Fii de partea mea! – ghid pentru părinţii de adolescenţi

Fii de partea mea! e titlul unei cărţi publicate recent la editura Curtea Veche şi scrisă de Mirela Retegan (fondator Zurli, producător emisiuni radio) împreună cu Liviana Tane (jurnalist şi fondator The Writing School). Dacă Mirela Retegan scrie din perspectiva mamei de adolescent (are o fiică de 17 ani), Liviana Tane scrie din perspectiva omului care a intrat în contact cu mulţi adolescenţi în cadrul atelierelor pe care le susţine în şcoli pe diverse teme (carieră, jurnalism, creative writing).

Prima parte e o colecţie de cugetări ale Mirelei, scrise relaxat, în stilul unor articole de blog. Deoarece sunt la începutul acestui drum, al părintelui de viitor adolescent, nu am aflat nimic nou, dar m-am simţit mai bine să ştiu că aşa e în mai toate casele cu (pre)adolescenţi.  M-au amuzat câteva constatări,  mai ales partea cu împărţirea hormonilor copilului (cei care îl transformă dintr-un puiuţ drăgălaţ într-unul care pune pe uşă semnul “ciocăne sau mori”) în Hormonul Sarcasm, Hormonul Sictir, Hormonul Aroganţă, Hormonul Inutilitate, Hormonul Fericire, Hormonul Sfidare, Hormonul Neîncredere şi Hormonul Frică.

Pentru fiecare Hormon, Mirela dă exemple din viaţa personală, fără să ezite să identifice acele momente din relaţia ei cu Maya în care a procedat greşit. Mie deja îmi sunt cunoscuţi unii dintre aceşti Hormoni, nici eu nu reuşesc să procedez mereu ca la carte, încerc să mă educ, dar mai am mult până să ajung la perfecţiune. Aşa cum spuneam, sunt enunţate principii de bun simţ (să-i asculţi, să nu le spui nu fără să le auzi argumentele, să le oferi ceea ce au nevoie atunci când au nevoie, să le respecţi alegerile etc) pe care, teoretic, le ştim cu toţii, dar, practic, de care  avem nevoie să ni se reamintească mai des.

A doua parte a fost mai revelatoare pentru mine, căci dacă perspectiva părintelui o cunoşteam deja, perspectiva adolescentului îmi era destul de nefamiliară. Liviana vine cu exemple practice despre ce înseamnă pentru adolescenţi popularitatea, internetul, tentaţiile, presiunea socială şi a familiei, moda şi banii, pasiunile etc.

Aş merge până acolo încât să spun că această carte ar trebui citită, în tandem, de părinţi şi de adolescenţi, în special a doua parte, care pare că se adresează direct tinerilor. Cumva, a doua parte e ambiguă în ceea ce priveşte publicul ţintă, eu iniţial am crezut că e direcţionată spre adolescenţi, să le lămurească lor unele lucruri, dar de fapt e adresată părinţilor ca să înţeleagă mai bine ce gândesc copiii lor cu privire la marile coordonate ale vieţii lor.

Cartea este foarte subţire (138 de pagini), format broşat şi se citeşte foarte repede (cred că mi-a luat o oră şi jumătate maxim). Are avantajul că vorbeşte pe limba noastră şi nu în acel limbaj clinic al psihologilor, cum sunt multe cărţi scrise despre gestionarea adolescenţei copilului nostru.

Cel mai mult mi-a plăcut coperta cu mama şi fiica, una într-alta, sugerând că, aşa cum fiecare dintre noi avem în interior un fost adolescent, şi fiecare adolescent are în el un viitor adult. Chiar m-am uitat în caseta tehnică să văd cine a făcut ilustraţia coperţii şi vreau s-o menţionez aici, pentru că am apreciat foarte mult simbolistica desenului: Smaranda Milu Nemethi.