Adesea trăim o viață într-un oraș, dar nu-l vedem niciodată prin ochii unui turist. Nici n-am avea cum. Spre deosebire de turiști, noi suntem acolo zi de zi, în momentele bune și mai puțin bune, ne plimbăm și prin cartierele periferice, nu doar prin centru, ne confruntăm cu provocările de a trăi în el. Turiștii văd doar partea sclipitoare, frumoasă, doar părțile atractive și e ca și cum am avea oaspeți și le arătăm doar sufrageria, ordonată și curată, în timp ce ținem ușile la dormitor închise.
Dar orașele în care locuim ne pot oferi multe surprize și ar fi frumos să ne bucurăm și noi de ele – să stăm și noi în sufrageria aia pentru oaspeți, să mâncăm o prăjitură sau să citim o carte, fără să avem neapărat musafiri. Și asta fac eu uneori, încerc să explorez și să (re)descopăr Bucureștiul prin ochii turistului, căci dacă rămân mereu în pantofii locuitorului, n-o să fac altceva decât să mă plâng de trafic, de borduri și de lipsa apei calde 😀
Cea mai recentă experiență de acest gen a fost Afternoon tea sau ceaiul de la ora cinci de la Hotelul The Marmorosch Bucharest, Autograph Collection (parte din grupul Marriott). Recunosc că îmi doream de multă vreme să vizitez fosta bancă Marmorosch transformată în hotel de lux, dar n-am avut ocazia, până nu m-a invitat prietena mea Marilena Iovu la un ceai.
Și pentru că am luat ceaiul de la ora cinci și în Anglia cu mult timp în urmă, am avut cu ce să compar și vă garantez că experiența se ridică la cele mai înalte standarde englezești.
Ceaiul de la ora cinci include ceai, mini-sandvișuri, prăjiturele, scones proaspete și calde cu clotted cream și gem și, la alegere, un pahar de prosecco. Noi am luat, bineînțeles, experiența completă cu prosecco. Costă 150 lei de persoană cu prosecco, și 125 lei fără.
Sandvișurile au avut umpluturi delicioase și au fost extraordinar de bune. Vin cam patru sandvișuri diferite și 4 prăjiturele de persoană, dar noi abia le-am dovedit, sunt foarte sățioase!
Prăjitura cu ciocolată și foiță de aur a fost un răsfăț al papilelor, n-am mai mâncat ceva atât de bun de multă vreme!
Evident, servirea a fost foarte atentă și ne-a făcut să ne simțim ca niște regine!
E o experiență care poate fi oferită cadou unei prietene sau chiar nouă însene, cu vreo ocazie specială. Rezervările se fac la 0371 53 3121. Afternoon Tea se servește de joi până duminică între orele 15.00 și 18.00.
Alte experiențe în București:
Staycation (adică vacanță acasă) în București: am scris de două ori despre cum am petrecut câte o noapte la hotelul Sheraton, prima oară de ziua Elizei și a doua oară (cu masaj și cină la Benihana) de ziua mea.