De obicei, când se apropie sfârşitul unui an, ne facem socotelile pe anul care se încheie şi planuri pentru anul care stă să înceapă. Eu nu fac excepţie de la regulă, aşa că azi, fiind miercuri şi ziua cărţii de miercuri, trag câteva concluzii pe anul care s-a încheiat în materie de cărţi şi lecturile mele personale.
Anul 2010 a fost un an bogat în cărţi, am reuşit, în ciuda crizei, să şi cumpăr multe cărţi, am şi primit, am şi tradus, am şi dăruit, cert este că a fost anul cărţilor. Sunt multe cărţi pe care nu am apucat să le cumpăr şi nici nu cred că voi mai apuca deşi mi le doresc mult. Sunt multe cărţi care stau în teancuri aşteptând să fie citite şi le voi citi cu siguranţă, în puţinul timp pe care îl am dedicat acestei activităţi. Anul viitor va fi mai sărac în cărţi noi pentru că bugetul pentru lecturi e aproape de zero (asta dacă nu se întâmplă vreo minune 🙂 ). În schimb am destule cărţi în bibliotecă pe care să le citesc şi să vi le recomand, aşa că pe blog nu se va simţi criza, diferenţa va fi doar că probabil voi recomanda mai multe cărţi de adulţi decât de copii. Dar… vom vedea, nu ştim niciodată ce ne rezervă anul.
În materie de planuri, pentru anul viitor mi-am setat un target foarte greu de atins. Poveştile din Lumea Mare mi-au stârnit interesul pentru călătorii, şi dacă tot nu le pot face fizic, vreau să le fac măcar psihic. Aşa că am de gând şi sper să şi reuşesc să citesc 12 cărţi de călătorie scrise de autori români pe parcursul anului viitor. Am mai jos câteva idei şi mai aştept şi sugestiile voastre:
Mihai Barbu, Vând kilometri, l-am văzut pe Mihai la ultima ediţie a Poveştilor şi interesul pentru cartea lui mi-a trezit şi mie interesul. Am primit cartea cadou de la Moşul meu secret de la serviciu şi abia aştept să mă afund în lectura ei. Mulţumesc încă o dată, Secret Santa!
Răzvan Marc, Austria, o altfel de vacanţă, editura Austria Incoming. L-am văzut şi pe Răzvan Marc la prima ediţie de Poveşti la care am participat. Pe Răzvan îl ştiţi de pe TVR2 unde prezintă emisiunea Bazar.
Roxana Valea, Prin praf şi vise, editura RAO. Deşi urmăresc atent noile apariţii de la RAO, nu ştiu cum de mi-a scăpat tocmai asta, iar acum nu se mai găseşte, probabil a fost tiraj mic. Dacă o are cineva şi e dispus să mi-o împrumute/vândă la mâna a doua, accept cu mare drag.
Bogdan Teodorescu, 54/24, editura Tritonic. Şi pe Bogdan l-am văzut la Poveşti din Lumea Mare şi prin amabilitatea editurii Tritonic am primit şi cartea. Dacă Bogdan scrie la fel de comic cum povesteşte prevăd o lectură foarte captivantă.
Adelina Patrichi, India picantă, editura Taj, din seria India (India în extaz, India la rece şi India picantă) scrise de Adelina Patrichi. Am văzut-o pe Adelina la lansarea lui Shivani Singh şi am rămas impresionată de cât de mult iubeşte India, aşa că abia aştept să fac rost de cartea asta s-o citesc, mai ales că se axează pe gusturile Indiei mai mult decât pe obiectivele strict turistice.
Aştept sugestii ca să ajung la 12. Oricum, lista rămâne deschisă pentru că sunt sigură că şi anul viitor se vor mai publica. Am şi o listă lungă de cărţi de călătorii în engleză, dar sunt atât de scumpe, că nu cred că voi ajunge să citesc vreuna 🙁 Voi ce planuri v-aţi făcut în materie de cărţi pentru anul viitor?
[…] 12 Cărţi de călătorie în 12 luni Wed Dec 29, 2010 11:06 am De obicei, când se apropie sfârşitul unui an, ne facem socotelile pe anul care se încheie şi planuri pentru anul care stă să înceapă. Eu nu fac excepţie de la regulă, aşa că azi, fiind miercuri şi ziua cărţii de miercuri, trag câteva concluzii pe anul care s-a încheiat în materie de cărţi şi lecturile […] […]
Eu iti recomand o carte care mie mi-a placut mult:Mananca,roaga-te,iubeste de Elizabeth Gilbert.Nu stiu daca ai citit-o sau nu,dar e tare frumoasa.A aparut acum si filmul,dar nu se compara cu cartea.E o lectura simpla si linistitoare,exact pe gustul nostru,al femeilor.
Buburuza, am primit cartea anul trecut de Craciun si am citit-o deja. Mi-a placut mult.
Ai vazut filmul?Eu am inceput sa ma uit la el,dar tot il vad asa pe bucatele si poate ca din cauza asta nu prea imi place.Anul asta am inceput sa citesc carti scrise de Isabel Allende si de Tracy Chevalier.Amandoua scriu tare frumos,pe gustul meu si in 2011 vreau sa citesc cat mai multe carti scrise de cele doua.Si de Agatha Christie,care imi place foarte mult si mereu revin la romanele politiste.
N-am vazut filmul inca, chiar nu am avut timp. Poate anul viitor.
Laura, am citit “Prin praf si vise”, e tare, tare faina. Chiar am vorbit un pic si cu Roxana (autoarea) pe facebook. De ce nu ii scrii si tu? Poate are un exemplar sa iti trimita. Eu ti-as imprumuta-o dar sunt asa departe…
A ajuns pachetul in Canada, nu?
Alina, multumesc pentru sugestie, dar mai caut, poate gasesc totusi sa cumpar un exemplar, cred ca m-as simti prost sa ii cer unul. A ajuns pachetul in Canada, au fost foarte incantati, imi cer scuze ca nu am apucat sa iti scriu, dar nu am avut niste sarbatori prea grozave.
Ma bucur mult ca le-a placut, Laura?
Ce s-a intamplat? Sunteti bine acum?
Alina, da, suntem ok, sa zicem, vorbim mai multe dupa ce trece si Anul Nou.
Hello, am deschis un concurs, premiile fiind doua carti. Una din ele este o carte numita Bebelusul, este despre copiii mici dar e literatura. Daca te intereseaza, arunca o privire aici: http://ancahotineanu.wordpress.com/2011/01/04/concurs-vrei-o-carte/ .
In partea a doua a postarii e concursul pentru a doua carte. Desigur, poti participa si pentru prima. 🙂
Anca, multumesc, dar am ambele carti. Cam dificile probele, totusi… 🙂
Nu am luat în calcul şi alte păreri, adică nu am făcut un sondaj să văd cum ar fi mai bine să procedez. Dacă nu le dau prin concurs, le voi da cadou cui vrea. 🙂
Buna,
Cartea Roxanei Valea se pare ca mai e disponibila pe http://www.libris.ro (la reducere, chiar :)). E superba, am citit-o si eu acum o vreme.
Multumesc, Laura, mi-a imprumutat-o o cititoare a blogului intre timp 🙂