Este una din cele mai frumoase obiecte de Crăciun făcute de mine, cred că a surclasat colindătorii din 2009. Am muncit ceva la el pentru că nu am avut timp liber prea mult, însă a meritat. Până şi Miha (căreia nu-i plac chestiile artizanale) a spus că e o felicitare cu Moş Crăciun foarte frumoasă!
Materiale: tipar, etamină (pânză Aida), fir mouline roşu, negru, alb, piersică, roz, carton pentru felicitare (ce culoare vreţi voi, eventual pre-decupat, dacă nu, îi decupaţi voi o fereastră).
Mod de realizare: se coase Moş Crăciunul în punct de cruciuliţă, cu conturul făcut în cusătură în urma acului. Ochii se fac cu noduri franţuzeşţi (aici un video cum se fac nodurile, înfăşuraţi aţa de trei ori ca să iasă bine). Se taie etamina ca să se potrivească în felicitare şi se lipeşte pe spatele cartonului decupat. Eu am avut felicitări pre-decupate, astfel că erau formate din trei părţi. Una din părţi era cea cu fereastra, a doua acoperea spatele Moş Crăciunului şi a treia e cea pe care voi scrie urarea. Dacă aveţi o felicitare simplă, lipiţi o bucată de carton sau de hârtie albă peste spatele etaminei ca să acoperiţi spatele cusăturii. Decoraţi cu două frunzuliţe tăiate cu foarfeca zimţată din carton verde şi o pietricică roşie (sau un năsturel sau un cerculeţ făcut din carton roşu) ca să sugereze o creangă de ilice.
Mai multe detalii în pagina de revistă din care m-am inspirat, o am de mult, nu mai ştiu ce revistă a fost.
Alte idei cu Moş Crăciuni:
Nu doar frumoasa. E superba! Recunosc o opera de arta when I see it 😛 Am zis eu de patine ca sunt frumoase dar felicitarea asta le intrece pe toate!
bravo, Laura! e superba! =D>
Minunata!!!
ce frumusete! se cunoaste ca e mai muncita:)
Frumoasa si migaloasa. mama mea obisnuia sa lucreze pe etamina cusaturi din astea, erau chiar frumoase la vremea lor, dar la o felicitare lucrata astfel chiar nu m-as fi gandit.
vavaly
ceau
imi place