Proba de competențe lingvistice la bac vs examenul Cambridge

Vă vine să credeți sau nu, Eliza e deja în clasa a zecea și, spre surprinderea mea, la prima ședință cu părinții din acest an școlar, deja s-a adus în discuție și bacalaureatul. În afară de problemele (sperăm în curs de rezolvare) cu limba română, s-a mai discutat și despre probleme de competențe lingvistice și despre examenele Cambridge.

Discuția a apărut pe fondul unor recomandări pe care doamna profesoară de Repere (gramatică engleză) le făcuse deja copiilor să înceapă un curs de pregătire pentru Cambridge (sau pregătire individuală) și să dea, la finalul clasei a unsprezecea, examenul pentru certificatul C1 Advanced (CAE).

Eliza a început deja cursurile de pregătire pentru CAE la Flying Colours, acolo unde și-a obținut și certificatele KET și PET. Teoretic, cu PET-ul ea poate să-și echivaleze bac-ul, dar scopul nostru nu ăsta este neapărat. În plus, pe ea o ajută mult și faptul că sediul celor de la Flying Colours e în drumul ei (zona Piața Romană) și se oprește acolo după școală. La câte au de făcut copiii noștri, e tare important să poată ajunge cu ușurință și în cât mai scurt timp de la școală la cursurile extra-școlare.

Revenind la ședința cu părinții, doamna dirigintă a fost foarte amabilă și ne-a explicat exact cum stă treaba cu aceste probe de competențe și vă explic și eu vouă ca să nu vă mai faceți atâtea griji, măcar pentru astea 😀 Probele de competențe (lingvistice – română și limbă străină) și digitale nu sunt notate cu admis/respins, deci nu trebuie să vă îngrijorați că dacă nu trec de astea copiii nu ajung la examenele scrise. Scopul lor este doar de a evalua la ce nivel se situează aceste competențe și atât.

Dacă vreți să vedeți cum arată o probă de competențe lingvistice la limba engleză, aveți aici modele de subiecte. Le puteți descărca și copiii voștri le pot face acasă pentru a vedea unde se situează și unde e nevoie de îmbunătățire.

Examenele Cambridge nu se dau neapărat pentru a vă lua de-o grijă cu evaluarea acestor competențe, deci nu e ca la Evaluarea Națională unde nu-ți mai trebuia o grijă în plus cu o lună înainte de examen și atunci era binevenit un certificat Cambridge pe care doar îl echivalai cu proba respectivă. Dar, totuși, dacă pentru asta vă trebuie, iată certificările care se echivalează, împreună cu punctajele necesare:

  • B1 Preliminary (PET), cu notare B1, punctaj între 140 și 170.
  • B2 First (FCE), cu notare B2, punctaj între 160 și 190.
  • C1 Advanced (CAE), cu notare C1, punctaj între 180 și 210.
  • C2 Proficiency (CPE), cu notare C2, punctaj între 200 și 230.

Găsiți lista completă aici. De reținut este că certificatele Cambridge nu au dată de expirare, dar unele instituții (facultăți din afară, de exemplu) pot cere ca ele să nu fie obținute cu mai mult de x ani în urmă. Prin urmare, finalul clasei a unsprezecea ar fi perioada ideală pentru a obține un certificat Cambridge care să vă ajute și la bac, dar și mai departe la facultate sau în carieră.

Spre deosebire de Cambridge, de exemplu, certificatele IELTS sunt valabile doar doi ani – asta e o informație pe care eu abia am aflat-o, habar n-aveam că un certificat de atestare a competențelor pe o limbă străină poate expira!

Știu că probabil vă gândiți că e suficient să știe engleză copiii voștri, că nu mai au nevoie și de certificate. Dar un certificat Cambridge poate face diferența pentru copilul vostru atunci când își va depune dosarul pentru admiterea la o facultate din străinătate, când va depune dosarul pentru o bursă Erasmus, CV-ul pentru voluntariat (în țară sau străinătate) sau chiar pentru un job pe perioada facultății.

Cel mai probabil Eliza nu va merge la facultate în afară (la momentul acesta nu considerăm că putem susține financiar studii în străinătate), dar își dorește mult să facă voluntariat în străinătate la diverse evenimente (sportive, de ex), iar certificatul Cambridge o poate ajuta să aibă un avantaj. Din punctul meu de vedere, dacă aveți disponibilitate și timp, un certificat CAE nu poate decât să ajute pe viitor. O diplomă în minus a mai stricat, dar una în plus niciodată!

 

 

Cover photo Image by freepik

7 Replies to “Proba de competențe lingvistice la bac vs examenul Cambridge”

  1. Mulțumim frumos pentru informații! Ce fain că Eliza își face planuri serioase pentru viitor 😊 Referitor la voluntariat, mi-ar plăcea să aflu mai multe detalii! Poți să-mi oferi informații despre oportunitățile de voluntariat atât în România, cât și în străinătate? Mulțumesc mult!

    1. Eliza face voluntariat la Proedus anul asta (inscrierile s-au facut deja in luna septembrie), ceea ce inseamna ca are acces la activitati extrem de variate (Proedus colaboreaza cu Primaria Bucuresti si au nevoie de voluntari la spectacole, muzee, evenimente artistice, conferinte, targuri de Craciun etc), plus ca primesc cursuri gratuite (de ex, joi se duce la un curs de public speaking) si bilete la spectacole. A mai facut voluntariat la Tabere pe Terra, stiu ca ei avut perioada de inscrieri acum cateva saptamani. Pentru strainatate trebuie sa ai peste 18 ani, si trebuie cautate punctual pe interesele copilului. Eliza isi doreste la Formula 1 si vom cauta dupa ce va implini 18 ani.
      Zilele trecute vazusem call pentru voluntariat la festivalul Lights On in Cluj. Daca ai Facebook si se “prinde” ca asta te intereseaza, iti livreaza apoi postari care includ cereri de voluntariate. Festivalul de Literatura FILIT de la Iasi iar e o oportunitate grozava pentru liceeni si studenti. De fapt, majoritatea festivalurilor de literatura sunt facute cu voluntari. In septembrie a fost un mare festival de poezie in Bucuresti organizat de Muzeul Literaturii, au anuntat si ei ca sunt in cautare de voluntari. Tot in septembrie a fost Festivalul Scrisorilor, si tot cu voluntari.

      1. Multumesc cu recunostinta pentru raspuns!

  2. Multumim frumos pentru informatii, e bine de stiut.
    Desi copilul meu acum e inca destul de departe de Bac, cu ocazia acestei postari as vrea sa-ti multumesc pentru ca datorita tie l-am inscris acum cativa ani la un curs de engleza certificat Cambdrige. Nu e Flying Colours pentru ca suntem din Iasi, nu din Bucuresti si nu voia sa faca online.
    La scoala nu prea facea engleza bine, din pacate si, pentru ca realizam ca trece timpul si avea din ce in ce mai multe goluri, l-am inscris la un curs. Deja stiam de la tine care sunt avantajele unei certificari Cambridge, asa c-am ales un curs de acest tip, pentru ca niciodata nu stii and iti poate fi de folos certificatul. Daca tot merge la acest curs, daca tot acum invata engleza asa cum trebuie (ca asta a fost scopul nostru) …
    Iar ca bonus avem faptul ca, pe langa ca doamna profesoara e foarte implicata sa-si faca bine treaba, e prietenoasa si buna cu copiii, are o personalitate efervescenta care ajuta si copiii mai timizi sa prinda curaj si sa iasa din carapacea lor.
    Asa ca iti multumesc, probabil copilul meu n-ar fi ajuns astazi sa nu-i mai fie frica de engleza daca n-as fi fost influentata si impulsionata de articolele scrise de tine pe aceasta tema.

    1. Ma bucur asa de mult sa aud asta! Lasa-ne aici numele centrului unde face in Iasi, poate mai sunt si alti parinti interesati!

  3. Centrul se numeste “Englezici”, iar numele profesoarei este Adina Iacob.

    1. Multumim!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.