Narine Abgarian: Un dialog despre scris, critică și relația cu cititorul

Recent, la Teatrul Odeon, am avut privilegiul de a o asculta pe scriitoarea armeană Narine Abgarian în dialog cu Marius Constantinescu și, pentru oricine cochetează cu ideea de a se apuca (sau ca mine, de a continua) să scrie, întâlnirea a fost un masterclass de smerenie și integritate artistică.

Înainte de a intra în subiectul articolului, aș vrea să menționez ceva care mi-a rămas în minte de la întâlnirea cu ea, dincolo de orice altceva a mai spus: în mijlocul unei lumi „în flăcări”, Narine ne reamintește să căutăm și să savurăm în continuare micile bucurii. „Cine are nevoie de un milion de dolari când are pâine cu unt sau o supă cu urzici?” a spus scriitoarea râzând și, în momentul acela, toți am rezonat profund cu ea, căci aceste detalii banale sunt, de fapt, ancorele noastre în umanitate.

Și, pentru că au fost multe sfaturi utile pentru scriitori, am distilat notițele pe care mi le-am luat și vă prezint câteva „pastile” de înțelepciune extrase din experiența uneia dintre cele mai iubite voci ale literaturii contemporane, privite prin prisma celui care scrie.

1. Distanța ca instrument de lucru

Narine scrie despre Berd, orașul său natal, dar a mărturisit un detaliu tehnic esențial: nu poate scrie de acolo.  „Am nevoie de distanță. Scriu din dor de patrie.”

Pentru un scriitor aspirant, aceasta este o lecție despre perspectivă. Uneori, ești prea aproape de subiectul tău pentru a-l vedea clar. Distanța (fizică sau temporală) transformă emoția brută în literatură, permițându-ți să extragi esența dincolo de zgomotul prezentului.

2. „Măgarul din Berd” și rezistența la critică

Relația cu critica este, probabil, cel mai spinos subiect pentru un debutant. Narine a fost sinceră: la început, fiecare critică era o săgeată în inimă. Însă soluția ei a fost una radicală: încăpățânarea de a rămâne ea însăși.

• Nu te adapta la critici: Dacă încerci să mulțumești pe toată lumea, îți pierzi vocea.

• Ignoră zgomotul: Ea a încetat să mai citească criticii pentru că aceștia nu reprezintă o sursă de cunoaștere sau un stimul de schimbare reală.

• Fii un „măgar”: În sensul bun al cuvântului (așa cum sunt numiți oamenii din Berd). Păstrează-ți direcția în ciuda piedicilor.

3. Onestitatea față de cititor (nu față de expert)

Narine preferă să lase criticii să discute între ei, în timp ce ea rămâne în dialog cu cititorul. Secretul? Onestitatea. Un scriitor nu trebuie să „inventeze” o poveste în sensul artificial al cuvântului. Narine spune simplu: „Încep să scriu și povestea vine după.” Scrisul nu este un exercițiu de inginerie, ci unul de descoperire. Dacă ești onest cu tine, cititorul va simți asta și te va urma oriunde.

4. Fiecare păsărică are propria crenguță

Într-o lume literară dominată de orgolii, Narine ne oferă o lecție de modestie. Deși îi admiră pe Faulkner, Marquez sau Cehov, ea nu încearcă să fie „următorul mare clasic”.

„Fiecare păsărică are propria crenguță și cărțile pe care le scriu eu vor servi cuiva la un moment dat să urce la un alt nivel.”

Fac o paranteză aici ca să spun că fix asta am gândit și eu când m-am apucat să scriu povești de dragoste contemporane care să fie un pic mai mult decât „romance”-urile care s-au scris până acum. N-o să devin următorul clasic în viață, dar poate că felul în care scriu eu o să inspire pe altcineva, și această nișă care nu există la noi în momentul de față se va dezvolta și va ajunge să producă milioane de lei la fel ca în străinătate, susținând o industrie care are nevoie și de cărți comerciale care să producă bani.

5. Frica de a deveni o caricatură

Poate cea mai profundă mărturisire a fost legată de „scânteia” creativă. Narine se teme de momentul în care nu va ști să se oprească.

• Scânteia nu e veșnică: Recunoașterea limitelor propriului talent este un act de curaj.

• Evită forțarea: Atunci când scrii doar pentru că „trebuie”, riști să te transformi într-o caricatură a propriului tău stil.

Concluzii pentru scriitorul din tine:

• Nu încerca să controlezi povestea, las-o să vină spre tine!
• Și, mai presus de toate, păstrează-ți „încăpățânarea” de a scrie așa cum simți, nu cum ți se dictează.

Mulțumim editurii Humanitas că ne-a prilejuit această întâlnire deosebită, interpretului Anton Brainer care a făcut traducerea simultană, actriței Ioana Mărcoiu care a citit un fragment din cea mai recent tradusă carte a scriitoarei – Oameni care vor fi mereu cu mine (traducere Luana Schidu) și lui Marius Constatinescu care a știut să pună întrebările potrivite pentru ca Narine să ne emoționeze, să ne amuze, să ne întristeze și să ne încânte cu răspunsurile ei!

Notițe de la întâlnirea cu Narine Abgarian de anul trecut: Dacă mi-aș fi planificat această carte, probabil că n-aș fi scris-o!

Recenzia cărții pentru copii a lui Narine Abgarian, Maniunea, o carte cu amintirile ei din copilărie, de un deliciu desăvârșit!

Recenzia cărții Simon de Narine Abgarian.