La ediția aniversară de patru ani a Clubului Doamnelor de Miercuri am discutat despre Sticlăreasa de Tracy Chevalier, în prezența traducătoarei Veronica D. Niculescu. A fost o ediție superbă în care Veronica ne-a bucurat cu prezența ei diafană și cu poveștile din intimitatea ei de traducătoare și scriitoare. Mereu întâlnirile cu profesioniști din domeniul literar sunt speciale, pentru că ne deschid portița spre o lume pe care, altfel, n-avem cum s-o cunoaștem.
Sticlăreasa de Tracy Chevalier e încă unul dintre romanele alese pentru club care m-au surprins într-un mod foarte plăcut (la fel ca și Caietul interzis de Alba de Cespedes). Dacă acceptăm convenția literară prin care timpul curge altfel în Veneția, atunci o să ne placă această poveste întinsă pe mai multe secole și care nu e doar despre arta sticlăritului din Murano, ci și despre emanciparea femeilor.
La club, Veronica D. Niculescu a spus ceva care mi-a rămas în minte: pentru ca o femeie să reușească nu-i suficientă o viață de om ca să facă asta în timpul real, are nevoie de secole pentru a reuși, pentru a-și demonstra măiestria și a-i fi apreciate talentul sau iscusința.
Poate că și de asta, Tracy Chevalier a ales să spună povestea Orsolei Rosso, sticlăreasa din Murano, pe parcursul mai multor secole, pe măsură ce lumea se schimba și rolul femeii începea să capete tot mai mult contur și în afara casei, și nu doar în gospodărie. Orsola are nevoie de secole pentru a ajunge de la o biată sticlăreasă, care face mărgele la masa din bucătărie pentru a-și ajuta familia să nu moară de foame, la fondatoarea unei fabrici de mărgele de sticlă, apoi proprietară de magazin, afaceristă și sticlăreasă respectată.
În jurul Orsolei gravitează o mulțime de alte personaje-femei, femei puternice care își iau viața în propriile mâini și, în funcție de talente și de interese, dar și de oportunități, reușesc să-și atingă scopurile. Le menționez aici pe Laura Rosso, mama ei, o adevărată matriarhă, care reușește cu o singură privire să-și domolească fiul nărăvaș, Monica, o fiică de pescar devenită soție de sticlar, care ține casa cu mână de fier și Luciana, o fată aproape culeasă de pe stradă și care ajunge să preia frâiele întregii familii la un moment.
Într-un interviu, Tracy Chevalier a spus că o ficțiune istorică bună este cea care prezintă nu doar trecutul, ci și prezentul și probabil că de aceea a ales să aducă povestea până în zilele noastre, făcând un cerc complet de la ciuma din secolul 16 până la pandemia din 2020.
Povestea familiei Rosso este una amplă, astfel că Chevalier nu recurge la prea multe artificii stilistice și reușește să înglobeze foarte frumos ficțiunea în adevărul istoric.
Saga familiei Rosso este o poveste de dragoste și nu doar între un bărbat și o femeie, ci și între om și meșteșugul lui: sticlăria. Dacă ați fost la Veneția și ați vizitat și insula Murano, și mai ales dacă nu, atunci această carte, care ne introduce în tainele sticlăriei muraneze, o să vă placă foarte mult!
La mulți ani Clubului Doamnelor de Miercuri!
”Venețienii se plângeau că orașul lor devine un parc de distracții, dar Orsola știa că atâta timp cât canalele Veneției puțeau a canalizare, camerele sale erau întunecate și umede, oamenii săi melancolici și sarcastici, orașul avea să-și păstreze adevărata natură, care era atât de seducătoare. O perlă are nevoie de nisip ca să fie frumoasă; frumusețea vine de la cicatricea de pe buză, de la strungăreață, de la sprânceana strâmbă.”
