Anul ăsta n-am făcut eu prea mult turism în România, dar o parte din ce-am făcut a fost cu scop cultural. După drumeția pe munte până la Cabana Caraiman pentru turneul Stradivarius și excursia de weekend la Alexandria pentru festivalul Ideo Ideis a urmat o scurtă vizită la mare pentru concertul Madrigal la răsărit, de pe plaja Zoom din Constanța.
Urmăresc constant evenimentele corului Madrigal, dar nu știu cum de mi-au scăpat în alți ani seriile de concerte susținute la Constanța, și nu doar cel de la răsăritul soarelui, ci și cel de la Delfinariu. Anul acesta, însă, a fost cu noroc și am reușit să rezerv bilete gratuite pentru accesul la Madrigal la răsărit.
Concertul a avut loc la ora 5.30 pe plaja Zoom, fix la timp pentru ca soarele să răsară pe unul dintre cântecele mele preferate ale corului Madrigal – Fluierașe și buciume (compus de Mihai Moldovan). Noi am stat pe mijlocul tribunelor și nu s-a văzut soarele decât când a urcat mai sus, dar dacă vă așezați în stânga (cum priviți la cor) o să vedeți soarele fix când iese din mare.
Accesul la concert s-a făcut când afară era încă întuneric, deci a fost o experiență interesantă să coborâm scările spre plajă prin beznă (dacă aveți mobilitate redusă, căutați calea de acces pe jos, sigur trebuie să existe o posibilitate).
Pentru că era imposibil să ajungem acolo direct din București, am luat o noapte de cazare în Constanța și, în bombănelile copiilor, ne-am trezit la ora 4 pentru a ajunge mai din timp pe plajă. Mereu mi-am dorit să fiu pe plajă așa devreme dar, pentru că nu sunt o persoană matinală, nu prea am reușit niciodată. Cu ocazia concertului, am rămas ulterior pe plajă și a fost foarte plăcut să mă bucur de câteva ore mai liniștite și mai puțin arzătoare.
Extras din comunicatul de presă despre concertul Madrigal la răsărit:
Peste 6.500 de spectatori au întâmpinat răsăritul soarelui pe acordurile live ale Corului Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, într-o experiență imersivă în care frumusețea și grația muzicii s-au împletit cu spectacolul grandios al naturii – un dar pe care Madrigalul îl face publicului de pe litoral al treilea an consecutiv, de Ziua Marinei Române și Sfânta Maria.
Parte a SEAS 2025 – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului (ediția a IV-a), evenimentul-concept MADRIGAL LA RĂSĂRIT a oferit spectatorilor o experiență emoțională profundă, la granița dintre sacru și uman. Programul a inclus lucrări din spații culturale îndepărtate – Statele Unite, Portugalia, Spania, Italia, Letonia și România, unite într-o călătorie sonoră în pas cu Soarele.
MADRIGAL LA RĂSĂRIT a devenit, în doar trei ediții, o tradiție de Ziua Marinei Române și de Sărbătoarea Sfintei Marii la Constanța, atrăgând spectatori de toate vârstele, localnici și turiști deopotrivă, care aleg să trăiască la unison magia primelor raze de soare în largul Mării Negre, alături de Corul Madrigal.
Dirijor Anna Ungureanu | Concept Emil Pantelimon | Scenografia Vladimir Turturica | La pian Abel Corban | Light design: Mircea Mitroi, Ivan Klopov și Ruxandra Ilie | Ingineri sunet: Andrei Marin și Alexandru Sprânceană | Tehnic sunet: Cristian Loviște, Dan Gheorghe și Laurent Larzilliere | Organizare Leila Popovici
