Printre noutățile lunii noiembrie la editura Frontiera se numără și Sclipinușul de Roberto Piumini, un autor italian contemporan foarte apreciat, nominalizat la unele dintre cele mai importante premii din literatura pentru copii – premiul Astrid Lindgren si premiul Hans Christian Andersen.
Sclipinușul este un basm cult amplasat în Turcia, despre un pictor talentat care creează picturi murale care “când le vedeai, păreau aievea, ca pământul inmiresmat și bun de mângâiat. Cu cât le priveai mai mult, cu atât trupul fugea prin ochi și se strămuta, întreg și viu, în spatiile acelea colorate în care domnea pacea.”
Sakumat, pictorul, este chemat de un om bogat să picteze pereții încăperilor fiului său, izolat în interior din cauza unei boli misterioase. Împreună cu băiatul, Madurer, pictorul creează imagini, dar și povești care se transformă pentru băiat în aventuri de care nu poate avea parte în lumea reală.
Este o carte despre puterea imaginației și a artei, despre cum arta poate deschide noi orizonturi (se vorbește mult de orizonturi în partea cu corabia) și poate aduce frumusețe și sens chiar și atunci când realitatea este dureroasă. Cartea nu evită temele legate de durere, dar sunt prezentate cu blândețe și cu acceptare. Tatăl copilului este incredibil în acceptarea lui, mi-a plăcut și am admirat mult personajul lui.
Sclipinușul este firul de grâu magic care luminează întunericul, este un cuvânt și o planta inventată de copil pentru a-și găsi lumina și speranța în durere și în întuneric și e minunat cum pictorul susține simbolistica asta. De altfel, cred că prietenia dintre cei doi este una dintre tematicile principale, felul în care pictorul îi stă alături lui Madurer în tot ce simte, ce visează și ce-și dorește.
„Dar avem voie să greșim, Madurer. Trebuie doar să ținem ochii deschiși și să ne dăm seama de greșeli. Forma șterge forma, iar culoarea acoperă culoarea. Însă acum trebuie să începem. Dacă nu începem, nu putem face lucrurile potrivite și nici măcar pe cele greșite.”
Sclipinușul m-a dus un pic cu gândul la Oscar si tanti Roz de Eric Emmanuel Schmitt. În ambele avem copii grav bolnavi și câte un adult care devine ghidul lor spiritual, dar cele două cărți tratează diferit tematicile, cartea lui Piumini fiind mai lirică și mai metaforică, iar accentul se pune pe imaginație și creație, spre deosebire de cartea lui Schmitt unde accentul e pe acceptare și credință.
Este un basm frumos, din categoria celor care sunt mai mult pentru adulți decât pentru copii, și este extraordinar tradus de Corina Anton.
