Dynamic Fathers Day – un eveniment exclusiv pentru tați și copii

În România, Ziua Tatălui a fost sărbătorită oficial, pentru prima dată  în data de 9 mai 2010, după ce legea cu privire la Ziua Mamei și Ziua Tatălui a fost aprobată de Senatul României în luna iunie 2009. Data a fost stabilită pentru a doua duminică a lunii mai iar anul acesta va fi sărbătorită pe 11 mai.

Cu ocazia asta, Creative Energy Corner (creatorii conceptelor și evenimentelor Modern Family Challenges și Modern Dads) organizează și anul acesta Dynamic Fathers Day, un eveniment gratuit, dedicat exclusiv taților și copiilor.

Aflat la a doua ediție, Dynamic Fathers Day a adunat anul trecut peste 700 de participanți care s-au distrat împreună la activitățile organizate în sala de sport și curtea Liceului Româno-Finlandez, care se vor transforma și anul acesta, pe 10 mai, într-un teren de aventuri pentru echipele tată-copil. Evenimentul, realizat înainte de Ziua Tatălui, aduce în prim-plan mișcarea, jocul, creativitatea și provocările în echipă.

Participarea este gratuită cu preînscriere aici.

Activitățile pe care le pregătesc împreună cu Liceul Romano-Finlandez sunt în funcție de vârsta celor mici și timp de câteva ore veți participa la jocuri care pun la încercare îndemânarea, cooperarea și creativitatea:

10:00 – 12:30: grupa de grădiniță (2-6 ani)

  • Traseu cu obstacole;
  • Vânătoare de obiecte în orez (legați la mâini);
  • Cursa cu lingura și oul de plastic;
  • Bowling cu mingi de fitness,
  • “Hopa sus!” – joc cu baloane ținute în aer;
  • Aruncatul săculeților la țintă.

 

12:30 – 15:00: școlari și preadolescenți (7-12 ani)

  • Minicampionat de baschet tati-copii;
  • Aruncat inele pe băț;
  • Cursa cu oul și piciorul legat;
  • Dărâmarea turnului din pahare cu mingile de hârtie;
  • Reproducerea unor desene din bețe;
  • Mutarea boabelor de fasole cu bețișoare chinezești.

Pe lângă asta, cei mici, indiferent de vârstă, sunt așteptați cu: ateliere și workshop-uri interactive pregătite de parteneri la standuri, provocări amuzante pentru tați și copii, Photo Corner pentru amintiri de neuitat, zone de experiențe & teamwork, surprize și concursuri.

Iată o parte dintre ele: Photo Corner Sezamo, zona „Țintește și câștigă” by X-Shot, joc interactiv „Cine sunt eu?” + baloane branduite de la SuperThings, TERRA EXPRESS – un CONCURS interactiv care pune în mișcare mintea, curajul și zâmbetul, standuri cu minunatele cărți Usborne de la Maya și Mami, goodie bags de la Douglas România, vouchere de reducere de la MAM Bricolaj, resurse de învățare pentru părinți și copii de la Chartarium.ro, degustare delicioasă de la Actimel, pauză dulce cu Cafea și Clătite.

Și pentru a păstra vibe-ul și după eveniment, toți participanții intră automat într-o tombolă specială, unde pot câștiga 1 set de ceasuri Garmin – unul pentru tată, unul pentru copil: Instinct 3 (AMOLED, 45 mm) – pentru tată și vívofit® jr. 3 – pentru copil.

În plus, toți participanții pot folosi codul de reducere GARMIN care le oferă 10% reducere la produsele Garmin: DYNAMIC10

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.