Carte de Crăciun pentru adolescenţi – Fulgi de iubire

Deşi nu mai sunt în targetul de vârstă al acestei cărţi şi am luat-o la citit cu oarecare prejudecăţi (fusesem avertizată că e sugar-coated ca un film Hallmark de Crăciun), chiar mi-a plăcut. Spre deosebire de My True Love Gave to Me (Dragostea mea mi-a dăruit, editura Epica), care conţine 12 povestiri scurte în care acţiunea e înghesuita şi personajele doar schiţate din lipsă de spaţiu disponibil iar dulcegăriile te fac să ţi se aplece (mă refer la un adult, un adolescent probabil m-ar contrazice), în Fulgi de iubire (Let It Snow în original), cele trei poveşti permit mai mult spaţiu de manevră, nu mi s-a părut nimic prea grăbit sau prea forţat.

Cei trei autori au făcut o muncă de echipă excelentă (poveştile sunt conectate între ele) şi cred că mi-ar plăcea să-i văd din nou pe aceeaşi copertă dar cu altă temă. Povestea mea preferată a fost ultima, cea scrisă de Lauren Myracle (m-a amuzat şi numele autoarei pentru că a brodat destul de mult pe tema miracolelor de Crăciun).

În afară de faptul că povestea ei e ceva mai realistă şi că m-a făcut să mă gândesc un pic la viitorul amoros [foarte îndepărtat] al Elizei (şi revin imediat la acest subiect), a treia povestire e ca ultimul capitol dintr-o carte: aici se întâlnesc toate personajele, se dezvăluie misterele şi au loc finalurile fericite.

Aşa, şi să revin la ce spuneam referitor la viitorul amoros: atât în povestirea asta (cât şi în cartea Madame Bovary – exemplu pe care îl dau doar pentru că am văzut recent o adaptare pentru tv), eroina e mult prea influenţată de filmele romantice văzute (în cazul Emmei Bovary de cărţile romantice citite) pentru a vedea realitatea aşa cum e. Addie, personajul principal feminin din povestirea Sfânta ocrotitoare a purceilor, visează “gesturi eroice” (grand gestures), motiv pentru care ajunge să se şi certe cu iubitul ei, Jeb (un băiat bun, iubitor, sincer dar ne-predispus spre gesturi de genul celor la care visa ea), şi să facă un lucru regretabil care, de fapt, va pune în mişcare intriga naraţiunii.

“Eu… eu vreau doar ca tu să mă urmezi într-un avion şi să-mi cânţi o serenadă în cabina de la clasa întâi, aşa cum Robbie a făcut-o pentru Julie în Nuntă cu cântec. Vreau să-mi construieşti o casă, aşa cum Noah a făcut pentru Allie în Jurnalul. Vreau să traversăm împreună oceanul la prora unui vas de croazieră! Ca tipul din Titanic, îţi aminteşti?

Jeb s-a întors către mine.

– Tipul care s-a înecat?

– Păi, evident, că nu vreau să te îneci. Nu e vorba de înec. E faptul că mă iubeşti suficient încât să fii dispus să te îneci în cazul în care ar trebui s-o faci, am spus eu, fiind pe punctul de a izbucni în plâns. Vreau… vreau gestul eroic.”

Din cauza acestor aşteptări complet nerealiste, alimentate de filmele romantice văzute, Addie îl va pierde pe Jeb (motiv pentru Myracle să scrie o povestire foarte frumoasă, nu vă îngrijoraţi). Ce vreau eu să subliniez e faptul că în urma unei inflaţii de ficţiune pentru tineret (YA fiction) cu tentă romantică exacerbată, generaţia aceasta de adolescenţi e posibil să crească având aceleaşi aşteptări nerealiste de la o relaţie şi de la un partener ca şi personajul din carte.

Ba mai mult, am remarcat pe Goodreads critici aspre la adresa celei de-a treia povestiri. Aproape în unanimitate a fost detestată. Nu pot să nu trag concluzia că tinerilor nu le place când se recunosc în personaje în forma lor reală şi nu închipuită. Adolescenţii nu sunt numai amuzanţi, inteligenţi, romantici, ironici într-un sens bun, mărinimoşi etc aşa cum vor să ne facă să credem unii autori, în special John Greene, ci sunt şi capricioşi, supărăcioşi, nerealişti, superficiali, egocentrişti, nepoliticoşi, ba chiar nesimţiţi uneori, ca Addie, principala ţintă a dispreţului cititorilor şi un personaj cu bune şi cu rele care pe mine m-a convins. Tinerii vor doar să placă personajul principal care e musai să fie simpatic şi să nu greşească niciodată şi nu să-l vadă evoluând spre a deveni un om mai bun. Mare păcat.

Şi ca să închei, dragi tinere (pentru că în special vouă mă adresez), dacă simţiţi din când în când nevoia de a evada din lumea de zahăr a YA fiction, mai puneţi mâna şi pe o carte gen Arta conversaţiei de Ileana Vulpescu (sper să reuşesc cândva anul viitor să vorbesc mai în detaliu despre ea). Aia chiar e o carte care vă va ajuta să “creşteţi”. Însă pentru sărbători şi pentru a savura o carte bună, cu un ceai alături, şi cu omătul cât casa afară, Fulgi de iubire este ideală şi o recomand din toată inima. O carte frumoasă, veselă, fără prea multe conflicte, amuzantă, bine scrisă, o alegere excelentă a editurii Trei în această iarnă! Îi mulţumesc traducătorului, Shauki Al-Gareeb, pentru o traducere foarte bună care mi-a uşurat mult lectura (ştie el de ce 🙂 !)