Nu toți profesioniștii desăvârșiți sunt și buni vorbitori. Dar când cineva reușește să fie ambele – o forță scenică și o voce narativă magnetică – rezultatul este aproape unic. Așa este actrița Maia Morgenstern pe care am avut privilegiul s-o ascult în dialog cu Silvia Ciubotaru la Festivalul Ideo Ideis, ediția aniversară cu numărul 20. Este unul dintre foarte puținii oameni pe care aș putea să-i ascult ore întregi vorbind despre orice.
Cu o tonalitate caldă, cu o vervă rară și un vocabular bogat, Maia Morgenstern transformă chiar și cel mai banal detaliu biografic într-un act artistic și nu se ferește să spună adevărul cu voce tare, inclusiv pe cel despre sine.
„Am fost o adolescentă imposibilă, nu te înțelegeai cu mine”, a recunoscut actrița cu un zâmbet sincer.
Dar tocmai acel trecut „imposibil” o face astăzi atât de prezentă și de autentică. „Trecutul îmi e prețios, așa cum a fost, cu toate greutățile și dificultățile”, a mărturisit ea.
Copilăria Maiei nu a avut televizor. În schimb, a avut o poartă magică spre imaginație: teatrul radiofonic. Când era pedepsită și n-avea voie să asculte teatru radiofonic la radioul mare, mama îi dădea pe furiș un radio cu tranzistori, pe care îl ascundea sub pernă. Prin acele voci și povești invizibile, orizontul ei cultural s-a lărgit.
„Am avut privilegiul să ascult interpretări excepționale, piese din repertoriul internațional. Acolo mi-am desăvârșit educația artistică.”
Și mai ales imaginația. În lipsa decorurilor vizuale, teatrul radiofonic îi cerea să construiască totul cu ochii minții. Și așa s-a născut gustul pentru dramaturgie. Nu un drum simplu, pentru că „nu e ușor să citești dramaturgie, îți trebuie exercițiu.”
De la teatrul de păpuși în aer liber la spectacole de operă, balet și concerte, copilăria ei a fost un lung drum inițiatic prin artă, iar pentru asta le este profund recunoscătoare părinților.
Într-un alt registru – mult mai personal și vulnerabil – Maia a povestit despre momentul în care a realizat că vrea să fie actriță și despre teama de a spune acest lucru cu voce tare.
„N-am avut curajul să spun că vreau să mă fac actriță. Era o meserie discreditată. Când mă întrebau colegii unde dau la facultate, mințeam.”
Tatăl a fost cel care a intuit adevărul și i l-a spus direct: „Tu vrei să dai la actorie și ți-e rușine s-o spui.”
A fost doar începutul unui parcurs plin de obstacole, căci la vremea aceea erau 500 de candidați pe un loc la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, unde se scoteau anual la concurs doar 4 locuri pentru fete și 4 pentru băieți.
În discuția despre cum ne influențează tehnologia viețile, Maia Morgenstern a vorbit cu sinceritate despre nevoia de a-ți proteja spațiul interior:
„Țin foarte mult la zonele mele de umbră și le apăr. Îmi apăr cuibul, care poate să însemne mintea mea, tribulațiile mele, mentalitățile mele.”
Iar pentru adolescenții de azi a avut un singur mesaj fundamental:
„Să-și urmeze cu curaj visurile și tot ce-și propun.”
În final, o idee care a rămas cu mine, ca o lecție de viață și de artă:
„Un mare actor trebuie să fie și un mare intelectual. Și o conștiință civică.”
Și, poate cel mai emoționant gând din prima mea seară la Ideo Ideis, un mesaj de recunoștință adresat de una dintre cele mai mari actrițe ale noastre publicului spectator:
„Sunt profund recunoscătoare fiecărui om care alege să lase orice altceva – indiferent că e bun sau rău – și vine să existe împreună cu noi în spațiul teatrului.”
