Nu eram siguri dacă o să vizităm Muzeul Astra când am ajuns la Sibiu pentru că, uneori, copiii mei sunt sătui de muzee și cetăți și alte destinații care nu sunt parcuri de distracții 😀 😀 😀 și bombăne foarte mult.
Dar, pentru că eram la Grădina Zoologică Sibiu, și Grădina e gard în gard cu Muzeul Astra, am decis să trecem pragul și la vecini și să ne bucurăm de o plimbare plăcută printre căsuțele vechi.
Amplasament
Muzeul este situat în strada Pădurea Dumbrava nr 16-20, Sibiu.
Program de vizitare: 08 – 20.00 (de reținut că este deschis zilnic). Tarife de acces: 25 lei/adulți, 7 lei/copii, cu tarife reduse pentru grupuri și abonamente pentru familii.
Exponate și evenimente
Plimbarea a fost mai mult decât plăcută pentru că am nimerit în mijlocul Festivalului Hungarica, un festival cu accente medievale, cu mâncare bună (cel mai bun gulaș din viața mea de la Gulyas Master) și cele mai bune gogoși, nu știu de la cine, dar extraordinare.
Vlad a tras cu arcul, copiii s-au uitat pe la tarabe, iar pe mine m-au încântat rezultatele meșteșugurilor tradiționale expuse acolo, de exemplu împletitul pănușilor de porumb sau broderia cu panglici.
Aproape în fiecare week-end au loc diverse activități acolo, așa că dacă sunteți din Sibiu, ar fi ideal să vă luați abonament. Îmi aduc aminte că am mai vizitat odată acest muzeu, acum mai mulți ani, și era în decembrie și aveau un eveniment gen ”tăiatul porcului”.
Casele sunt superbe, iar muzeul este foarte mare, vă trebuie câteva ore bune să-l parcurgeți.
Dacă aveți copii mari (noi am mai fost cu o familie), îi puteți provoca să găsească acea casă despre care se spune că ar fi inspirat designul bancnotei de 10 lei. Noi le-am dat copiilor mari o bancnotă și le-am zis că o pot cheltui dacă găsesc casa. (N-au găsit-o 😀 )
Muzeul are și diverse locuri de joacă și atracții pentru copii, de exemplu Morile miniaturale, care sunt pornite la o anumită oră și le puteți vedea în funcțiune.
Vă puteți întâlni și cu diverse animăluțe, există chiar și o casă a pisicilor, unde sunt multe pisici adunate.
Alte muzee ale satului vizitate:
Muzeul viticulturii și pomiculturii Golești Argeș
Satul pescăresc tradițional (case dobrogene)
Am fost la Muzeul Astra acum cativa ani, cred ca acum 5 ani, cam asa. Fara sa-mi dau seama, am mers cu asteptari mari :D, pentru ca auzisem ca e foarte frumos.
Este frumos, casutele sunt minunate, spatiul e generos, verde, dar am fost putin (mai mult) dezamagita. Pentru ca nu mai fusesem in niciun fel de muzeu al satului si ma asteptam, poate in mod nerealist, ca interiorul casutelor sa fie mai intretinut (varuit si amenajat minimalist, cu geamuri curate si perdelute) sa arate ca si cum ar fi fost cat de cat locuite, ca demult.
Cred ca aveam asteptari exagerate pentru ca muzeul are nevoie de bani ca sa poata face toate astea.
Dar am scris asta pentru ca poate sunt si altii ca mine care n-au mai fost niciodata intr-un muzeu de acest gen si isi imagineaza altceva.
Din pacate n-am prins atunci niciun festival, dar timpul petrecut in interior a fost frumos si asa.
Am vazut si cateva case mobilate si aranjate, dar putine. Multe dintre ele sunt, intr-adevar, incuiate.
Foarte frumos! Mai ales că organizează diverse evenimente, care animă locul. Am vizitat în urmă cu câțiva ani Muzeul Satului Bănățean de la Timișoara, un loc foarte frumos, dar complet lipsit de viață. Deși ghidul care ne însoțea se străduia să ne povestească tot felul de lucruri, adolescenții cu care eram (cam 20 români și tot atâția elvețieni :)) s-au plictisit rapid de prelegere, așa că a trebuit s-ao scurtăm.
Am revenit, desi acum cateva zile eram sigura ca terminasem tot ce aveam de zis :))
Ieri am fost sa vizitam Cetatea de Scaun a Sucevei si, langa ea, am gasit Muzeul Satului Bucovinean.
E mult mai mic decat cel din Sibiu, are in jur de 30 de case, pe o suprafata mica, cat sa incapa toate.
Casutele sunt frumoase, specifice doar zonei Bucovinei. Cea mai frumoasa dintre toate era … crâșma :)), m-as fi mutat in ea.
In mod nesperat (nu mai aveam asteptari) aici am gasit ceea ce visam demult: casutele sunt amenajate ca si cum ar fi acum locuite si sunt curate, varuite, ingrijite. La geamuri au perdelute brodate si flori, iar inauntru sunt tot felul de lucruri (mobila, costume populare, covoare, oale si tot felul de obiecte folosite demult). Se poate intra in holul fiecareia pentru a se observa cum sunt aranjate camerele. “Satul” are si o scoala si o bisericuta.
De la casa de bilete se pot cumpara casute de lut micute, cat sa incapa in palma. Sunt cam scumpicele (17 lei), dar mi-am luat una, ca s-o pun langa celelalte cinci pe care le aveam acasa.
Inainte sa scriu comentariul am dat o cautare sa vad daca ati ajuns aici, ca sa vad daca mai are rost sa scriu. Am vazut c-ati ajuns, dar n-ati mai apucat sa intrati pentru ca era foarte tarziu.
Cand veti mai avea drum in zona poate veti merge, cred ca-ti va placea.