O faptă 100% bună cu doar 2%

În ţara noastră locuiesc, conform ultimelor statistici, aproximativ 19 milioane de oameni. Nu ştiu câţi sunt copii, câţi sunt adulţi, câţi muncesc şi câţi nu. Să zicem că un sfert e populaţie activă, adică vreo 4,5 milioane de oameni. Dintre aceşti 4,5 milioane, poate doar jumătate sunt interesaţi de o cauză. De salvarea Roşiei Montane,…

Flori cu bulbi – experiment de plantare

V-am spus că anul ăsta e anul meu în materie de grădinărit, nu? Mai ales în zona încercărilor, că am omorât la plante câte nu pot număra 😀 Însă de data asta o iau mai structurat, citesc literatură de specialitate şi mă pregătesc ca studentul înainte de un examen greu. Am început cu o carte…

O poveste cu un traducător şi o editură

Pentru că multă lume m-a rugat să detaliez puţin povestea mea cu editura Rao, m-am chinuit să aşez câteva vorbe negru pe alb şi iată ce-a ieşit: Aş vrea să încep prin a spune că am tradus peste douăzeci de cărţi pentru Rao. Am început din 2006 şi, o perioadă, am avut o colaborare frumoasă….

Procesul cu RAO

Pentru cine era curios cum a decurs procesul cu RAO, iată: l-am pierdut. Instanţa mi-a respins cererea ca fiind neîntemeiată. Deci să ne înţelegem: eu am tradus, cărţile au fost publicate, eu nu mi-am luat banii. Şi tot cererea mea e neîntemeiată. Ma simt sufocată de atâta nedreptate. Mă simt umilită de faptul că justiţia…

Pic cu pic se face marea

Dragii mei, ştiu că, probabil în ultima vreme sunteţi asaltaţi de cereri de ajutor şi cazuri caritabile. Nu le ignoraţi, oricare ar fi ele. Şi 10-20 de lei contează, chiar dacă vouă vi se pare că nu. Azi o să vă vorbesc de un caz pe care s-ar putea să-l ştiţi deja. În curând, mai…

Obţinerea răsadurilor de legume – ghid pentru începători

V-am promis categorii noi pe blog anul acesta, iar una din ele este cea de Grădinărit. Articolele despre grădinăritul în… grădină vor fi scrise de noua colaboratoare a blogului, Liviana, iar cele despre grădinăritul în locuri mai puţin obişnuite vor fi scrise de mine şi de, posibil, alţi colaboratori. Pentru că timpul trece şi mai…

La cumpărături – pâine pentru sandvişul copiilor

Din motive diverse pe care nu le mai înşir aici, prefer să cumpăr pâinea pentru sandvişul de grădiniţă al Elizei (ea este la program scurt şi nu primeşte nimic de mâncare acolo, în afară de cornul şi laptele pe care educatoarea îl pune direct în ghiozdănele). Întâmplarea a făcut să descopăr aceste două sortimente de…

La cumpărături – pate de ficat Via

Am găsit întâmplător acest pate pe rafturile unui hipermarket, scria mare “natural” pe el şi am luat borcanul să citesc ingredientele ca să mă amuz. Am rămas surprinsă, totuşi, că lista ingredientelor era destul de redusă şi nu conţinea nimic care să semene cu un compus din cartea de chimie. Iată ce scrie pe etichetă:…

La cumpărături

Începând de azi vom avea o dată pe săptămână, lunea, o nouă categorie: la cumpărături. Aici vă voi prezenta (atenţie, nu recomanda!) un produs pe care l-am cumpărat eu şi care mi s-a părut nou/la ofertă/interesant/util etc. În funcţie de produs, vă voi spune ce conţine, cum arată şi dacă sunt mulţumită de el şi…

(Raw)veganii şi vegetarienii versus restul lumii

Aş vrea să stabilim clar de la început că această postare nu este un atac la adresa persoanelor care au adoptat o dietă crud-vegană sau vegetariană. Îi admir foarte mult pe aceşti oameni pentru că au o trăsătură de caracter care mie îmi lipseşte cu desăvârşire: sunt foarte puternici. Au tăria să renunţe la aşa-zisele…