finală. În România, evenimentul a fost organizat de EducaTIFF, programul de educație cinematografică al Festivalului Internațional de Film Transilvania TIFF în parteneriat cu European Film Academy (Academia Europeană de Film).
Eliza s-a înscris prin intermediul unei platforme, unde a trecut câteva detalii despre ea și preferințele ei în materie de filme. Cred că selecția a durat în jur de o lună, iar pe 15 aprilie a primit emailul de acceptare și o fișă de consimțământ pe care a trebuit s-o semnez eu în calitate de reprezentant legal.
Apoi între 21 și 24 aprilie s-a putut loga pe o platformă unde a vizionat cele trei filme finaliste:
Pinocchio, în regia lui Matteo Garrone, într-o variantă mai apropiată de originalul poveștii lui Carlo Collodi decât de versiunea Disney.
The Crossing, în regia lui Johanne Helgeland, un film extraordinar despre curajul unor copii în vremea celui de-al Doilea Război Mondial.
Wolfwalkers, în regia lui Tomm Moore & Ross Stewart, o animație superbă și emoționantă.
Eu nu am apucat să văd decât The Crossing, care mi s-a părut o minunăție de film, cu scenariul scris de faimoasa scriitoare Maja Lunde. Eu i-aș fi dat acestui film punctajul maxim, chiar și fără să le văd pe celelalte 😀
Elizei i-a plăcut cel mai mult Wolfwalkers, al treilea film din trilogia folclorului irlandez, din care mai fac parte The Secret of the Kells și Song of the Sea (pe care l-am văzut cu Eliza în cadrul festivalului Anim Est în 2018. Toate cele trei filme sunt multi-premiate și prezentate la nenumărate festivaluri.
Pinocchio nu l-am văzut, iar Elizei i s-a părut ”creepy”, ca s-o citez pe ea. Acestuia i-a dat cel mai mic punctaj.
Pe 24 aprilie au avut loc două evenimente online: primul, cu copiii din România (aproximativ 52 de copii au fost selectați în juriu), unde au discutat despre filme, iar al doilea cu toți copiii din cele 38 de țări, unde s-au întâlnit cu regizorii și actorii principali din cele trei filme și au putu adresa întrebări prin intermediul chatului de pe Zoom.
Cred că experiența asta a fost deosebită pentru Eliza, i-a îmbogățit cultura cinematografică și a stimulat-o să caute filme și mai aproape de casă și nu doar producții Disney sau hollywoodiene. Adesea, filmele europene de artă oferă și alte subiecte sau unghiuri diferite de abordare a unor tematici pe care nu le regăsești în producțiile clasice.
Pe vremea când puteam merge la evenimente, mai vedeam astfel de filme la festivalurile de film de la cinema Elvira Popescu, dar în perioada asta vă dați seama că e mult mai dificil să vezi și alt tip de conținut decât ce se difuzează pe canalele de televiziune și chiar și pe platformele pay-per-view e dificil să alegi, pentru că adesea filmele de artă sunt atât de ascunse că nu ajungi la ele fără recomandarea expresă a cuiva.
O alternativă la toate astea este platforma Tiff Unlimited, unde sunt câteva scurt- și lungmetraje pentru copii care pot fi vizionate pe bază de abonament și unde aveți și opțiunea de 7 zile cu acces gratuit, pentru a testa platforma.