Deși mi-aș dori din tot sufletul să aloc fiecărei cărți câte un articol separat, din păcate nu prea am timp, așa că o să-mi adun recomandările în câte un singur material, combinate pe edituri. Azi, vă recomand câteva cărți de la editura Litera care mi-au plăcut nu mult, ci foarte mult, în ultima vreme.
Sandwich, de Catherine Newman (traducere Valentina Georgescu)
Sandwich de Catherine Newman este una dintre acele cărți care surprind cu multă duioșie o etapă a vieții despre care nu se scrie atât de des. Romanul vorbește despre sentimentul de a fi „la mijloc”, prins între copiii care cresc și își construiesc propriile vieți și părinții care îmbătrânesc și încep să aibă nevoie de tine. Este o carte despre griji care par să se înmulțească odată cu anii, despre menopauză și schimbările pe care le aduce, despre regrete vechi și despre încercarea de a te împăca cu alegerile făcute când erai cu totul alt om.
E despre cuibul rămas gol după plecarea copiilor de acasă, despre cum se transformă relația de cuplu odată cu această schimbare și despre iubirea care capătă forme diferite atunci când ești, în același timp, și copil, și părinte. Personajele sunt imperfecte, vulnerabile și tocmai de aceea foarte ușor de recunoscut.
În același timp, Sandwich este și o lectură excelentă pentru vacanță. Acțiunea se petrece în timpul concediului anual al familiei la Cape Cod, iar atmosfera de vară, cu plajă, mese în familie și ritualuri repetate an de an, îi dă cărții un farmec aparte. Iar unul dintre detaliile care m-au amuzat cel mai tare este că, deși copiii sunt deja adulți, părinții tot cară după ei sacoșa cu găletușe și lopățele pentru plajă. Se pare că unele lucruri nu se schimbă niciodată.
Corespondenta, Virginia Evans (traducere Andreea Năstase)
În ultima vreme am observat că mă atrag tot mai mult romanele despre bătrânețe, mai ales cele care au în centru femei aflate într-o nouă etapă a vieții. Mă interesează felul în care se adaptează după plecarea copiilor de acasă, cum gestionează singurătatea, schimbările aduse de vârstă și ce reușesc să construiască mai departe dincolo de toate acestea.
Corespondenta de Virginia Evans este una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit pe această temă și înțeleg de ce a câștigat Women’s Prize for Fiction în 2026.
Protagonista, Sybil, trecută de șaptezeci de ani, este un personaj care mi-a rămas în minte mult după ce am terminat cartea. O cunoaștem prin scrisorile pe care le trimite și le primește, iar din această corespondență se conturează o viață plină de preocupări, de prietenii, de lecturi și de încercări de a rămâne conectată la lume.
Face parte dintr-un club de grădinărit, merge la cursuri universitare de literatură, citește enorm, le scrie autorilor preferați (de ex Joan Didion) și, uneori, primește chiar și răspunsuri. Mi-a plăcut enorm această pasiune neobosită pentru cărți și curiozitatea cu care continuă să învețe și să descopere lucruri noi.
În același timp, Sybil privește cu sinceritate spre propriul trecut și se întreabă dacă greșelile făcute în tinerețe mai pot fi îndreptate. Romanul vorbește despre regrete, despre relațiile cu cei dragi și despre șansa de a schimba ceva chiar și atunci când pare că cea mai mare parte a vieții a trecut deja.
Dincolo de povestea în sine, am apreciat imaginea unei femei în vârstă care refuză să fie definită doar de anii din buletin și continuă să fie prezentă, curioasă și implicată. Corespondența este o lectură delicată, dar plină de semnificații, care invită la reflecție asupra felului în care îmbătrânim și asupra vieții pe care alegem să o construim la orice vârstă.
Trei femei, Lisa Taddeo, editura Litera (traducere Carmen Bourceanu)
Trei femei de Lisa Taddeo este una dintre acele cărți despre care marketingul spune că sunt despre sexualitatea feminină, dar, în realitate, miza ei este cu totul alta. Dincolo de relații și dorință, cartea vorbește despre abuz și despre formele subtile prin care acesta se instalează, mai ales atunci când este mascat de iubire, admirație sau putere. Cele trei protagoniste, Maggie, Lena și Sloane, au vieți foarte diferite, însă fiecare dintre ele se confruntă, în felul ei, cu dezechilibre de putere și cu relații care le modifică profund felul în care se privesc pe ele însele.
Povestea care mi-a rămas cel mai puternic în minte este cea a lui Maggie, adolescenta manipulată de profesorul ei. Mai mult decât abuzul în sine, m-a impresionat felul în care acesta este construit, pas cu pas, prin ceea ce astăzi numim grooming ( manipularea graduală a unui copil pentru a facilita exploatarea sau abuzul asupra acestuia).
Profesorul îi citește romanul preferat, Amurg, și începe să reproducă, aparent întâmplător, scene romantice din carte, transformând ficțiunea pe care Maggie o iubește într-un instrument de manipulare. Tocmai această suprapunere dintre fantezia adolescentină și realitate face ca victima să nu înțeleagă, ani la rând, ce i s-a întâmplat cu adevărat. Mi s-a părut una dintre cele mai tulburătoare reprezentări ale acestui tip de abuz pe care le-am întâlnit în literatură și m-a dus un pic cu gândul la Vanessa mea cea întunecată de Kate Elizabeth Russell.
Dintre cele trei povești, aceasta este și motivul principal pentru care aș recomanda cartea. Povestea Linei mi s-a părut, la rândul ei, sensibil construită, în timp ce cu experiența lui Sloane am empatizat mai puțin și am rămas cu impresia că a rămas intenționat ambiguă. Chiar și așa, Trei femei este o lectură care ridică întrebări importante despre consimțământ, manipulare și felul în care ajungem, uneori, să confundăm controlul cu iubirea.
Trei femei a apărut la editura Litera în 2020 și între timp a fost și ecranizată sub forma unui serial (îl găsiți pe HBO Max). Am citit cartea asta abia cum din dorința de a o compara cu „Zece femei”, cartea pe care am avut-o la clubul editurii Univers.
Toate trei cărțile sunt lecturi bune pentru vară/plajă, mai ales prin prisma faptului că au capitole scurte, care pot fi citite cu întreruperi între „mama, vreau înghețată” și „tata, vreau în apă!” 😀
