Născută în Austria, dar stabilită la Berlin, Usch Luhn este una dintre cele mai îndrăgite autoare de literatură pentru copii în limba germană. A studiat literatura și jurnalismul și a lucrat în domeniul emisiunilor radio și de televiziune pentru copii. În 20 de ani a publicat aproape 250 de cărți, care au fost traduse în numeroase limbi și s-au vândut în peste 1 milion de exemplare. Cărțile sale se bucură de un succes imens și în rândul micilor cititori din România:
Seria „Luna Wunderwald” (Luna și pădurea magică, trad. Ioana-Elisabeta Ursu) – DPH a publicat 8 volume între 2022 și 2025. Seria este publicată de asemenea în Rusia și Turcia.
Seria „Lilly’s Magic Shoes” (Sofia și pantofii magici, trad. Teodora Tănase) – DPH a publicat 4 volume
Drepturile de traducere au fost vândute în Ungaria, Italia, România, Rusia, Ucraina și Armenia.
Seria „Ponyherz” (Aventuri cu ponei, trad. Andreea Ileana Pop) a fost vândută în Slovenia, Republica Cehă, lumea arabă, Danemarca, Ungaria, Suedia și România.
Vânzările la nivel național sunt copleșitoare. Carlsen a vândut aproape 1 milion de exemplare din „Ponyherz”. Editura urmează să publice volumul nr. 27 în 2027.
La Festivalul Nod, Usch a fost o prezență vivace, zâmbitoare, vorbăreață care a cucerit orice persoană cu care a intrat în contact. A fost o plăcere să-i iau un interviu!
1. În copilărie obișnuiați să inventați povești trăsnite atunci când făceați câte o boacănă. Dar începutul dumneavoastră ca scriitoare a fost, de fapt, legat de radio și televiziune. Cum s-a produs trecerea de la a inventa povești pentru dumneavoastră la a scrie povești pe care să le publicați?
Lucram la radio și acolo am învățat să scriu scenarii. Speram să ajung să scriu scenarii pentru cinema și televiziune. Apoi am început să lucrez la televiziunea pentru copii, după experiența de la radio. Și am fost foarte dezamăgită, pentru că nu-mi plăceau poveștile pe care le cream acolo. Erau povești cu jocuri și foarte scurte.
Primeați o temă pe care trebuia să o transformați într-o poveste? Nu erau ideile dumneavoastră?
Da, și nu-mi plăcea. Eram realmente uimită că nu aveau mai multe idei și am încercat să scap de locul acela de muncă. Mi-am dat seama că există o singură soluție: trebuie să scriu singură poveștile pe care vreau să le scriu. Pentru mine și pentru edituri. Și acesta a fost începutul drumului meu ca autoare: să scriu povești și să le trimit editurilor.
2. Cum ați ajuns să iubiți literatura pentru copii? De unde vine această legătură atât de puternică pe care o aveți cu cărțile pentru copii?
Întotdeauna mi-a plăcut foarte mult literatura pentru copii. Există o poveste interesantă pe care nu am spus-o până acum. Am învățat să citesc foarte repede când am început școala, iar bunicul meu mergea cu mine la bibliotecă, pentru că eram foarte săraci și nu aveam bani să cumpărăm cărți. Primeam cărți doar de Crăciun și de Paște sau la sfârșitul anului școlar. Dar exista o mică bibliotecă a bisericii și acolo lucra o femeie foarte drăguță. Bunicul meu mă ducea la bibliotecă să împrumut cărți.
Abia când am crescut mi-am dat seama că bunicul meu era aproape analfabet. Făcuse doar trei ani de școală din cauza războiului și îi trebuia o lună ca să citească o carte. Și, în ciuda acestui handicap, îi plăcea enorm să citească. Asta este foarte important pentru mine. De la el am învățat dragostea pentru cărți.
Am terminat secțiunea pentru copii a bibliotecii când eram în clasa a treia și am întrebat: „Acum ce mai pot să citesc?”. Bibliotecara mi-a oferit cărți din secțiunea pentru adulți. Erau cărți de Pearl S. Buck și alte povești mai vechi. Probabil că nu le înțelegeam pe toate, dar le citeam pentru că voiam să citesc.
3. Sunteți și cititoare de literatură pentru copii, dar și autoare. Cum vedeți piața germană de carte pentru copii în comparație cu alte culturi, în special cu literatura britanică sau anglofonă?
Îi iubesc foarte mult pe autorii britanici. Îl ador pe Roald Dahl. Cred că literatura britanică pentru copii este mult mai nebunească. În Germania, uneori editorii spun: „Asta nu este potrivit pentru copiii de opt sau nouă ani, este prea dur, prea nebunesc”. La editura Ueberreuter, editoarea mea este americano-germană și are un alt mod de a privi lucrurile. Dar, de exemplu, editoarea mea de la Ravensburger se teme mereu că fetele s-ar putea speria și îmi spune că trebuie să mai îndulcesc lucrurile. Eu mă lupt mereu pentru stilul meu.
În Germania există și o preocupare foarte mare pentru reprezentarea egală a genurilor. De exemplu, în Aventuri cu ponei, mama coace un tort. Și mi s-a spus: „De ce nu poate tatăl să coacă tortul? Și bărbații ar trebui să facă ceva în bucătărie”.
Eu am răspuns că tatăl este în pădure, unde lucrează ca pădurar. Conform statisticilor, la nivel mondial, aproximativ 95% dintre pădurari sunt bărbați. Dar mie mi s-a spus: „Ne-ar plăcea să avem o femeie pădurar în carte”.
Eu am argumentat că 95% dintre pădurari sunt bărbați, dar editoarea mi-a răspuns că sunt 95% bărbați tocmai pentru că fetele nu știu că pot avea și ele această meserie, pentru că nu este scris despre asta în cărți.
4. V-a rămas în minte o reacție anume a unui copil la una dintre cărțile dumneavoastră, în timpul unei lecturi sau al unei întâlniri?
Am mers odată într-o școală din Austria și am citit din cartea Küsse regnen nicht vom Himmel (Săruturile nu cad din cer) – o poveste despre o adolescentă care se îndrăgostește de un băiat paraplegic, care joacă rugby în scaunul cu rotile. La un moment dat, unul dintre băieții din clasă a leșinat. În pauză am aflat că fratele lui avusese un accident cu o săptămână înainte și nimeni nu știa ce avea să se întâmple cu el. Era posibil să ajungă într-un scaun rulant. Nimeni din clasă nu știa asta. Când băiatul a auzit povestea mea, s-a speriat atât de tare la gândul că fratele lui ar putea ajunge în aceeași situație, încât a leșinat.
5. Ați spus că vă doriți ca poveștile dumneavoastră să fie moderne și să vorbească despre oamenii de astăzi. Ce s-a schimbat cel mai mult în lumea copiilor de când ați început să scrieți?
Cred că s-a schimbat foarte mult conceptul de familie. De exemplu, am auzit că în Berlin aproximativ 60% dintre locuințe nu mai au cuptor în bucătărie, ci doar un cuptor cu microunde. Și nu mai au o masă în jurul căreia familia să stea împreună, ci doar acest stil american, în care oamenii stau unul lângă altul, ca la un bar.
Sunt mult mai multe divorțuri și foarte mulți copii sunt singuri, nu au o perspectivă și le este greu să-și găsească prieteni. Eu vreau să arăt această situație și să o descriu, dar fără să-i sperii. Vreau să scriu o poveste care să fie în același timp amuzantă, dar care să aibă în spate și ceva serios.
6. Ați scris foarte multe serii, unele ajungând la un număr impresionant de volume. Știți de la început că o poveste va deveni o serie sau acest lucru se decide pe parcurs? Și cât de mult influențează cititorii continuarea unei serii?
Eu scriu o poveste știind de la început că va fi o serie, dar nu știu niciodată câte volume vor exista. De exemplu, noua serie, Emilia Blumenherz, are patru volume. Haos în școală are doar trei. Luna și padurea magică are opt, iar Aventuri cu ponei are 27. Mulți copii îmi cer să continui unele serii, dar editura nu vrea întotdeauna.
Îmi plac însă și cărțile de sine stătătoare. De exemplu, am o carte intitulată Der Ruf des weißen Pfaus (Chemarea păunului alb – în curs de apariție la Editura DPH), o poveste misterioasă care începe în realitate și apoi trece în zona fantasticului.
Dar cărțile dumneavoastră pentru adolescenți sunt serii?
Nu, sunt cărți independente.
Pentru ce categorie de vârstă sunt scrise?
Pentru aproximativ 12–14 ani. Și am scris și cărți pentru Young Adults, pentru 16–17 ani. Am două povești polițiste și sunt foarte dificile, pentru că în fiecare dintre ele un copil este ucis de un alt copil.
Prima se numește Unschuld (Inocența), iar a doua Herzgespinst (n.m.: cuvânt inventat, nu există o traducere mot-a-mot).
Notă despre cele două romane YA:
Unschuld este un roman YA despre Erik, un adolescent care vrea să evadeze din viața și mediul în care se simte captiv. Întâlnirea cu Isabelle, o fată excentrică de care se îndrăgostește, îi dă sentimentul că ar putea începe o viață nouă. Povestea evoluează însă spre teme precum vinovăția, delincvența și consecințele unor alegeri făcute în adolescență.
Herzgespinst este un thriller psihologic. Julia și Oliver sunt prieteni foarte apropiați încă din copilărie. După ce Oliver se îndrăgostește de misterioasa Shiva, fata este ucisă, iar suspiciunile se îndreaptă spre el. În același timp, Julia este urmărită și trece prin propriile experiențe tulburătoare. Romanul se joacă deliberat cu perspectiva cititorului și cu ideea de narator nesigur (unreliable narrator), astfel încât ceea ce pare adevărat la un moment dat poate fi pus sub semnul întrebării.
7. Ați spus că ați început să scrieți când fiica dumneavoastră avea opt ani. Pe măsură ce ea a crescut, ați simțit vreodată că vă îndepărtați de lumea copilăriei?
Nu, niciodată. Pentru că întâlnesc atât de mulți copii și sunt permanent în contact cu ei, încât nu simt nevoia să renunț la literatura pentru copii. Partenerul meu îmi spune uneori să încerc să scriu o carte pentru adulți, pentru că am foarte multe povești în minte, povești de familie, dar, în acest moment, nu mă interesează.
7. În multe dintre cărțile dumneavoastră, animalele devin adevărați parteneri ai copiilor – ponei, câini, animale magice. Ce credeți că le oferă copiilor această relație cu un animal și ce poate avea ea în plus față de o prietenie între oameni?
Este vorba despre o iubire și o legătură foarte, foarte puternice. Și poți avea întotdeauna încredere în animalul tău. Este important pentru copii să aibă pe cineva căruia să-i poată povesti toate necazurile lor. Îi întreb pe copii despre asta și îmi spun că prietenia cu animalele lor este atât de puternică, încât simt că sunt suflete pereche. Un suflet pereche uman poate pleca, dar o pisică sau un câine îți va fi suflet pereche atât timp cât trăiește.
