„Nopți Albe” de F.M. Dostoievski pe scena unteatru din București

„Oare e suficientă o clipă de fericire pentru o viață întreagă?” spune Visătorul la finalul spectacolului „Nopți Albe” și de atunci mă tot gândesc dacă întrebarea asta e semn de acceptare sau, mai degrabă, de resemnare.

Am văzut „Nopți Albe” de la unteatru sâmbătă și mi-a plăcut foarte mult, mi s-a părut foarte reușit și ulterior am aflat că, deși e în premieră la unteatru, el s-a mai jucat și în 2016 în cadrul spectacolului de licență al studenților de la UNATC, coordonat tot de Andreea Vulpe, și filmat și difuzat de Televiziunea Română în cadrul proiectului Teatru în TVR (disponibil pe Youtube).

Ulterior, spectacolul a fost reluat și dezvoltat în forma pe care o vedem acum și a debutat în octombrie 2025 la Teatrul de stat din Chișinău și acum la unteatru în București.

Ca o paranteză, nuvela „Nopți albe” de F.M. Dostoievski, scrisă în 1848, a devenit, aproape 180 de ani mai târziu, una dintre surprizele literare ale Gen Z datorită BookTokului.

Nuvela a devenit virală pe TikTok, unde tinerii cititori au distribuit impresii, citate și filmulețe despre povestea Visătorului și a Nastenkăi, ceea ce a dus la peste 50.000 de exemplare vândute în Marea Britanie în 2024, unde cartea a ajuns cel mai bine vândut titlu clasic Penguin al anului. Și în România, „Nopți albe” a fost pe locul 1 în topul de vânzări Libris în 2024 și pe locul al doilea în 2025 (și locul 1 la secțiunea beletristică).

Spectacolul „Nopți albe” e unul intim, care surprinde esența poveștii lui Dostoievski într-un decor minimalist. De fapt, toată forța lui stă în dialogul celor doi actori, în felul în care construiesc emoția și ne fac să intrăm în poveste. Marcela Nistor, cu accentul ei moldovenesc, ne-a transportat direct în Petersburg, pe malul Nevei.

De altfel, am avut pe tot parcursul spectacolului, senzația stranie că Marcela Nistor nu joacă un rol, ci e chiar Nastenka. E prima oară când îmi sare în ochi stilul acesta de actorie („method acting”) și mi s-a părut că aduce un plus de autenticitate spectacolului. Abia apoi am căutat pe internet și am descoperit că Marcela Nistor a obținut premiul pentru Cea mai bună actriță la Gala Absolvenților UNATC (2016) tocmai pentru rolul Nastenka, și am înțeles de ce am avut această impresie.

Ca o curiozitate, am mai descoperit, săpând tot pe internet, că actrița a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în legislatura 2021–2025, iar ulterior a fost numită Secretar de Stat la Ministerul Culturii din Republica Moldova.

Mi-a plăcut, de asemenea, și de Alexandru Beteringhe în rolul Visătorului. Cei doi foști colegi de UNATC se completează minunat și, acum că i-am văzut pe ei, parcă nu-mi pot imagina pe altcineva în rolurilor protagoniștilor nuvelei.

Și un detaliu practic: unteatru s-a mutat într-un sediu nou pe lângă Parcul Tineretului, cu o sală mică, dar cu scaune confortabile, ceea ce face experiența și mai plăcută.

Dacă nu ați văzut încă spectacolul, vă invit să o faceți! „Nopți albe” se mai joacă pe 22 noiembrie, așa că aveți ocazia să vă bucurați de o întâlnire frumoasă cu Dostoievski și unteatru nou!

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.